Am ajuns să-mi răspund la propriile postări, dar parcă n-aș vrea să las gustul amar să fie printre ultimele lucruri din acest an. E drept, când scrii, pui pe hârtie dincolo de gânduri și idei, stări de spirit și impresii. Așa că unele lucruri pot părea exagerate în vreme ce altele cad în plan secund.
Ca să nu fac din asta o postare mai lungă decât e nevoie, am scris înainte că anul 2022 a fost un an al eșecului, un fel de 2021 mai slab. 2022 e genul de an pentru care luptă călătorii în timp să-l schimbe, din cauza problemelor. Și alte altfel de roast-uri pe care le-aș putea face pe mai departe.
E adevărat că multe nu mi-au ieșit cum am vrut în anul acesta. Mi-am făcut planuri și unele dintre ele au avut soarta Titanicului ciocnindu-se de vreun iceberg pe drum. Și asta evident m-a făcut neîmpăcat. Mai ales că sunt o persoană care se dezamăgește ușor și are nevoie de timp să rumege eșecurile și schimbările de direcție.
În același timp, s-au întâmplat și lucruri bune. Destul de bune aș zice acum. Poate că sună ca un clișeu obosit, dar în nereușită am înțeles mai bine unele lucruri. În ceea ce nu a ieșit cum am vrut am descoperit adevăr. Când cazi la pământ vezi mai bine drumul pe care trebuie să mergi mai departe.
A fost un an bun. Am citit mult, chiar dacă nu totul a fost de aceeași calitate. Am scris cât am putut și cred că toate acestea pot avea un ecou în viitor. Am văzute multe și m-am plimbat. De asemenea, cum am zis, călătoria interioară a fost cea mai folositoare. Am ajuns să-mi înțeleg mai bine văgăuni ale sufletului care m-au condus la o maturizare mai mare.
A trecut suficient de mult timp încât Iuliu al Bucureștiului, să zicem așa, să devină legendă. Am crezut că a fost înlocuit de Iuliu al pandemiei, o versiune mai redusă și mai plină de nesiguranță. O vreme a fost așa. Dar mi-am dat seama că nici nu o pot lua înapoi și nici nu pot rămâne pe loc. Așa că voi merge înainte, străduindu-mă să iau aminte la ceea ce se ivește.
2022 a fost un an ca oricare altul, chiar dacă m-am așteptat să fie un fel de relansare. A fost o așteptare nerealistă, pentru că eu însumi nu eram gata să fac următorul salt. Să zic că 2023 va fi la fel și apoi în decembrie să scriu o postare care să spună în aceleași cuvinte ce am scris aici? Nu. Am să aștept și am să vorbesc mai puțin. Și am să-mi păstrez speranța că lucrurile pot rămâne suficient de bune pentru ca să pot fi eu însumi. Și dacă nu va fi așa, tot trebuie să existe o cărăruia care să ducă undeva.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/DYWD8FIqtd4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu