Citită pentru un club de carte la care nici măcar nu am mai ajuns...
E printre cele mai vechi cărți care încă se mai află în biblioteca mea, în sensul că e cumpărată din 2012 de la...aș vrea să spun Diverta din Arad. Dar s-ar putea să fie Cărturești. N-are importanță. Am tot ocolit-o strategic luîndu-mă cu una cu alta. Și acum am trecut prin ea.
Povestea e simplă. Un grup de copii sunt parașutați pe o insulă pustie din cauza pericolului armei atomice. Ajunși acolo, acești puștani englezi, școliți și bine ferchezuiți, exemplare clasice ale culturii europene de la sfîrșitul secolului trecut se vor confrunta cu natura dezlănțuită fără a avea supervizarea vreunui adult. Se va trece la etapele comunei primitive născîndu-se o mică grupă de supraviețuitori care așteaptă ziua cînd vor fi salvați. Speranța lor rămîne focul care trebuia păstrat aprins pentru a putea atenționa vasele ce trec pe aproape că cineva locuiește pe acea insulă. Dar știm bine că nu toate lucrurile merg după plan.
Golding reușește să creeze o situație credibilă, prin acest exil și întoarcere la instincte. La fel de ușoară este și renunțarea treptată la ceea ce era specific Angliei și întoarcerea la ceea ce este universal ființei umane. Mi-a plăcut descrierea acestui parcurs și acea privire antropologică asupra tribului care fără a avea informații detaliate calcă pe urmele vînătorilor-culegători de la începutul istoriei. Se prezintă aspecte legate de autoritate, frici ancestrale, credință, putere și rivalitate.
Personajele sunt și ele destul de bine creionate. Cel puțin cele principale. Ralph, personajul principal este cel care devine șeful, luptă să păstreze acea poziție avînd mereu intenția de a se întoarce acasă. Piggy este locotenentul său care îi rămîne alături și datorită dezavantajelor fizice care l-ar transforma din nou în ciuca bătăilor. Jack este polul opus de putere, Cain, îmbătat de posibilitățile oferite de poziția sa, făcînd orice pentru a și-o menține. Simon e un personaj ciudat, care caută comuniunea cu natura și împăcarea între membrii tribului apărînd în ochii unor critici ca un Christ figure (cei care au citit cartea pot face mai multe conexiuni).
În cele din urmă Golding n-a vrut neapărat un roman de analiză psihologică, ci un scenariu de tip What if? Ce s-ar întîmpla cu niște puști care ar pica pe o insulă pustie? I-ar mai ajuta educația dobîndită la ceva sau ar deveni (redeveni) niște brute? Sau ar ieși ceva nou și neașteptat. Cu toate acestea, personajele devine reale prin nevoile și dorurile lor. Îi înțelegem pentru că uneori și noi suntem copii și ne este dor de acasă. Mai ales cînd lucrurile se strică rău de tot și am vrea ca altcineva să pună cioburile la locul lor.
Împăratul muștelor ne vorbește fiecăruia dintre noi și ne pune în fața mai multor realități. Ne duce cu gîndul la inocența ce se pierde odată cu înaintarea în vîrstă. La concesiile pe care le facem pentru a ajunge unde vrem să ajungem, măștile pe care le purtăm pentru a triumfa. E o poveste despre moarte și despre viață. Despre fricile care ne însoțesc și care par să ne consume. Dar și despre speranță. Sincer mă așteptam la un alt final, poate mai tragic (ce să-i faci), dar ceea ce am citit a fost destul pentru mine. Ultimele fraze trebuie să te pună pe gînduri. Pentru că fiecare dintre noi trecem pe acolo cîndva. Important ce mai rămîne după noi și în noi la finele aventurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu