Atâtea celebrări literare de care aflu în ultimul moment. Promit că la anul nu voi fi luat prin surprindere și le notez în calendar de la bun început.
Știați că astăzi este Ziua Internațională a Cititului? Nici eu. Oricum, am aflat și mă gândeam că nu ar strica o postare, chiar dacă nu este pe subiect. Se pare că zilele astea se înghesuie mici simptome ale trecerii timpului. Luna septembrie este specială pentru că este luna mea, cumpărată pe persoană fizică, evident. De aici vin așa că mă simt atașat de ea.
Datorită accidentului cronologic s-a întâmplat ca zilele astea să-mi reînnoiesc buletinul. În urmă cu șapte ani când l-am înlocuit pentru prima dată am fost prins cu mâinile adâncite în cărți. Țin minte că atunci când ne-am întors din Curtici după ce am făcut toate formalitățile, mă aștepta o comandă online. Mai important, pe vremea aceea citeam Muntele vrăjit, una din cărțile mele preferate. Anul ăsta, lucrurile s-au complicat și nu am mai putut repeta poza anterioară.
Postarea asta tot despre trecerea timpului este și despre un efect pe care l-a avut asupra mea, asupra unui amănunt specific și important. Săptămânile astea am fost adâncit în scris și am observat un lucru interesant și poate ciudat pentru cineva care stă pe margine. Scriind, am simțit o schimbare în bine, de parcă totul curgea mai ușor și cuvintele izvorau fără sincope. O făceau și înainte, doar că de această dată, păreau așezate mai coerent.
E ușor de înțeles pentru cel care se îndeletnicește cu așa ceva, dar cred că pot explica. Orice om care este angajat într-o muncă parcurge (ar trebui) o traiectorie ascendentă. Chiar dacă faci ceea ce te pasionează, la început ești stângaci, nesigur, blocat în automatisme ce-ți oferă siguranța. Dar pe măsură ce timpul trece devii stăpân peste ceea ce faci. Vorba aia, o faci cu ochii închiși. Aș putea spune că în cazul meu, acest declic s-a produs foarte recent, pe neașteptate.
Mă gândeam să fac o trecere în revistă a perioadelor mele literare pentru a vedea ce a rămas în urmă. Sunt istoric, ce să-i fac, îmi place să scormonesc prin trecut:
-au existat mâzgălituri, tentative și producții încadrate în domeniul amatoricesc, de la bun început; ca punct inițial rămâne un caiet de 48 file ce reprezenta un roman SF inspirat la greu de Star Wars
-undeva prin 2006-2007 după ce am citit cărțile lui Asimov, am ajuns să-l copiez pe el și mi-am inventat primul univers fictiv, asemănător cu lumea Boxen a lui CS Lewis, pe care am dezvoltat-o în câțiva ani; din păcate o bună parte din caiete au dispărut; nu s-a pierdut nimic de valoare, în afară de curiozitatea de a mă hlizi pe ce-mi putea ieși din minte
-următorul punct de cotitură a fost 2012; atunci am scris prima povestire ce are rudimentele unei opere literare, deși la o relectură m-am luat cu mâinile de cap; peste un an am completat primul roman normal ce nu se încadra în genul SF
-în perioada următoare am scris mai puțin fiind preocupat cu viața de bucureștean plimbăreț; unele texte și-au făcut loc în Ocolul inimii și-al clipei; m-am concentrat pe povestiri scurte și nuvele, cu unele tentative de lungă durată
-anul 2019 este următoarea bornă kilometrică; de atunci a s-a născut convingerea și hotărârea de neîntors că ceea ce scriu va fi și publicat; am lucrat la un roman mai vechi, am terminat unul nou; abia peste un an Labirinturi de lut iese de la tipar ca o dovadă a unui parcurs lung de mai bine de zece ani
-cu toate că eram în pandemie am publicat următoarele două cărți, Zece ani de pribegie nouă, iar Ocolul inimii, în care am adunat texte mai vechi; am avut povestiri ce au apărut în revista Gutenberg Univers, mai apoi la 8 motive, devenită între timp Ficțiunea
-următorii ani au fost un atelier constant; am scris nu chiar non-stop dar mi s-au lipit degetele de tastatură; am început și terminat romane, am scris povestiri în are am încercat marea cu degetul; am dat drumul proiectului Castelul lui Sturza
-și uite că într-o bună zi, în timp ce eram ocupat cu așezatul tapetului pe pereții unui capitol am simțit mișcarea întru înălțime; s-ar putea să fie o simplă impresie, nu mi-a citit nimeni textele cele mai proaspete (nici măcar eu), dar sunt destul de optimist
Să pomenesc și asta, nu mă laud. Nu-mi place să mă laud, nu sunt genul care să mă înfășor în luminițe ca să atrag atenția. Îți dau cartea, citește-o și zi dacă-ți place au ba. Toată postarea asta are o audiență de o persoană, subsemnatul, doar că rămâne ca o scrisoare publică. Pentru mine este un eveniment relativ important așa că merită celebrat cumva. Nu aștept nimic de la nimeni, eu deja m-am bătut pe umăr.
Indirect, postarea este despre viitor. Dacă acum scrii infinitezimal mai bine, ce urmează? În primul rând, o anumită stânjeneală față de ce am pus la bătaie mai înainte. Acum îmi dau seama că toate cele trei cărți puteau fi scrise la un nivel mai înalt. Îmi cer iertare pentru faptul că am fost mai mult entuziast și mai puțin chițibușar cu fiecare rând și propoziție. Dar cred că sunt povești bune, care merită citite și-și fac datoria de a menține mintea și inima preocupate câteva ceasuri bune. Din nou, sunt subiectiv, dar n-am ce-i face.
Închei, revenind la subiect. Lecturi plăcute, astăzi și-n alte zile. Cine știe, unele lecturi poartă și numele meu pe copertă.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/fountain-pen-on-black-lined-paper-y02jEX_B0O0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu