Îmi aduc aminte de o întâmplare de prin anii 2005-2007. Înainte de internet, de librării online și anticariate virtuale. Chiar înainte ca anticariatul din Arad, atât de benefic pentru un licean bibliofil, să ia ființă. Pe atunci erau vreo 2-3 librării în oraș și un anticariat ce se găsea într-un chioșc.
Tot pe atunci am prins drag de universul creat de Asimov și nu m-am mulțumit să devorez cărțile primite de la ghidul meu literar. Voiam ca în mica mea bibliotecă să încapă și operele sale, pe lângă volumul din Fundația găsit anterior (am povestit despre asta). Am căutat așadar, însă fără noroc.
În apropiere de piața Podgoria se deschisese o librărie nouă și ca un ultim resort am intrat acolo și am pus aceeași întrebare obișnuită. Am întrebat-o pe domnișoara care vindea dacă are vreun exemplar din cartea Soarele gol. Ea m-a privit de parcă tocmai o întrebasem care e secretul transmutației fierului în aur.
Scopul acestei lungi introduceri este de a vorbi despre cărți pierdute. Cele care nu se mai pot găsi. În timp am reușit să adun toate cele 15 volume din saga lui Asimov, cu ajutorul anticariatul din Arad și a altor resurse digitale. Mai apoi, a apărut editura Paladin și au republicat iarăși seria în două ediții. Cine vrea să-l citească astăzi pe Asimov o poate face fără probleme.
Gusturile, curiozitățile și orizonturile mele s-au diversificat de-a lungul timpului. Și dorința de a avea o bibliotecă esențială, una care să cuprindă marile opere ale umanității nu s-a estompat, a crescut, aș putea spune. Firește, având deschise anticariatele bucureștene și altele online am început această muncă titanică, ce încă nu este finalizată.
În cadrul efortului a fost și dorința de a avea un exemplar din Cântecul Nibelungilor, faimoasa sagă germanică eternizată de compozitorul Richard Wagner într-o operă memorabilă. Am trimis o comandă online și când am primit-o am fost cumva dezamăgit. Era o ediție de la editura Saeculum, publicată cel puțin cu 20 de ani în urmă. Era și o repovestire.
N-am fost copil precoce. Am aflat despre nibelungi prima dată dintr-o miniserie pe care o văzusem la televizor și din care cel mai cunoscut actor era probabil Kristanna Loken. Mai a fost și o serie de cărți formativă despre legendele lumii apărută la editura Prietenii Cărții, citită demult. Nu mai eram mulțumit cu aperitive, voiam felul principal.
Așa că m-am pus iarăși pe căutat și am avut parte de o surpriză neașteptată. Nu există nicio ediție a Cântecului Nibelungilor, în întregime, publicată după 1990. Poate n-am căutat în profunzime (am folosit baza de date a celor de la TârgulCărții, care este foarte extensivă). Totuși, mai mult ca sigur, cine caută primește un răspuns similar cu al meu legat de Soarele gol, doar că acum e un mesaj de eroare din partea unui algoritm.
Dacă aș merge și m-aș uita la acea listă a cărților faimoase de care spuneam, mai ales în zona de cărți antice și medievale, aș vedea tiparul repetându-se cu brio. E drept, Humanitas s-a ocupat de ediții de excepție ale Iliadei și Odiseei, la Ratio și Revelatio a apărut Eneida, Divina Commedie a fost retipărită la diverse edituri, însă dincolo de aceste opere cumva evidente, sunt lacune serioase.
Să ne bazăm pe dictonul nu cere nimeni, nu investim? Probabil. Mă îndoiesc că din procentul și așa infim de cititori români, mulți s-ar pune să citească aceste cărți destul de greoaie, nici chiar dacă le-ar spune cineva că i-a inspirat pe Tolkien sau George RR Martin să-și scrie operele lor.
La fel de șocant am fost să văd că nici operele multor autori greci sau latini clasici nu se găsesc pe piață. Mai un Herodot, un Tacitus recent, niște Seneca și Marcus Aurelius. Pe partea literară, tragedii și comedii tare slab și alte tipuri de proză, cădere liberă. Asta în condițiile în care Cântecul Nibelungilor apare în România comunistă în două ediții separate, în versuri, cu doi traducători diferiți într-un interval de șase ani!
Probabil majoritatea oamenilor ar considera ridicolă plângerea și mirarea mea. E de așteptat ca niciodată să nu ajungă la astfel de opere literare. Să fi fost cele de dinainte citite doar de elita culturală? Nu știu exact care și cât era publicul țintă al Editurii pentru Literatură Universală sau care era tirajul. Mă îndoiesc că toți erau profesori de literatură.
Deja apar semnale care vorbesc despre efectele negative asupra creierul pe care îl produce folosirea excesivă a algoritmilor și aplicațiilor mobile. Un antidot poate fi lectura tăcută, domoală, de profunzime. Pentru asta e nevoie de cărți serioase, nu doar de lucruri care ne gâdilă pe burtă și ne fac bine (acelea au timpul lor, dar nu numai). Și ce ne facem dacă atunci când vrem să le citim, nu avem de unde să le procurăm, dincolo de anticariate ce au un stoc de 2-3 exemplare?
Nicio cultură nu a progresat dacă nu a păstrat într-un colț un tumul în care să așeze reușitele trecutului. Știa Eminescu ce știa când zicea, la trecutu-ți mare (ca parte a omenirii), mare viitor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu