marți, 2 ianuarie 2018

De ce ar fi o greșeală ca 30 decembrie să devină Ziua națională?

Zilele trecute s-a ridicat această propunere de a înlocui data de 1 decembrie ca zi națională și de a celebra 30 decembrie ca dată de referință. Argumentul principal a fost acela că monarhia își are cumva locul într-un trecut regresiv, iar republica este o formă de conducere destinată să ne expedieze în viitor. Deci, care e problema?

30 decembrie 1947 este o dată esențială în istoria României, fără îndoială. Poate mai mult decât 1 decembrie. Efectul Marii Uniri a reușit să fie anulat parțial în doar 22 de ani (mai avem Ardealul!), dar instaurarea comunismului încă ne bântuie până în zi de astăzi. Dar hai să facem o comparație.

Ziua Republicii este o formă destul de obișnuită în multe state de pe glob. Prin asta dorește să se arate o schimbare de regim înspre bine, o despărțire de o monarhie oprimantă sau de o putere străină care a ținut sub control acel stat. De exemplu, Lituania își serbează ziua națională pe 15 mai, în amintirea acestei zile când în 1920 Adunarea Constituantă a țării se reunește pentru a proclama independența față de statul rus. 29 octombrie este ziua națională a Turciei, zi din anul 1923 care a fost martoră a abolirii Imperiului Otoman.

Doar două exemple, dar în majoritatea cazurilor povestea este aceeași. Statul care în trecut a fost o monarhie, mai bună sau mai rea, a ales să își schimbe forma de guvernământ într-o republică (mai bună sau mai rea). Care e problema cu România?

30 decembrie 1947 este cu adevărat ziua abdicării Regelui Mihai, sfârșitul dinastiei de Hohenzollern și instaurarea Republicii Populare Române. Un regim politic susținut de tancurile Armatei Roșii. Un regim cu o mână de simpatizanți aflați în ilegalitate și hăituiți de către Siguranță în timpul Regatului. Dar care au putut realiza acest act tocmai datorită sprijinul străin (nu cumva este o temă prezentă astăzi intervenția străinilor? Uitați un exemplu fără echivoc).

De asemenea, regimul comunist a dus la patruzeci și cinci de ani de dictatură. Cine caută democrație și liberă exprimare în perioadele Dej și Ceaușescu pot căuta mult și bine. Regimul comunist a însemnat o largă persecuție a celor care nu s-au conformat partidului. A dus la moartea a mii de oameni în penitenciare „de exterminare” (pentru cei care au dubii, recomand Fenomenul Pitești, Virgil Ierunca).  
    
Elita politică și culturală interbelică a murit în închisori sau a fugit peste hotare. Minoritățile etnice, religioase și nu numai au suferit de-a lungul întregii perioade. Țăranii și-au pierdut pământurile și marile afaceri au fost naționalizate. Securitatea, organul suprem de poliție, și-a format o masă loială de cadre care erau în stare să toarne până și proprii părinți. Au distrus cultura, istoria, respectul și au încercat să creeze un om nou. au creat un om mediocru, ai cărui urmași încă fentează legea și în noua republică de după Revoluție.

Cel mai important de reținut este că punctul alpha, momentul acestei transformări societale este 30 decembrie 1947. Data finală a unui proces început imediat după 1945. Până atunci, comuniștii au subminat fără scrupule parlament, guvern, monarhie și orice le-ar fi stat în cale. În numele „„democrației populare””.

Așa că s-ar serba instaurarea unui regim politic străin poporului român, proclamat în zgomotul pașilor unei armate de ocupații (adică, Armata Roșie). Un regim politic care a decis că o bună parte a populației nu este bună și trebuie exterminată pentru că nu se conformează. Să nu ne cramponăm în cuvinte, când e vorba de adevăr. Miile de oameni uciși nu au pierit din greșeală nici în România, nici în Uniunea Sovietică și nici în altă țară aflată sub conducere comunistă.


Cred că e destul. Poate că există loc pentru o discuție ulterioară despre binefacerile (fără ghilimele) aduse de regimul comunist. Dar pentru această întrebare, răspunsul este un nu hotărât. Alegeți mai bine 17 decembrie sau 22 decembrie. A fost un moment când întradevăr poporul a strigat pe limba lui: Libertate! Dar nu această dată atât de întunecată a istoriei țării noastre. E cazul să ne învățăm istoria, altfel riscăm să ne pierdem șansa la un viitor curat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu