Bă, ce femeie!

Cred că de la început ar trebui să notez lipsa mea de experienţă în două categorii destul de importante pentru ideile ce urmează a fie aşternute. (feminismul şi revoluţia sexuală a anilor 60) Totuşi, cred că experienţa de până acum mă va ajuta să creez un punct de vedere raţional.

Care este punctul de meditaţie ce mă face să scriu aceste rânduri? O anumită idee a pătruns tot mai puternic în spaţiul public şi continuă să fie difuzată pe toate canalele posibile încercând să creioneze o nouă direcţie în care femeile să îşi îndrepte eforturile în lupta lor pentru emancipare.

Şi motivul pentru care eu am ajuns să fiu interesat de ce gândesc femeile? (cel puţin referidu-mă la acest context) Pentru că accentul pare pus pe o exaltare profundă a înfăţişării exterioare. Poate cuvintele sunt prea pretenţioase ele descriind o realitate mult prea mundană şi carnală, dar asta este concluzia până la urmă: dacă vrei să te lauzi că eşti o femeie şi ca să fii recunoscută ca o femeie puternică şi independentă, prezintă-ţi în mod public toate atuurile oferite de către Mama-Natură. (so to speak)

Acuma, nu doresc să par un ipocrit care rămâne stană de piatră la vederea unei femei frumoase. Acest lucru poate fi realizat probabil de persoane care au ani de zile de antrenament şi constrângeri, ceea ce nu este cazul aici. Unii pot spune acel proverb răsuflat că "ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place!" Şi poate o fi aşa.

Dar dacă te uiţi al situaţie, simţi totuşi nevoia să te scarpini metafizic în moalele capului şi să te întrebi care e problema. Să fie clar, nu înţeleg femeile şi procesele complexe prin care ele consideră că sunt privite de către lume. Nu ştiu ce părere au despre lume şi ce vor ca lumea să vadă în ele. Văd doar ceea ce mi se oferă. Şi ce mi se predică.

De predicat e ideea că femeia nu-i doar o cârpă, o maşină de făcut copiii bună să spele vase şi ciorapi. Ea merită să fie pusă pe acelaşi loc cu bărbaţii, îşi merită locul alături de el, după toată oprimarea pe care au suferit-o de-a lungul secolelor. (să fim serioşi, cred că fiecare dintre noi ştim cine comandă în casă, dar asta e o altă poveste) Şi nu mi se pare nimic greşit în acest concept. Şi cum vrem să prezentăm lumii noul model de femeie, îmbunătăţită, capabilă, de-un leat cu orice bărbat?

Ca pe o statuie antică. Grecească. Toate aveau ceva în comun, şi în comun cu imaginea femeii independente din zilele noastre. Lipsa îmbrăcăminţii. La modul cel mai serios, de ce? De ce ai alege să te lauzi cu asta?  Îmi pare rău, dar mintea mea nu poate să pătrundă în profunzimea acestui argument. Dacă îţi araţi capitalul în public, te simţi cumva superior celorlalţi, îţi demonstrezi potenţa şi apartenenţa într-un grup select de fiinţe umane. Înţeleg, unele persoane pot înţelege feminismul şi aşa, proclamându-l extrem de vocal, inundând piaţa cu acest model.

Dar dacă stai să te gândeşti, nu îţi faci bine.  De ce ai alege să te prezinţi în faţa lumii ca o persoană cu adevărat special în felul acesta? Prezentându-ţi în mod special acea...parte din tine. Ceea ce vreau să spun e că până la urmă, nu e nimic special. Te lauzi cu ceva ce ai primit şi la care nu ai contribuit cu nimic. Frumuseţea, formele mai alungite care atrag ochii (dacă nu trec prin operaţii) nu-s dăltuite de către proprietar. Mă laud cu pomul din fundul curţii care creşte fie că îl ud, fie că nu. Eu nu aş simţi o mulţumire de sine deosebită în această privinţă.

Ceea ce mă mulţumeşte însă, e că există şi contraexemple. Femei care se prezintă în faţa lumii cu realizările lor, cu luptele lor, cu reuşitele lor în a schimba cu adevărat lumea. Mă gândesc acum (ca de atâtea ori) la Emma Watson, cunoscută mai ales pentru rolul din seria de filme Harry Potter. Cu toate acestea, ea este o persoană educată şi implicată în multe proiecte de ajutorare a femeilor. Sau poate Natalie Portman, o altă actriţă cunoscută care pe lângă aceasta a publicat două lucrări în jurnale de ştiinţă, a contribuit la un studiu despre memorie în vreme ce era studentă la Harvard! Şi în acelaşi timp activa şi ca actriţă.

Citind asta, nu pot spune decât tot respectul pentru ea. Şi nu e doar o expresie. Pot aprecia mai repede o femeie care alege să se depăşească pe sine, să realizeze ceva durabil şi ceva care să contribuie la ajutorarea altor persoane. Demonstrează că are o gândire de perspectivă şi o ambiţie ce o poate face să ignore mentalitatea mult prea învechită a multor bărbaţi care vor întradevăr ca femeia să fie doar un obiect, un mod de a face timpul să treacă mai repede.  Şi femeile care aleg să lupte, să strângă din dinţi şi să dea din coate sunt excepţionale. Şi merită această remarcă epocală, zisă din moşi strămoşi: Bă, ce femeie!