Ieri am fost prin Arad și pentru o bucată de timp am ajuns în zona de blocuri din cartierul Vlaicu, un loc care mă interesa în mod special pentru cele două biserici vechi înghesuite în peisajul urban. Cu toate acestea, am fost pregătit să privesc mai departe de lucrurile care îmi familiare.
Nu știu dacă se vede sau nu dar în ceea ce privește stilurile arhitecturale sunt împătimit după Secession (și de aceea ador tripleta Oradea-Arad-Timișoara). După aia ar veni Art Deco-ul și apoi restul. Prin asta să nu se înțeleagă că dețin expertize nalte, pur și simplu îmi plac aceste stiluri, le pot dibui și în măsura în care s-a publicat ceva despre anumite clădiri am reținut unele informații.
Cînd vine vorba de arhitectura comunistă sunt și eu slogan-ist. Știți voi, e mai ușor să spui ce spune lumea decît să te uiți și să gîndești singur. Tăt îi la fel, uniformitate, nimic plăcut ochilor, chestii d-astea. Într-un fel este adevărat avînd în vedere că într-un regim totalitar, lipsește tocmai scînteia creatoare care e în contradicție cu controlul absolut.
Și totuși există undeva un punct de echilibru. În care există un pic de frumos chiar și într-o epocă în care totul era după voia cîtorva. Dacă nu frumos, măcar inedit. Am să las aici cele cîteva fotografii făcute și probabil că trebuie să-mi fac niște teme. Nu știu prea multe despre originea acestor blocuri și poate că e timpul să schimb asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu