Sunt momente în care istoria devine metaforă și prin asta se apropie de existența noastră cotidiană. Mă gândesc uneori la Alexandru Macedon, în floarea vârstei, fierbând de pofta cuceririlor, trecând peste cadavrul Imperiul ahemenid și invadând principatele indiene.
Dar el era singurul care zbura cu aripi de vulturi. Armata sa avea plumb în încălțări. Visele lor nu mai coincideau pe măsură ce distanța față de casă se măsura în continente. Ei voiau Grecia, în vreme ce ochii lui sclipeau după capătul pământului. În cele din urmă a învins dorul.
E ceva aplicabil în această cotitură, acest Indus pe care îl întâlnim în viețile noastre fie că ne place, fie că nu. Inima vede ceva și vrea să facă un salt în gol, în necunoscut pentru a obține imensitatea, dar e trasă înapoi de concret. Viața bate visul.
Câtă lume nu își imaginează sau nu își dorește să aibă o bibliotecă enormă? Zeci de camere, cu rafturi tapetate pur și simplu cu cărți. În diferite ediții, cartonate, broșate, ediții ilustrate, atlase și romane grafice. Poate și în limbi străine care ne sunt inaccesibile, dar ce importanță are, ai cartea în mână și asta te face să tremuri de plăcere.
Acum câțiva ani am avut un Rubicon în fața ochilor (ce să-i faci, sunt mai mult Cezar decât Alexandru). Atunci puteam să dau sau iau și am ales ultima. Treceam printr-o epurare a bibliotecii mele, dar prins într-un elan cuceritor am hotărât să renunț la minimalism și să visez la Biblioteca Națională.
Într-un fel ești conștient că nu vei avea niciodată TOTUL, nici măcar o mare parte, dar tot dorești. Să știi că până în ziua morții vei tot comanda fel de fel de cărți care te vor încânta chiar dacă singurul lor rost va fi să îmbătrânească pe un raft, neatinse decât pentru a fi șterse de praf sau mutate într-un alt loc.
Ce poate fi mai ideal pentru un introvertit? E paradisul și multă lume înțelege ce zic. Am găsit recent pe Reddit un grup care se numește simplu Bookshelf și în care membri își postează averea lor livrescă. Majoritatea sunt la început cu un raft cel mult. Am văzut pe unul care avea o bibliotecă din podea până în tavan. Unul din comentarii era Îmi trăiești visul.
Un lucru care îmi place este să strâng...date să-i zicem. Când am timp de pierdut, găsesc ceva pe Youtube de ascultat și în acel timp descarc fotografii care fie au o tentă arhitecturală sau ceva pe acolo. Sau coperte de cărți. Lunile astea am reînceput un proiect de anvergură de-al meu pe care l-am șters când mi-am schimbat laptopul: strângerea tuturor copertelor tuturor cărților publicate în România. Și care mai sunt disponibile, evident.
A fost un moment în care mi-am dat seama de un mare adevăr: e nevoie și de momentul potrivit pentru a lua hotărârea corectă. Acum mulți ani când am trecut prin acest proces nu l-am analizat profund, m-am mulțumit cu experiența. Acum însă, m-am deșteptat.
După ce treci prin vreo 40.000 de coperte îți dai seama cât de apăsător devine acest vis al bibliotecii fără sfârșit. Pentru că oricât de frumos arată pe hârtie, se dărâmă pus în practică. Și dacă ai ajunge să ai 10.000 de volume ai ajunge la redundanță și la povară. Ai nevoie de un sistem de numerotare, de rafturi, de o menajeră să șteargă praful și așa mai departe.
Nici nu am ajuns să mă gândesc la timp. Și acela e un element important. Nu vei apuca să deschizi, să răsfoiești măcar toate volumele. Darămite să le studiezi sau să le citești în liniște, pentru că vei avea mereu conștiența altora 400 de cărți necitite. Pedalezi urcând un deal și pierzi complet plăcerea peisajului. De asemenea devii sclavul bibliotecii pentru că trebuie să ai grijă de ea ca de un animal care crește, năpârlește, miaună, latră și plânge.
De vreo câteva săptămâni mi-am strâns cap la cap gândurile astea. Colecționatul și bibliotecile infinite le las pe mâinile unor oameni mai capabili decât sunt eu. Până acum mi-am jurat să fiu un minimalist convins în toate domeniile, în afară de numărul excesiv de cărți pe care le-aș fi primit în viața mea. De acum, văzându-mi reflecția în Indusul meu, mi-am dat și eu seama că e timpul să mă întorc acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu