Continuăm Vara Operele Clasice Dezamăgitoare (sau VOCD) cu Ringworld. Mai trebuie oare să citiți în continuare pentru a afla părerea despre cartea sau este destul? Măcar am să arunc și eu vreo două-trei argumente pentru care mi s-a părut că romanul ăsta nu își merită un statut atât de privilegiat.
Poate ar trebui să fac de la început o delimitare. Sunt mult mai apropiat de latura umanistă a cunoașterii și mult mai speriat de latura tehnică a cunoașterii. Partea de Science din Science-Fiction este cea care îmi pornește toate alarmele complexelor de inferioritate. Și în același timp îmi taie din elanul necesar unei lecturi laborioase. Să-mi aduc aminte din primul volum al cărții lui Peter F. Hamilton (nuș cum îi zice), care este înecată în astfel de descrieri? De fapt, nici personajele n-au fost cele mai strălucite. Dar să revenim la inelele noastre. Și acum mi-am dat seamă că ar trebui să citesc Stăpânul Inelelor. Unde-i ziua aia de 72 de ore?
So...Ringworld. Larry Niven, pleacă de la o premisă mișto. Cum ar fi dacă undeva prin spațiul ăsta cosmic aproape infinit ar exista o structură imensă, asemănătoare cu un inel? Și cum ar fi dacă cineva ar merge să exploreze această imensă structură aparținând unei rase dispărute?Și cu asta am cam rezumat cartea. Există și o duzină de personaje care țopăie printre paginile cărții, dar fără a impresiona prea mult.
Louis Wu, în vârstă de 200 de ani, pare un nene trecut prin viață, plin de experiență, dar și un grad de sictir necesar cuiva ce a atins o asemenea etate. E bogat, are prieteni extratereștri și le cam știe pe toate. Dar e un protagonist neschimbat, cu vederi specifice anilor 70 (mai ales în ceea ce privește rolul femeilor). Alături de el e Păpușarul, un extraterestru ciudat, care are planuri ascunse în planuri. Din păcate e prea puțină politică să mai condimenteze puțin acțiunea. Și am lăsat-o la final pe Teela Brown. Wow, ce femeie! Recunosc, ideea lui Niven ar fi mers, dacă ar fi reușit să-ți creeze o legătură cu personajul. Dar ea e atât de banală și lipsită de trăsături specifice încât piere din imaginație repede.
Să spun că e cu totul o carte slabă? Nu neapărat. Probabil că pentru cineva pasionat de fizică și alte domenii conexe e o încântare să citești dialogurile dintre personaje în care măsoară cu mintea posibilitățile pe care le oferă Inelul. Și reușește să stârnească cel puțin la început sentimentul acela de uimire care ar fi de așteptat de la o asemenea operă. În rest, arid la fel ca deșertul din Ringworld. E o carte pentru fanii avizi ai genului care trebuie neapărat să treacă prin marile opere ale trecutului. Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu