În după masa asta am avut parte de câteva ore lucrând în grădină și pe lângă solicitarea fizică a fost și un aspect plăcut al activităților. E genul acela de muncă, în aer liber, care îți oxigenează creierul și permite acestuia să hoinărească pe cărări mai abstracte.
Așa că în momentul în care mă ocupam de îngrijirea unui pom, crescut fără supraveghere constantă, mi-a trăznit o idee interesantă. Acest copac și-a întins ramurile în toate direcțiile în care a putut, a umbrit un trandafir care-i stătea aproape și era pe punctul de a-l acoperi și a se uni cu acesta.
Și în timp ce forfecam de zor mlădițele în exces, mi-am dat seama că un astfel de comportament nu este de negăsit la oameni. Atâta vreme cât acceptăm că suntem susceptibili să o dăm în bară, există pericolul de a crește fără direcție. Iar dacă nu simțim și nu acceptăm că e nevoie de îndepărtarea unor ramuri care ne fac rău, e o problemă.
Viața noastră ar trebui să implice un proces de desțelenire, de domesticire a unui sol sălbatic, rebel, inoportun. Suntem înclinați în a ne considera importanți și a crede că opiniile noastre au greutate de evanghelie. Trăim o viață în care tot strângem tabieturi, obiceiuri și opinii care ne transformă într-un copac supraponderal, care se întinde în toate direcțiile și poate deveni dacă nu periculos, cel puțin iritant.
De aceea e important acest proces de îngrijire. E greu să tăiem, să privim la noi și să spunem: da, asta mă trage în jos, trebuie să renunț. Suntem hedoniști din naștere și vrem să ne fie cel mai bine. Avem tendințe de autosabotare și de satisfacere a dorințelor chiar când lucrează în dezavantajul nostru. E nevoie de minimalism și la nivelul sufletului.
Desțelenirea asta trebuie să taie acele comportamente pe care le numim ușor defecte. Mai mult ar trebui să ne facă să ne concentrăm pe părțile bune ale personalității noastre, încercând să ne construim o imagine reală despre noi înșine. Când tai surplusul iese la suprafață esența. Esența, cine sunt eu, cine pot fi.
Fără frunzișul acaparator, rămâi zvelt la minte, așezat mai bine pe picioare, deschis la ceea ce te reprezintă. Poți să găsești mai ușor, un drum, un sens. Poți asculta de vocația ta, de talentele ce abia așteaptă să fie scoase la suprafață. Cu puțină forfecare, o să-ți dai seama cât de mult îți place pictura, ce mult te pasionează medicina sau gătitul și lista continuă.
E mai ușor să fii un copac stufos, lăsând să crească în voie fel de fel de ramuri care nu duc nicăieri. Calea mai ușoară e și cea mai puțin dureroasă, de aceea o ocolim cu dârzenie. Dar asta ne face niște vitrine frumos amenajate, dar fără vreun produs așezat pe ele (de la foame cred că vine metafora asta). Oricum, te uiți la un copac și vezi că până la urmă veștejește. Cel voluminos nu-și dă seama cât de slab este. Cel îngrijit însă, pierde repede orice țesut corupt și continuă să ofere rod bun. La noi oamenii e puțin mai complicat.
susa foto: https://unsplash.com/photos/hpB3lqkkfyA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu