A început să-mi placă memorialistica, cea pe care reușesc să o citesc. Parcă totuși prefer jurnalele personalităților, dar văd că apar pe piață și colecții de scrisori. Ca simplă curiozitate, le citești. Știu că Dan C Mihăilescu a scos o compilație din scrisorile lui Caragiale pentru Humanitas. La Polirom, ailaltă a mai bună editură din România, ți le dau pe toate cu toptanul. Anul trecut am citit primul volum din scrisorile lui Cehov. Mi-au plăcut din mai multe motive (și aștept volumul al II-lea!!) Așa că dacă în scenă intră Dostoievski, cum să nu-l citești?
Dar surpriză, așteptările au fost lăsate în aer. Scrisorile acoperă o perioadă de aproape douăzeci de ani, din momentul în care Dostoievski este la școala militară și până la momentul în care este reprimit în Rusia, după exilul din Siberia (spoiler alert). Interesant, nu? Păi, nu prea.
Cei care așteaptă ca să găsească în aceste documente perle de înțelepciune, măcar ceva din sclipirea romanelor de mai târziu (la data aia Dostoievski era încă un novice), va avea parte de altceva. În general, se ocupă de viața cotidiană, de cererile pe care autorul le face diferitelor persoane, începând cu fratele său și mai apoi cu diferiți prieteni sus-puși.
Caracterul destul de anost și repetarea acestor nevoi, în principal financiare, îi poate dezamăgi sau frustra pe unii dintre cititori. Pe Goodreads am văzut exact genul acesta de reacție. Trebuie totuși înțeles că Dostoievski nu s-a așteptat ca aceste scrisori să fie făcute publice și lecturate de zeci de mii de oameni. Și în al doilea rând, rugămințile legate de bani, chiar dacă de la punct ne par nouă sâcâitoare izvorau din realitatea vieții sale din acel moment, fie ca ofițer, fie ca prizonier în Siberia.
Așadar, am stabilit că volumul ăsta nu-i pentru toată lumea. Așa este. E greuț să-l parcurgi. Singurul moment în care apare o tensiune (pentru cei care nu-i cunosc biografia personală, incluzându-mă și pe mine în mulțime), ar fi scrisorile în care apare Maria Dimitrievna, viitoarea soție. Will they/wont they. Dar finalul îl știți, sau îl puteți afla de pe Wikipedia. Sau dintr-o carte. Da, citiți cărți că și așa în România, vai mama noastră de cultură.
Ce mi-a plăcut, și-mi place să văd în toate jurnalele astea, e lungul proces care se întinde de la momentul în care autorul își expune ideile pe foicica de hârtie, până ajunge să fie tipărită și apoi vândută în lumea largă. Și pentru Dostoievski, de la întoarcerea în exil a fost o cărare destul de sinuoasă până la reintrarea pe piața editorială. Sunt interesante de citit aceste gânduri și diferitele tactici pe care le-a folosit.
În cele din urmă, aș putea spune că asta e în special o carte pentru pasionați și ahtiații de literatură rusă, de memorialistică și de viață personală a marilor personalități. Deci, clar nu-i pentru toată lumea și cei care se apucă să o citească să se pregătească de multe pagini de cereri, rugăminți și declamații. Că doar avem de-a face cu un mare romancier al lumii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu