Probabil nu mi-a trecut prin minte că o astfel de postare ar putea fi cuprinsă într-un eseu de cel puțin cinci-șase pagini. Temele ambelor cărți sunt mari, enorme, cuprinzătoare. Dar ca să mă țin de cuvânt, o să amintesc în treacăt câteva idei importante care rămân în urma lecturii și care pot să încurajeze la o analiză mai profundă a cărților. O să fie trei lucruri așezate în opoziție și patru lucruri comune în ambele opere.
Îndobitocire vs infantilizare. Oamenii din ambele lumi sunt masă de manevră, asta este clar de la bun început. Cei de sus decid cum va arăta lumea și cum trebuie să se supună oamenii. Dacă în 1984 miza Partidului este puterea pură și neobstrucționată, ce trebuie obținută cu orice preț, Statul Mondial din MLN (prescurtare la Minunata lume nouă) vrea să asigure o pace globală ce are ca preț individualitatea umană. Sloganul este la putere în ambele cărți. Cu toate acestea, Partidul se bazează pe o îndobitocire a populației. Prolii sunt limitați în educația lor în ceea ce citesc, ceea ce aud și ceea ce văd. Nu s-ar gândi măcar să se răscoale. Ceilalți oameni sunt îndobitociți prin furtul limbii. Nouvorba urma să elimine din vocabular cuvintele periculoase care i-ar duce la opoziție.
În MLN miza finală este împlinirea oricărei dorințe. Dar asta nu duce decât la formarea unei întregi societăți ce primește ce vrea la o bătaie din palme și care refuză să accepte realitatea pierderii. Oamenii mari devin niște copii la minte care își petrec viața muncind și jucându-se, negândindu-se la ziua de mâine.
Abstinență vs Libertinaj. Penuria este atotprezentă în 1984 toate resursele și excesul fiind trimise pentru cauza războiului. Pe lângă aceasta se proclamă o abstinență în alte domenii canalizând această energie înspre un sprijin nețărmurit la adresa Partidului. Cum am amintit în MLN, cetățenii pot obține ce vor, au posibilitatea realizării dorințelor primare (pentru că nu au nevoie ce trec dincolo), aceasta oferind o satisfacție momentană. Și nu e nimic ce nu poate fi rezolvat cu puțină soma.
Război etern vs Pace eternă. Orwell vorbește despre trei națiuni aflate în conflict etern, fiecare diferite,dar cu ideologii vag asemănătoare. Fiecare înțelege necesitatea unui război perpetuu, dar care să nu implice o anexare totală a inamicului. Oamenii trebuie să fie absorbiți în acest spectacol al carnagiului. Huxley decide ca după sfârșitul unui război atomic oamenii decid să se unească. Renunță la lupte, la ce îi dezbină, reuniți pe baza principiilor fordismului. Aceasta duce la societatea aseptică, organizată în caste a Statului Mondial. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Nimeni nu mai luptă pentru că totul este la îndemâna fiecărui om. Plăcerea a reușit să aducă oamenii la într-o stare aproape pavloviană, dar într-un sens sunt pacificați.
Urmează temele pe care le-am găsit comune în ambele cărți.
Familia detronată. În MLN doar pronunțarea unor denumiri ca mamă și tată erau destul ca să-i facă pe oameni să simtă o senzație de neplăcere. Concepuți în eprubetă, neștiind ce înseamnă familie, ei se vedeau ca rotițe într-un mare sistem și acceptau ca atare lucrurile. 1984, ca o exagerare a regimului de teroare a lui Stalin din anii 30, arată cum copiii erau folosiți pe post de turnători pentru Poliția Gândului, nerespectând autoritatea parentală și fiind o amenințare latentă pentru existența părinților lor.
Lipsa puterii de decizie. Totalitarismul Oceaniei este evident, controlul Partidului fiind discreționar în toate cotloanele vieții. Nu puteai spune ce vrei, nu puteai face ce vrei, erai supravegheat tot timpul și prin Nouvorbă urma să îți dicteze și ce să nu gândești. În MLN e puțin mai nuanțat. Primul aspect ar fi cel al selecției genetice: nu te poți ridica deasupra felului în care ai fost conceput în eprubetă. Mai mult decât atât, educația hipnopedică creea în individ slogane pentru fiecare situație împiedicându-l să aibă o reacție proprie într-o situație de criză. Așadar, nu exista nicio nuia care să lovească, cu toate acestea, nimeni nu ar fi ieșit din limitele tradiționale impuse de societate.
Colectivitate. Individul trebuia să stea tot timpul împreună cu altcineva. Erau grupuri, organizații, cluburi, sărbători în așa fel încât să nu aibă timp pur și simplu ca să stea și să reflecteze. Dispare spațiul intim de gândire. Atunci când omul este singur în apartament, un teleecran îl supraveghează constant. În MLN indivizii sunt condiționați să se simtă rău dacă sunt singuri. Simt mereu nevoia prezenței mai multora, a interacțiunii, a mulțimii. Toate jocurile erau de echipă sau era organizate în spații enorme cu zeci de alți participanți.
Noi avem adevărul. Nimeni nu este mai bun ca Fratele cel Mare și ideologia statului este perfectă. Nimeni nu poate combate aceasta fără a face în cele din urmă o vizită la Ministerul Iubirii. Nu există nicio speranță de a scăpa de sistemul sufocant. În MLN, prin acea condiționare, orice altceva ce iese din tipar este privit ca fiind sălbatic și inferior. Orice nu aduce fericire instantă și nu oferă un fior este îndepărtat.
Dispariția timpului. În 1984, Partidul controlează informația fiind efectiv conducători absoluți ai oricărei surse. Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat, mai ales că trecutul era schimbat pentru a dovedi infailibitatea Partidului. În MLN nimeni nu se mai gândește la timp. Trecutul este ceva demodat și lipsit de interes. Viitorul este prea departe pentru a fi perceput. Contează doar clipa.
Concluzia în postarea următoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu