Nu știu cum să încep postarea fără să fiu pretențios, așa că voi fi succint. Îmi plac cărțile. Un lucru care este evident cunoscut de către oamenii cu care am vorbit mai mult de cinci minute. Într-o răsturnare a sorții demnă de o tragedie grecească, eu, minimalistul, sunt încântat să fiu înconjurat de cărți.
În jurul meu, de-a lungul anilor, cărțile au plecat și au venit. În tinerețea fragedă am fost mai deschis ideii unei circulații care făcea ca unele volume să poată să-și ia zborul pentru a fi înlocuite de altele. Acum, sunt mai reticent, mai posesiv, ceea ce pare să intre în contradicție cu spiritul meu minimalist. Sau să dovedească faptul că locuința este mereu la un pas de a deveni bibliotecă publică și nimic altceva.
Revenind la ideea despărțirii de cărți, de-a lungul timpului, am dat un număr considerabil de cărți din diferite motive. Nu are rost să lungesc postarea enumerând diversele toane caracteristice anilor trecuți. Pe unele le-am uitat pe deplin, dar de altele a ajuns să-mi pară rău. Unele chiar le caut prin anticariate online, sperând să le pot regăsi.
Și uite, că se mai întâmplă și minuni. Într-o seară, sub un impuls de moment, am intrat pe site-ul TârgulCărții, cum fac de obicei. Am unele căutări standard, după autori și tematici care mă interesează. În cazul de față, Asimov pentru a vedea dacă a apărut vreo ediție pe care nu o am, sau vreuna în engleză care să-mi facă cu ochiul. Și am înghețat.
Pentru că am văzut ediția Preludiului Fundației care apare în imaginea de la început. E o carte pe care n-am pus mâna în zece ani cât am stat în București. Am văzut-o într-un anticariat în Cluj, dar pe atunci nu m-a mânat gândul să o iau. Mai bine de un deceniu și nu am ochit-o, fizic sau virtual. Nu am putut apăsa butonul de comandă prea repede.
Toată postarea ține nu atât de valoarea volumului propriu-zis, cât de legătura sentimentală pe care o poți lega față de o carte. Am cumpărat volumul meu undeva prin 2006-2007 din Arad. Nu mai sunt sigur dar bănuiesc că l-am cumpărat de la librăria Corina. Sau poate Ioan Slavici, pe vremea aceea încă era deschisă. Sau de la chioșcul cu cărți vechi pentru că anticariatul Casa Literelor nu exista pe atunci.
Cert e că eram deja prins de universul lui Asimov și începeam să le culeg. Eu nu aveam internet acasă, așa că mă bazam pur și simplu pe ceea ce se afla în fața ochilor. Foarte puțin, în caz că nu v-ați dat seama. Tot în aceeași perioadă țin minte că am intrat într-o librărie căutând volumul Soarele gol, iar vânzătoarea m-a privit de parcă venisem cu adevărat de pe Solaria.
E o ediție cartonată, și nu știu dacă cei de la Teora visau să le facă pe toate șapte într-un format special, sau doar aceasta a avut onoarea de a fi tipărită în acest fel. La fel de fermecător era mesajul scris de către autor la începutul cărții în care prezintă felul în care trebuie citită saga galactică. Pentru un copil de vreo paișpe ani, plin de imaginație, era exact ce aveam nevoie. Nu pot uita că eram în McDonalds, și până când a venit comanda, răsfoiam paginile fine ale cărții, visând la narațiunea țesută de către Asimov. Nu mai știu dacă citisem deja cartea, sau nu.
Cu timpul le-am strâns pe toate cele 15 cărți ale sagăi de prin anticariate, pentru că Nemira și Teora nu mai publicau ediții noi. Ultima a fost Roboții și Imperiul și-mi aduc aminte de bucuria pe care am avut-o când a fost adusă de curier și am putut să-mi văd colecția completă. Mai târziu Paladin a publicat toată seria sub o singură casă și a făcut lucrurile mai ușoare pentru cititori.
Au fost alte vremuri, mai simple, mai pline de imaginație care trebuia să umple goluri. În care orice carte era cu adevărat o poartă înspre ceva fascinant, provocator. Așa că m-am bucurat în momentul în care m-am putut reuni cu acest volum, chiar dacă nu mi-a aparținut în primă fază. Îl voi așeza la loc de cinste. Așa cum merită toate cărțile pe care le deschizi odată și mai apoi nu le mai poți închide la loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu