Ca un pasionat de drumuri și îndrăgostit de locuri pline de istorie, o astfel de postare este bine venită. Recunosc, am un document pe laptop în care mi-am notat fiecare ieșire de acasă din ultimii peste zece ani. Am văzut multe locuri mai aproape sau mai departe. Și chiar dacă într-o postare anterioară am zis că 2022 a fost în general un an ratat, nu a fost pe deplin așa.
Nu m-am plimbat mult, dar pe unde am fost am văzut lucruri frumoase, locuri pe care visam să le văd sau pe care m-am bucurat să le revăd. Să le luăm pe rând.
Anul ăsta am fost de două ori până la Lipova. Ăsta e un orășel de provincie, liniștit, molcom și fără mare activitate. Nearădenii l-ar recunoaște probabil din Mara sau altă operă a lui Ioan Slavici. Credincioșii catolici îl cunosc după basilica Maria Radna. În vară am avut ocazia să vizitez muzeul mănăstirii, mare, bine amenajat și doldora de informații. Merită văzut.
Ca să bifez pe scurt un alt moment local, am reușit să văd pe dinăuntru biserica romano-catolică din Sânmartin, satul aparținător de Macea. Fusese o ocazie specială în care vechii locuitori germani s-au întors pentru aniversare, și pentru câteva minute am reușit să văd și interiorul unei frumoase biserici de sat.
Tot local, anul acesta am fost la câmpul de lavandă de la Mailat, un alt sat de lângă comuna Vinga. E un peisaj hipnotizant prin culorile vii și susținute. Decorul a fost cochet și primitor, o oază de liniște pentru turiști de-o zi. La plecare am oprit puțin și în centrul Vingăi și am mers în jurul bisericii lor în piața frumos amenajată.
Pentru locuri mai departe, începem cu Drobeta Turnu Severin. Am vizitat orașul de două ori în anii precedenți, cât am stat la Herculane. Mi-a plăcut enorm, fiind fascinat de ideea unui oraș-port (chiar am inventat unul pentru Zece ani de pribegie). Să stai în oraș a oferit o răsplată la fel de mare.
Pe lângă locurile centrale care deja erau familiare, am bifat și unele locații noi. Am reușit să ajung la piciorul podului lui Traian, loc de mare însemnătate istorică. Am mers în cealaltă direcție pe lângă statuia Victoriei și mi-am îndreptat pașii înspre un cartier de locuințe în care se găsesc încă viluțe bogate în ornamente chiar dacă nu sunt restaurate la întreaga lor calitate.
În vară am fost la Herculane. Acela este un alt oraș de suflet, pe care îl îndrăgesc. Simpla ascultare a curgerii râului reușește să calmeze mintea. Și asta nu doar datorită lipsei de interes față de clădirile istorice. Mi-e greu de înțeles cum poți trăi într-un oraș fantomă, pentru că asta e Herculane. Și potențial irosit, mai ales. E o munte de bani pe care toată lumea îl bagă sub preș.
Tot la Herculane am reușit să bifez o altă experiență nouă. Am mers la Orșova, un alt orășel port, de unde am plecat cu un vaporaș într-o scurtă croazieră pe Dunăre. A fost un moment memorabil, puțin înspăimântător, dar în mare satisfăcător. Am reușit să văd cazanele Dunării ce par rupte dintr-un roman scris de Tolkien.
La întoarcere am oprit pentru câteva ore în Caransebeș. Și ăsta e un oraș despre care am mai scris în anii trecuți. Nu multe s-au schimbat, cel puțin în centru, dar e bine că încă degajează acea lentoare de localitate situată la marginea grijilor și afacerilor, deși aceasta poate fi un dezavantaj pentru cei ce doresc mai mult și pleacă înspre zone mai agitate.
Ultima călătorie, din care abia m-am întors, a fost la Craiova. Am să scriu un articol mai pe larg, la anul, pentru că deja sunt multe postări într-o perioadă scurtă. Am mai fost acolo acum zece ani la o nuntă și nu mi-am mai amintit decât frânturi. Am ales să merg anul acesta datorită târgului de Crăciun (și pentru că am stat opt ani la trei pași, dar n-am mers vreodată).
Am fost plăcut impresionat de centrul orașului care e îngrijit, curat și bine amenajat. Clădirile în sine sunt de anvergura unui centru regional. Unele erau în proces de restaurare așa că nu le-am văzut (e cale pentru o nouă vizită). M-am îndrăgostit iremediabil de palatul Jean Mihail (Muzeul de Artă) și am văzut multe locuri faine. Ca turist, nu poți să nu fii dornic să o iei pe străduțele lungi pentru a căuta misterele trecutului.
Gata 2022, gata plimbatul. A fost un an bun. Nu știu ce va rezerva 2023 pentru tălpile și încheieturile mele. Sper că voi reuși să văd măcar pe atât cât am văzut anul acesta. Nu prea mai putem vorbi de lucruri sigure în fața ambițiilor și mândriei, dar chiar și la umbra acestor vicii se mai pot naște mici bucurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu