Să fie vârsta, să fie o preocupare specială pentru un anumit tip de scris pe care l-am cultivat în ultima vreme? Pentru că recunosc, la finele acestui proiect, chiar a trebuit să răsuflu ușurat după ce am așezat ultimul punct pe hârtie.
Salutări, oameni buni. Acesta este un loc unde se scrie despre citit și se citește despre scris. Dar deja știați asta. Simt nevoia să fac această postare și ca un fel de defulare după o perioadă scurtă de activitate solicitantă și repetată. Probabil vă dați seama despre ce e vorba după prima parte a acestui paragraf.
Ca să nu o lungesc prea mult, a trecut o bună vreme de când am ținut în mână un volum ticluit de mine. Asta nu înseamnă că am lenevit, o, în spatele scenei motoarele au funcționat la capacitate maximă, în cea mai mare parte a timpului. Așteptam momentul potrivit pentru a ataca din nou.
Și cred că e timpul. Am mai multe proiecte ce gravitează în jurul porții de ieșire, însă am hotărât să o iau metodic și să o organizez totul într-un mod special. Cel puțin în minte sună foarte bine, vedem dacă realitatea va întâmpina cu aceeași bucurie ideile mele.
Ce am făcut? După lungi peregrinări m-am întors la vechii mei prieteni August și Lea. Da. Dacă v-a plăcut Labirinturile de Lut și ați fost curioși ce s-a întâmplat cu ei după aceea, nu trebuie să mai așteptați mult pentru a afla. Știu că de-a lungul timpului am încercat să umplu acest gol, dar de data aceasta, o facem oficial.
Astăzi am scris ultima propoziție dintr-un volum nou ce va duce mai departe povestea lor și va servi drept punte pentru următorul proiect, cel de-al doilea roman din trilogia Labirintului. Oricât aș fi vrut să merg mai departe, aceste două personaje simpatice au tras de mine într-atât încât am revenit la ele. Mai e și faptul că se împlinesc cinci ani de când am publicat prima carte, așa că am tras de timp în așa fel încât acțiunea cărții să se petreacă în timp real. Dar despre asta, mai târziu.
A fost de muncă. Recunosc, pentru o vreme m-am temut că nu o să-i mai pot regăsi și redesena pe foaie, dar de îndată ce am intrat în intrigă, nu m-am putut despărți de ei. Oh, și câte mi-au făcut poznașii ăștia. În titlu spuneam de promisiunea. Una o pot ține cu mâna pe inimă: cartea va fi mai plăcută la citit (adică, sper asta). mă simt mai stăpân pe pană și cuvintele au mai multă sare și piper. Evident, cititorii vor valida sau invalida această afirmație, dar asta mi-e credința.
Mai multe nu voi spune, pentru că o să fie multe informații de descoperit într-un timp destul de scurt. O altă speranță ce poate deveni promisiune este asta: cartea s-ar putea să fie un bun cadou de Crăciun anul acesta. Asta sper. Și nu este singura. Lăsăm mister, reveniți, citiți postările, veți afla mai mult.
Odată ce voi încheia Al Doilea Labirint (nu este acesta titlul cărții), voi marca sfârșitul unei etape formative din această aventură literară. Și voi trece la modelarea unui alt tip de cărți, care îmi consumă gândurile de-o bună vreme. Nici despre asta nu voi spune prea mult pentru că e o altă surpriză. În momentul de față o consider cea mai importantă operă pe care o voi scrie în viața asta. Nu-mi pot ghici notorietatea, dar vă pot spune atât, nu duc lipsă de ambiție când vine vorba de acest proiect.
Până atunci însă, așteptați ca Labirinturile să se deschidă și să înceapă o nouă aventură alături de Lea și August. Adânci mulțumiri pentru cei care au ales să plece prima dată în acest traseu al inimii în urmă cu atâția ani în urmă. Și salutări călduroase celor care vor veni în urma lor
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu