Zilele trecute am deschis un roman și am început să
citesc. Nimic neobișnuit până acum. O activitate plăcută mai ales dacă reușești
să găsești acel punct emotiv care să accentueze această plăcere. S-ar putea să
fie vorba despre un loc preferat pe care-l folosești pentru lectură, o anumită
perioadă a anului sau vremea de afară. Toate servesc la îmbunătățirea
experienței reușind să te izoleze discret din cotidian ușurând mutarea pe
domeniul paginilor.
Totuși, n-a fost chiar așa. Citeam, și era o lectură
suficient de captivantă pentru a-mi turna toată concentrarea în acel loc. Dar
în loc să fiu cu totul atent la descrieri, la detalii, la nuanțe, aveam
senzația de balans între două lumi. Vedeam viața scoasă din cerneală, dar la
fel de mult viram înspre ceea ce era mai actual. Mai rău, chiar ținând
telefonul deoparte, gândul nu mai era atât de reținut ca înainte.
La ce mă refer? Unele dintre cele mai vechi și plăcute
amintiri se leagă de citit. Stând pe pat, pe scaun sau indiferent în ce altă
poziție ce sfida legile gravitației, citind. Poate să fie în parc privind cum
vântul trece printre ramurile copacilor sau mângâie suprafața apei. Sau într-o
cameră cu geamul deschis permițând ca sunetele amalgamate de afară să pătrundă
înăuntru, un fundal de white noise natural.
De ce ar fi o diferență între aceste două imagini? Am
îmbătrânit, acesta poate fi un răspuns, nu mai sunt în stare să susțin aceeași
atenție ca mai demult. Poate conține un sâmbure de adevăr, dar e ceva mai mult.
Și e drept, ține de timp, de ceea ce aveam și nu aveam pe atunci. Da, revenim
la răspunsul banal dar imposibil de ocolit.
Hai să zic doar de mine ca să fiu subiectiv, iar
persoanele care simt la fel să ridice mâna sus. Am avut un computer, un desktop
și l-am folosit. Dar mă puteam ridica de la masă și să-mi văd de viață. Mai
apoi am avut un laptop, dar îl puteam închide, ieși afară și să profit de
clipele de liniște. Acum am un telefon și e mereu în buzunar șoptind mai abitir
ca Inelul lui Sauron să-l deschid și să-l las să mă captiveze.
Suficient de mulți oameni se plâng de efectele sale
așa că nu mai adaug și eu ceva în plus. Doar observ rezultatele. Inclusiv în
dreptul meu. Chiar acum în timp ce scriu aceste câteva paragrafe am impulsul de
a mă opri și a verifica Facebook sau alte site-uri. E ca un reflex al
mușchilor. Nu-i înspăimântător? Și cedăm în fața acestor tentații pierzând timp
pentru scrollul ce nu se încheie și nu ne satisface niciodată pe deplin.
Ecranul este un rău necesar. Mi-ar plăcea să scriu de
mână, dar pe timpul școlii eram ilizibil, acum mi-e teamă să mă privesc, având
în vedere că abia mai țin un pix în mână. Tehnologia progresează dar asta nu
înseamnă că totul merge spre bine. Citatul acela a lui Ian Malcolm din Jurrasic
Park ar trebui să fie repetat foarte des: voi savanții ați fost atât de
preocupați cu ceea ce puteți face, încât nu v-ați gândit dacă ar trebui făcut
în primul rând. E o traducere aproximativă, însă sensul este aici.
Revin la citit, că de acolo am plecat. După ce îți
petreci un timp care ajunge să fie numărat în zile, săptămâni și poate ani
întregi, doar scrollând, mișcând cu degetul material ce ar putea fi consumat în
două vieți, cum poți să iei o carte, să stai liniștit și să te imersezi în ea?
Este o întrebare de gândit pentru fiecare. Niciodată nu m-am gândit ce mare
avantaj va fi faptul că mi-am petrecut copilăria într-o cameră doar cu
un televizor cu patru canale. Acela oricând putea fi redus la tăcere prin
simpla plecare din cameră. Astăzi, unde mai putem evada din împărăția
nesfârșită a ecranelor?
sursa foto: https://unsplash.com/photos/teacup-on-book-qY5_Ws1DwK8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu