Înainte de toate, câteva precizări personale care vor ajuta să stabilească niște motivații.
Nu am avut telefon mobil până la liceu. Eram acasă la Macea, nu era necesar, și singurul rost al său era să păstrez legătura acum că făceam naveta în fiecare dimineață la liceu. E o poveste de demult, așa că bătrânul telefon avea taste și o cameră de 2 megapixeli (aproximez). L-am schimbat în 2012 cu altul tot cu taste. Am primit un smartphone cu greu, mai degrabă la insistențele părinților tocmai pentru că toată lumea avea, iar eu mă încăpățânam să fiu în afara trendului.
Computer am avut de mic. Evident, fără internet, iar rostul său era cele câteva jocuri repetate obsesiv, după cum e specific vârstei. Ne-am conectat la Internet tot în clasa a IX-a, odată ce am ajuns să studiez la oraș și erau alte cerințe necesare. Asta înseamnă 2006-2008, pe vremea când Youtube era abia inventat, iar Facebook încă nu ne-a consumat mințile. Eu îl foloseam pentru a-mi urmări pasiunile și curiozitățile literare și istorice.
După un asemenea rezumat probabil sunteți tentați să-mi plângeți de milă. Mai ales acum când niciun copil de trei ani nu poate supraviețui fără tabletă și telefon mobil. Să nu mă epuizați lacrimile degeaba. Eram fericit offline, cu toate că eram mai izolat din punct de vedere digital. Și aveam un tovarăș de nădejde. Cărțile.
Am mai spus-o odată, nu-mi aduc aminte o zi din viața mea în care să nu fi fost înconjurat de cărți. Acasă exista o bibliotecă, chiar dacă de mici dimensiuni și nu pe gustul intereselor mele. Era însă suficient în acea etapă formativă. De aceea, mi-e greu să mă identific cu o mare majoritate a românilor care nu văd în carte ceva semnificativ.
Fără a transforma postarea într-o plimbare nostalgică înapoi în vremurile bune ale cărților, vreau să surprind tocmai această linie de separație care este vizibilă în societatea noastră, umană, nu românească. În ultimii 15 ani, sub ochii mei și ai tuturor, ne-am predat ecranelor. Capitulare necondiționată.
O altă paranteză biografică. Provenind dintr-un mediu neoprotestant, de mic am tot auzit și citit discursul care avertiza în privința pericolelor ecranelor. Pe vremea aceea, exista unul atotputernic și mereu săgetat: cel al televizorului. Era aspru criticat, i se prezentau toate dezavantajele și slăbiciunea pe care o aduce în dreptul celui care și-l ia de stăpân. Într-o tresărire ludică i se spunea tembelizor, indicând indirect și efectul pe care-l avea asupra privitorului înlănțuit.
Aici apare ironia dramatică, având în vedere că mulți dintre aceia care erau atât de critici în urmă cu atâția ani la adresa televizorului, au transformat noua interfață în același fel de idol, ca să păstrăm limbajul religios, de care ascultă cu strictețe.
Da, lumea s-a schimbat și din păcate nu putem trăi fără smartphone-uri. Este un târg nefericit, cred eu. Sunt prea bune, prea greu de înlocuit. Nu sunt ipocrit, cum altfel ați citi ceea ce scriu? Dacă această postare ar fi fost un eseu într-o carte, câți ar fi cumpărat-o? Revoluția digitală a adus beneficii, unul mărunt fiind acela de a nu ne mai complica cu scrisul de mână oribil.
Problema e alta. Ecranul e bun dacă ne face comenzi la diferite servicii, dacă ne servește drept hartă, calendar sau scrisori invizibile transmise cu viteza luminii. Dar dacă se așază pe scaunul de învățător? Și este sursă de informare, unică?
Și aici se pot adăuga unele nuanțe. Se găsesc platforme extrem de folositoare online în care comprimă funcția unei biblioteci în spatele unei ecran. Un om curios își poate satisface interesele accesând aceste baze de date. Poți călători în jurul lumii, privind cele mai importante creații umane sau minuni naturale, fără să te ridici de pe scaunul de la birou. (sau să te ridici din pat, dacă ești mai confortabil).
Întrebarea evidentă este câtă lume accesează astfel de platforme de învățare? Din necunoștință, din dezinteres, la ele se abonează cei care sapă și care au nas pentru ceva mai mult. Nu sunt populare pentru că seamănă cu școala și până la urmă, cui îi place școala?
Mult mai repede prind acele realități digitale exagerate, exuberante, vorbărețe, sclipitoare, care par să te ia de mână și să te tragă după ele fără prea multe explicații. Pentru un introvertit e echivalentul unui coșmar, dar pentru omul obișnuit e ceva plăcut, o activitate relaxantă. Iar cu invenția scroll-ului aproape infinit, nu poți să nu găsești ceva care să te amuze, să te miște, să-ți spună ceva.
Social media și consumul excesiv de timp în fața unui gadget sunt un mare experiment până la urmă. Efectele încep să se vadă pe copiii care nu cunosc o altă realitate, cei care nu au trecut prin experiența mea de viață ne-gadgetizată până la vârsta de treisprezece ani. Suntem afectați și asta este evident. De cele mai multe ori în mod negativ. Mă trezesc uneori efectiv legat de smartphone, fără să pot să mă opresc din plimbarea degetului pe suprafața rece a ecranului.
Și abia acum ajungem la partea importantă a postării. O apologie pro-hârtie. Era inevitabil, după destăinuirile anterioare. Drogul meu a fost de mic cartea, așa că nu fac altceva decât să încurajez și pe alții să se molipsească. Nu există o altă sursă de informare superioară până în prezent. Probabil oameni mai inteligenți decât mine ar putea găsi alte argumente. Eu am găsit câteva care fac din citit un aliat necesar și o resursă extrem de valoroasă pentru omul secolului al XXI-lea.
l Tăcere senzorială. Prima chestie tare mișto este că ești singur cu cartea. O duci unde vrei, te așezi în ce poziție vrei și citești. Probabil în liniște pentru a putea urmări cursul rândurilor. Gadgetul e guraliv și solicită toate simțurile. Îți clipește în ochi, trebuie să-l asculți, îți aruncă lumini colorate, muzică de fundal, mai puțin și o să și miroase. Asta fragmentează atenția și concentrarea. Ești atent în zece locuri și nicăieri. Cartea înseamnă ochii tăi și foaia de hârtie. Poate un creion de subliniat sau un carnețel
l Întrebare și contemplare. Un alt lucru pe care ți-l oferă cartea este timpul de răspuns. Citind ceva te poți opri când vrei tu, poți relua același paragraf până înțelegi ce vrea să spună autorul. În pauză mintea poate face conexiune, poate naște alte întrebări, e activă și curioasă. În fața unui ecran nu e timp de gândit. Ca la o cursă cu obstacole te grăbești în ritm cu cronometrul până la expirarea timpului afișat pe ecran. Nu-ți lasă nicio secundă de rumegat informația primită
l Avans după puterea cititorului. Acesta se leagă de punctul dinainte, dar e ceva în plus. Citind, o faci în ritmul tău. Poți lua o pauză când vrei tu și să reiei atunci când te simți în stare. Recitești acel pasaj până se luminează mintea. Ecranul îți aruncă material gata fabricat, gata mestecat, pe care trebuie să-l consumi la viteza impusă de acesta, chiar dacă există și buton de pauză.
l Satisfacția descoperirii. Un lucru care răspunde unor nevoi umane profunde este acela de a-ți da seama cu mintea ta. Citind o carte urmărești un traseu, construiești un argument. Și e tare mișto când la final poți spune, bă, am înțeles! Ecranul îți oferă mâncare preparată, mestecată, iar rolul tău este doar să consumi ceea ce deja primești.
l A citi ceva peste capul tău. Chiar și cele mai profunde minți umane pot fi înguste. Iar acele minți sunt puține la număr. Noi ceilalți trebuie să ne recunoaștem limitele. Nu le știm pe toate, nu știm multe. Dar curioșii citesc mult. Chiar și ceea ce este greu de priceput. Este o provocare. Poate înțelegi, poate că nu, dar îți forțezi mintea cu concepte și idei noi care pot să-ți lărgească orizontul sau măcar să te pună față în față cu oglinda smereniei atât de necesare ființei umane. Ecranul lucrează după poruncile Zeului-Algoritm și oferă ceea ce ne place și închide într-un țarc de unde nu am vrea să ieșim pentru că e cald și bine
Sunt doar câteva gânduri pe care altcineva le-ar fi putut structura mai coerent. Dar mesajul de bază ar fi, să citim mai mult, să nu ne scăldăm atâta în lumina ecranelor. Nici cărțile nu sunt total perfecte, și ele au stăpâni. Dar sunt mult mai ușor de închis și schimbat. Sunt o companie mai plăcută și mai puțin agasantă și solicitantă. Nu cred că aceste gânduri sunt potrivite doar pentru un introvertit. Cărțile au făcut ecranele și ar fi trist să apucăm deja generațiile în care ecranele au închis cărțile. Pentru totdeauna.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/person-holding-black-android-smartphone-while-leaning-on-table-8gn_WhKv8Ns
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu