Autostrăzile obișnuinței

Nu, nu e vorba de autostrăzi aici. Nici măcar de străzi.

Poate doar de anumite tipare de gîndire.

Se fac zilele astea nouă ani de cînd tot hălădui pe la Gaudeamus. Din fragedă-mi studenție și pînă în căruntețele de astăzi am găsit un sentiment cu adevărat special și unic acela de a merge odată pe an în corpul central Romexpo și de a privi la zeci de edituri care își expuneau pe tarabe titluri clasice dar și noutăți care te făceau să te lingi pe buze și să ții mai strîns de portofel.

După primul un-doi-trei ani Romexpo și Gaudeamus mergeau mînă în mînă. Îți puteai închipui o altă formulă? Blasfemie!  Nici măcar să nu îți treacă prin minte un astfel de gînd rebel și primejdios. În același timp, te bucuria de acest pre-Crăciun, de atmosfera de sărbătoare, de o anumită comunitate și de bucuria de a te afla în același loc cu oameni care caută aceleași lucruri ca și tine. Și exista și o anumită strălucire, o etichetă care se lega de acest eveniment. O să spuneți că există și Bookfest, da, dar mereu e văzut ca fiind un fel de frate mai mic și înfometat.

Și atunci, ai putea să te întrebi de ce s-or gîndit ei oare să mute Gaudeamus-ul și să-l pună în acel loc din care lipsesc toate elementele menționate anterior? Dintr-o, hai să băgăm la înaintare cuvîntul ăsta, catedrală a literelor, au reușit să mute tîrgul într-o hală mare, evident cu înflorituri artistice proprii imaginației ofertanților, but still, parcă ceva lipsește.

Poate o să obișnuiesc cu noul format. Cine știe ce rezervă viitorul. La anul sigur vin pentru că-mi serbez zece ani de Gaudeamus și ar trebui să fie ceva special. După aceea nu știu. De acum încolo străbat un drum mai lung decît un simplu dus cu maxi și metrou pînă la Romexpo. Implică suirea și urcarea pe povîrnișurile patriei. Nu-i lucru ușor nici dacă or băga trenuri de mare viteză. Putem măcar visa. 

Dar adevărul e că s-ar putea să vină și ziua în care să spun că nu mai vin la Gaudeamus. Poate pentru că o să arate prea diferit față de ceea ce știam eu acum...zece ani? Obișnuințele ne formează și ne erodează. Dar vin și zilele în care ne punem în fața unei foi goale de hîrtie și ajungem să ne reinventăm.   Și atunci acceptăm mai ușor că unele lucruri se vor schimba și odată cu ele și noi.