Una din scenele de film preferate este din filmul Dark Knight Rises. Am mai povestit despre ea într-o postare anterioară. Bruce Wayne ajunge într-o închisoare înfrânt de Bane, inamicul ce terorizează Gotham. Vrea să evadeze dar îi e imposibil. Are de făcut o urcare aproape imposibilă. Și în momentul de cumpănă medicul închisorii rostește câteva cuvinte de înțelepciune: cum poți să te miște mai iute decât e normal, să lupți mai mult decât e posibil fără cel mai puternic impuls al spiritului, frica de moarte?
Adevărul e că de multe ori nu ne dăm seama de această realitate. Orice am crede despre ce se întâmplă după, cu toții știm că odată ce firul țesut de moire se termină, e game over. În același timp credem că, în dreptul nostru, ața se tot lungește fără să ajungă să se termine.
Nu vreau să fiu deprimant, mai degrabă vigilent. E ceva la care ajungi să te gândești înainte de-o vârstă (sunt convins că vă așteptați la o altă expresie :D) pentru că timpul nu stă pe loc. Nu-mi trece prin cap să pledez pentru o viață trăită după un orar fix, ci aveam în minte tot timpul pe care îl pierdem.
Vă gândiți vreodată la el? Toți oamenii pierd timp. Dacă ar fi o pungă, ar avea fundul spart. Pierzi timp la o coadă fără sens. Pierzi timp în trafic. Pierzi timp pentru că ai uitat ceva și trebuie să te întorci acasă. Pierzi timp pentru că nu te-ai îmbrăcat gros și o săptămână stai în pat cu febră și incapabil de activitate. Exemplele cresc cascadă de aici. Le știm bine.
Pe unele, poate multe, nu le putem controla. E-n firea lucrurilor dacă trăim în societatea oamenilor să ni se fure timpul. Unii contraatacă și se dedică unor activități de multitasking pe cât posibil. O carte citită poate îmbuna minutele care trec împotriva noastră.
Mai sunt și orele pe care le vindem cu ușurință. Trăim în epoca aspiratoarelor de timp. Sunt convins că unii dintre cei care citesc aceste rânduri ar putea face altceva mai util în acest moment. Suntem înlănțuiți de gadgeturi și cu greu sau cu ușor dăm din degete și risipim timpul în activități care de multe ori nu ne sunt folositoare.
Trecând la un alt nivel, suntem datori vânduți unui cuvânt pe care-l învățăm de mult prea devreme: amânarea. Nu vorbesc aici despre procrastinare în activități impuse. Ci pur și simplu lucruri despre care credem că vom avea grijă peste puțin timp. Și acel termen e împins tot mai în spate până își pierde valabilitatea.
Facem asta și pentru că mereu apare câte o urgență, câte o nevoie, câte o rugăminte. Și preferăm să le rezolvăm pe acelea și nu lucrurile care ne-ar putea aduce puțină bucurie și liniște. Rezultatul este că după aceea devenim cazane sub presiune și explodăm când ni-e lumea mai dragă. Și apoi ne întrebăm de ce.
O să vină odată un moment în care vom avea răgaz și vom privi înapoi. Trăiește oare omul care să nu se ia cu mâinile de cap zicând: uite cât timp am pierdut? Câte puteam face dacă alergam după nimicuri? Probabil există, nu pot da răspunsuri absolute.
Mi-ar plăcea să cred că putem ajunge să ne bucurăm cu adevărat de viața asta. De cele mai multe ori complicăm lucrurile crezând că o să iasă mai bine. Nu-i așa. Fiecare om are o busolă care îi poate spune ce e cu adevărat important. Chestiile de neratat. Doar că o folosim ca pe o alarmă, îi dăm snooze, și ne vedem de drum.
Viața e haos și nu se ține după un plan bine stabilit. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ducem zilele conducând cu ochii închiși și ducând după noi regretele lucrurilor pe lângă care trecem. Dacă știm ce vrem de la viață, dacă știm ce așteaptă alții de la noi și dacă avem o destinație în minte, ar fi ideal să începem să plătim din datoria zilelor vândute. Și o să ne dăm seama dacă va face rău sau bine sufletului nostru.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/3aGZ7a97qwA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu