Știți, eu nu sunt genul de persoană care să fie saturat de filmele cu supereroi. A devenit trendy să fie criticate doar pentru că există. Fiecare cu opinia lui, dar nu e vina mea că acești comentatori nu sunt în stare să deschidă ochii la alte pelicule fără oameni costumați.
Și cu această refulare, vorbim despre Black Adam. Am văzut filmul și am să stau împotriva criticilor. Pe site-ul Rotten Tomatoes s-a cântărit un scor mic pentru acest film, prea mic după părerea mea. Dar nu suntem aici pentru a vorbi despre ce cred alții.
Impresia mea e una pozitivă în general, deși nu am fost pe deplin mulțumit. În perioada de dinainte văzusem repetate cam aceleași scene și imagini și mă temeam că nu va fi suficientă substanță care să completeze secvențele epice. Într-un fel cam așa este. Dar asta nu-i deloc un lucru neapărat rău.
So, filmul prezintă povestea națiunii fictive Kandaq, un stat oprimat de generații de diferiți invadatori. Una dintre cele care luptă împotriva acestei stări de fapt este o profesoară pe nume Adrianna Tomaz. Plecând într-o expediție pentru recuperarea unui artefact periculos, dă peste ceva și mai puternic, însăși Black Adam, adormit de 5000 de ani.
O entitate cu puteri supranaturale, Adam va produce pagube serioase ocupanților, va atrage atenția asupra lumii și se va trezi cu o echipă de supereroi trimisă să-l captureze. Aici intră în schemă Justice Society, precursoare a mult mai faimoasei Justice League. Avem patru membri, Hawkman, liderul stoic care respectă regulile, Doctor Fate, un om chinuit de puterea sa de a discerne viitorul și doi novici, Cyclone și Atom Smasher.
Filmul merge pe pilot automat, din punct în punct, până la confruntarea finală și apoi instalarea oficială a lui Black Adam ca ceva mai mult decât un supererou (dar nu un cavaler întunecat). Da, filmul e un picuț predictibil, dar are suficientă energie pentru a nu stârni plictiseala spectatorilor.
Ca idee, mi-a plăcut filmul și a avut câteva idei interesante. În special ceea ce a fost nou, deși explorat în fugă, a fost opoziția dintre Black Adam și JSA ca păstrători ai stabilității globale. Cum se face că într-o lume în care Superman sau Wonder Woman există, se găsesc națiuni oprimate și surse ale răului politic? Într-un fel, aduce aminte de discuțiile din Batman v Superman legate de eforturile de salvare internaționale ale lui Superman care încalcă frontiere internaționale. Dar cum spuneam, aceste lucruri sunt mai degrabă pomenite decât susținute.
Cred că asta e principala mea nemulțumire: voiam mai mult. Kandaq e bogat în istorie, Justice Society are personaje cu povești interesante, trecutul lui BA putea fi aprofundat pentru a-l face și mai credibil. E un film de două ore bogat în multe direcții, multe din ele executate la foc automat. E adevărat, așa am spus și despre Dune, deși e evident că cele două filme sunt pe două trepte diferite de valoare.
În cele din urmă, nu am fost cu adevărat dezamăgit. Toate speranțele trebuie puse într-un box office suficient de generos care să permită evoluția poveștilor personajelor care au rămas în viață (ups, spoiler). Și pentru inevitabila confruntare pomenită de Dwayne Johnson între Black Adam și Superman.
Criticii își pot avea motivele lor pentru care oferă astfel de note slabe pentru film, dar adevărul e că și ei sunt pe un alt plan. În vreme ce despică firul tehnicii cinematografice în patru, sunt convins că ei nu au fost genul de persoane care să fi trecut prin maratoane de desene animate difuzate în weekend.
Ei nu au fost aceia care au trăit cu sufletul la gură aventurile lui Spider-Man, Superman, Iron Man sau Justice League. Așa că dincolo de neajunsuri și de mișcări greșite nu văd decât niște creații făcute pe computer care spun replici siropoase. Pentru ei acești supereroi nu înseamnă nimic. Dar fanii știu și se bucură văzând transpuși pe peliculă pe cei care de multă vreme și-au făcut loc în mintea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu