Nu, nu este nicio campanie publicitară pentru romanul meu și nici nu este titlul pentru o continuare a cărții. E un titlul care sună bine și care ne introduce în peisajul conversației. Această postare are un subiect suficient de serios, așa că mă gândeam să destresez puțin situația la început.
De ce lut? Parcă într-un alt loc am zis că introvertiții nu sunt snowflakes atinși de o sumă a nenorocirilor reale sau imaginare. Este adevărat. Într-un fel. Recent am întors subiectul pe toate fețele și mi-am dat seama că există un pericol la care sunt supuși introvertiții și pe care poate de multe ori nu-l iau în considerare. Și nici partenerii de conversație obișnuiți cu tropăitul zilnic prin conversații multiple.
Hai să încep direct cu concluzia și apoi să o demontez și remontez la loc. Introvertiții sunt mai ușor de influențat. Am vrut să folosesc un termen mai greuț și controversat dar până acum îl țin în buzunar. Poate îl voi scoate mai târziu dacă se încing paragrafele.
Da, e adevărat. Suntem influențabili, la fel ca orice om. Și extrovertiții au butoanele lor, pe care dacă le apeși, dansează după cum le cânți. Nu ne plângeți de milă, toți oamenii sunt în aceeași oală.
Dar noi avem o slăbiciune proprie, pe care ceilalți nu o au, un fel de călcâi al lui Ahile pe care dacă-l depistezi, îl poți răni pentru a ne prinde în plasă. Sună dramatic? Poate. Veniți cu mine mai departe și s-ar putea să îmi dați dreptate. Ce vreau să spun referitor la acest punct vulnerabil? Mă refer la lipsa noastră de combativitate.
E cumva de la sine înțeles că un introvertit nu-ți întoarce vorba înapoi. Dacă ajungi în situația să auzi pe cineva ridicând tonul sau apărându-se vehement, felicitări, ai făcut ceva tare greșit și ai atins o coardă sensibilă. A explodat proverbiala mămăligă, cu infinită întârziere față de reacția unui extrovertit.
Să revenim. Introvertitul nu are apetență pentru conflict, îl urăște. E în firea lui să stea cât mai departe. Dacă o conversație normală îl consumă, una înfierbântată îl seacă pe deplin. Mai este și nivelul de empatie care este mai ridicat la un introvertit (asta nu vine dintr-un studiu academic, e preluat din Șkoala vieți). De aceea, am prefera ca interlocutorul să se simtă bine, să știe că el are dreptate. Preferăm să tăcem chiar dacă știm că răspunsul corect este la noi, doar ca să evităm să supărăm, să umilim, să deranjăm pe celălalt.
Evident, este o generalizare. Fiecare om este diferit, dar ăsta este șablonul principal pe care l-am observat și în propria experiență. Unii ar putea spune că seamănă cu lașitatea, și asta poate fi o opinie. Hai să completez, că am uitat să precizez mai sus. Introvertitul nu este complet lipsit de apărare, știm să vorbim. Doar că în loc să batem cu pumnul în masă, oferim sfaturi, sugestii, direcții. O părere de-a noastră legată de felul în care trebuie tratat un anumit subiect. Spus într-o voce puțin mai ușoară, cu destule portițe de evadare pentru celălalt.
Oamenii ăia despre care spunem că au personalități puternice văd astfel de răspunsuri ca o confirmare pentru opinia lor, pentru viziunea lor despre situație. Dacă nu-l tragi de perciuni înseamnă că ești în acord. Și dacă după un prim avertisment și poate după o a doua subliniere moderată nu există pace, introvertitul își va pleca capul și va accepta rezultatul. Sau va face în așa fel încât să împace ce vrea el și ce vrea celălalt, fără a se ajunge la un conflict.
Deci, aici apare problema, punctul vulnerabil. Un introvertit poate avea un plan excepțional, bine gândit, pus pe hârtie și supranalizat (la asta ne pricepem). Dar dacă se opune viziunii celuilalt, planul ajunge în coșul de gunoi. De multe ori sunt lucruri pe care ni le-am dori cu adevărat, la care visăm, pe care le așteptăm. Dar pentru a nu crea conflict și a nu deranja, mai bine tăcem și înghițim în sec. E vorba de acea empatie care ar vrea ca celălalt să câștige chiar dacă noi pierdem.
Într-un sens pozitiv asta face din introvertiți buni negociatori care sunt în stare să găsească un compromis într-un loc în care extrovertitul furibund nu cedează o palmă de pământ. Putem avea o minte deschisă și să înțelegem mai bine modul de gândire al altuia și ni se deschid noi căi pentru a detensiona probleme.
Doar că fiecare om este diferit, vine din familii diferite, are experiențe diferite, este mai mult sau mai puțin imatur emoțional. Unii nu înțeleg prea bine care-i treaba cu emoțiile, cu influența și așa mai departe. Putem fi cinici și să ne gândim că unii sunt ținuți în întuneric din inițiativa altora. Persoanele mai apropiate și mai mature ar putea observa această trăsătură de caracter și ar putea să profite de ea pentru a menține o subordonare constantă. E perfect uman să nu vrem să facem rău și să intrăm în conflict cu persoanele cele mai apropiate. Însă tocmai acele persoane ne pot face rău prin exploatarea situației.
Nu întotdeauna există această distincție aproape malefică. Aș vrea să cred că astfel de cazuri sunt suficient de rare, în care să existe voința de a exploata empatie celuilalt. Dar în alte cazuri se petrece inconștient. După cum spuneam, dacă introvertitul nu face gură, nu sparge farfurii pentru a-și impune punctul de vedere, este văzut ca un fel de a accepta tacit altceva. Nu este suficient de important, așa că putem trece mai departe cu ușurință. Iar introvertitul nu va ridica tonul pentru că vrea ca celălalt să se simtă bine.
Deja am umplut două pagini și simt că n-am spus prea multe. Este un subiect complex și nici nu mă simt în stare să-l abordez pe toate fațetele. Cu siguranță că sunt introvertiți care știu să spună nu mai vehement, sau într-un caz fericit parteneri de conversație care sunt dispuși să-i înțeleagă și să se asigure că ce aud este poziția adevărată și nu doar un compromis născut din retragere.
Într-un plan general, un introvertit este mai ușor de manipulat (hopa, a ieșit cuvântul mare) emoțional din această cauză. Poate fi constrâns să accepte, sau să renunțe, la lucrurile pe care le dorește pentru că este mai importantă relația cu celălalt decât acel deziderat.
E important și pentru introvertiți să se poată ține pe picioare și să facă diferența între emoții sincere și motivații ulterioare pentru că altfel, își vor slăbi stima de sine și vor trăi cu regretul situațiilor pe care le-au pierdut pentru a face pe placul altora. Avertismentul este și pentru extrovertiți, să fie în stare să-și dea seama de ceea ce cred cu adevărat prietenii sau partenerii lor. Dacă introvertitul este de acord și lasă de la el, poate însemna că se pune pe el pe locul al doilea, nu că este cu adevărat dornic să facă ce se dorește. Ține de ceilalți să-i cunoască suficient de bine pentru a decide care este vocea adevărat a introvertitului de lângă ei.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/two-white-birds-vf0lyNg41lk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu