Încă trei cărți scurte, dar pline de personaje și situații fascinante
Bătrânul care citea romane de dragoste, Luis de Sepulveda
Protagonistul, Antonio Jose Bolivar, trăiește în jungla amazoniană adâncă. Aici sunt formate avanposturi umane răsfrânte de-a lungul râurilor, în mijlocul naturii neîmblânzite. Singura legătură cu civilizația este un vas care ajunge în micul port la câteva luni. Atunci Bolivar îl întâlnește pe prietenul său, un dentist, care-i aduce un dar neașteptat, romane de dragoste.
Intriga începe odată cu apariția unui cadavru al unui explorator străin de această lume luxuriantă. Intrarea sa neatentă duce la ridicarea mâniei unui jaguar care începe să atace pe cei ce trăiesc în acea mică comunitate. Se organizează o expediție de vânătoare, dar în cele din urmă e datoria lui Bolivar să așeze din nou lucrurile pe făgașul normal.
Între titlu și conținutul romanului e o ușoară defazare. Mă așteptam probabil la unele monologuri în care protagonistul să explice de ce citește romane de dragoste sau ceva asemănător. În schimb, chiar dacă sunt menționate, și reprezintă o bază fundațională a gândirii lui Bolivar, de fapt personajul principal este jungla.
Rar am citit romane în care să fii imersat în peisajul umed, sufocant, plin de mirosuri grele și animale-zeci al junglei. Dincolo de descriere Sepulveda așază factorul uman și studiază ce se poate întâmpla cu cineva care trebuie să trăiască într-un mediu atât de neprielnic. Bolivar se metamorfozează dintr-un om obișnuit într-un locuitor al pădurii, îi învață legile și pierde ceva din umanitatea sa. Confruntarea finală nu are nimic hollywoodian în care fiara este ucisă, ci are un aer de tragedie și regret față de o ingerință inoportună într-un mediu pe care nu-l înțelegem.
Glorie târzie, Arthur Schnitzler
Eduard Saxberger e un funcționar vienez care într-o zi primește vizita unui tânăr poet. Acesta îl aclamă pentru un volum de versuri publicat în tinerețe și vrea să-l prezinte cenaclului de care aparține. Deși ezită la început, merge și este luat de val. Începe să creadă că într-adevăr a ratat o ocazie în tinerețe și speră ca măcar acum să guste puțină celebritate.
Foarte repede lucrurile se răstoarnă. Talentul pare să-l fi părăsit, cenaclul nu e format din generația ce trebuia să schimbe fața literaturii austriece, și nimeni nu-i oferă suficient credit pentru a vedea flacăra creatoare care l-a mistuit cândva. Odată cu o lectură publică dezastruoasă se alege praful de ambițiile literare ale bătrânului funcționar.
E o nuvelă care lovește pe mai multe nivele. E actuală și cred că fiecare persoană care a vrut să publice vreodată se regăsește în călătoria personajelor. Vorbește despre cât de mult ne afectează mediul în care trăim și despre puterea rutinei asupra imaginației. Dar și despre ocaziile pierdute, despre speranțe înșelate și opinii prea înalte despre sine. E de citit.
Novocento, Alessandro Barricco
Un text și mai scurt, un monolog teatral, fascinant și plin de imaginație. Novocento este doar unul din numele protagonistului, un băiat găsit în portul New York și adoptat de un matelot care-i poartă grija până la moartea sa. Acest tânăr are un talent uluitor la pian, cântând dumnezeiește. De asemenea n-a pus niciodată piciorul pe pământ, petrecându-și întreaga viață la bordul navei care l-a adoptat.
Pe lângă aceste scurte detalii, mi-a plăcut foarte mult stilul lui Barricco. Mânuiește cuvântul cu migală și trântește câte o descriere proaspătă. Îți pictează în minte imaginile mării nemărginite, ale spațiilor strâmte ale navei sau ale petrecerilor somptuoase de la bordul acestei. Evident în centru se află Novocento, omul care a crezut în nemărginirea mării, dar s-a temut de infinitul orașului. De asemenea o lectură plină de energie și patetism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu