De (ne)ales

 

Una din povestirile fascinante ale Vechiului Testament îl are în centru pe regele Saul. Domnia sa se apropie de sfârșit. Este lipsit de principalul său sfătuitor, Samuel văzătorul. Este în pragul unei mari bătălii și este pe deplin dezorientat. Are nevoie de ajutor și îl caută chiar și-n locuri care nu îi sunt permise.

Crede că trebuie să audă glasul profetului și găsește o vrăjitoare gata să stabilească o conexiune cu cel decedat. Însă spectrul care îi apare în față îi arată o soartă sumbră, demnă de încălcarea legilor așezate chiar de către regele rătăcit. Iar soarta urma să-i fie decisă în scurtă vreme. (referință, 1 Samuel capitolul 28).

Vechiul clișeu ne învață că puterea corupe. Pe unii chiar înainte să pună mâna pe ea. Ar face orice pentru a o obține. Întind mâna gata să prindă între degete sceptrul așteptat. Nimic nu poate sta între ei și dorința de a atinge acel ideal. Motivațiile pot fi diferite dar rezultatul este același. Pun în aplicare fără emoții un alt clișeu politic, scopul scuză mijloacele.

Doar că astfel de tertipuri și mașinațiuni ar trebui să țină mai degrabă de lumea monarhilor și liderilor autoritari. Ei sunt cei care ar face orice pentru că sunt seduși de putere. Ei sunt Irozii pentru care moartea a sute și mii de copii este necesară dacă printre aceștia este stârpit un potențial competitor la coroana sa. În egoismul lor, își toarnă un piedestal pe care se urcă sperând că nu va fi nimeni altul care să-i provoace și deranjeze.

Am ajuns într-o epocă deformată. Sătulă. Prinsă într-un circuit al surplusului. Când ți-e bine nu mai ești limpede. Nu mai procesezi lucrurile cu aceeași unitate de măsură. Mai rău ești așezat într-un cadru cum n-a mai fost până acum în istorie. Sufocați de informație, dar mai ales de opinie. De păreri ce se bazează pe personalitate, nu pe realitate. Așa nu-i greu să ajungi să crezi că doi plus doi este egal cu cinci dacă o spune cine trebuie.

Saul a fost plăcut de poporul său pentru că avea față de rege. Era puternic, era viteaz, îi ținea în frâu și le dădea victorii. Viciile sale, slăbiciunile nu erau băgate în seamă atâta vreme cât reușea să proiecteze imaginea de om puternic, de nerăsturnat. Doar că puterea este alunecoasă. Cu cât o strângi mai tare în mâini, cu atât o pierzi. Este o lege a istoriei. De aceea, regele pocăit ajunge să se milogească de o vrăjitoare.

Nu există lideri imaculați, aceasta este clar. Chiar dacă am ordona o galerie a acelora care s-ar apropia de un astfel de standard, le-am găsi bile negre. Pentru că politica nu este alb și negru și mai important, ființele umane fac greșeli. E inevitabil, mai ales când nu poți fi tras la răspundere. De aceea democrația este cel mai rău sistem bun imaginabil. Pentru că ar trebui să poată să-l tragă de mânecă pe cel care caută o cale nepotrivită pentru a-și împlini planurile.

Pe vremuri liderii aveau alipite numelor, o simplă înșiruire dinastică, un supranume. Cel Mare, Cel Înțelept, Cel Cumplit, Cel Viteaz. O anumită trăsătură care ieșea în evidență, care cerea întâietate printre celelalte. Oricât de complex este un om, este dominat de o anumită caracteristică ce-l împinge să aleagă o cale sau alta. Am considera noroc sau o soartă bună dacă putem alege între doi oameni, unul fiind Cel Înțelept și celălalt Cel Groaznic. Teoretic decizia ar trebui să fie una simplă.

Un om poate îngropa sau ridica o țară. Firește, el și anturajul său. Nici măcar Alexandru Macedon sau Genghis han nu au condus de capul lor imperiile făurite de aceștia. Dar e adevărat că au fost ca niște locomotive care au impus un anumit model. Oameni tari care au rescris istoria. Alții nu au fost la fel de puternici însă au lăsat o amprentă asupra națiunilor lor. Bună sau rea, pentru că de obicei acestea sunt variantele.

Au acționat după ceea ce era deja plantat în interior. Au pus în aplicare un plan care avea în esența sa și o părticică din caracterul lor. Cei pomeniți mai sus erau ambițioși, cultivați și vizionari. În urma lor a rămas o moștenire peste milenii. Alții au fost tot posibilul pentru a înlesni traiul cetățenilor lor. Dorința altora se îndrepta spre opresiune și obediență oarbă. E greu să găsim în planurile criminale ale lui Hitler sau Stalin o parte din personalitatea lor dezumanizată? Sau din empatia lui Abraham Lincoln în dorința de a aboli sclavia în țara sa?

E un bun motiv să avem ochii deschiși. Nu trebuie să ne așteptăm la convertiri, chiar dacă religia este folosită de către mulți politicieni. E formă fără fond, cum ar spune Maiorescu. Cine e gata să-și împartă haina și să întoarcă celălalt obraz? Niciunul din cei care până acum nu au făcut nici măcar un gest care să semene cu vreun îndemn al Evangheliei. Ce vedem, asta vom primi.

Dacă discursul e deja pătat de minciună, unde mai este loc de adevăr? Dacă te prezinți ca fiind dezbinător, ești capabil mai târziu să legi rănile? Dacă împingi, asaltezi și recurgi la acțiuni agresive, cum poți mai încolo să pledezi pentru bună înțelegere și mediere? Dacă crezi că totul ți se cuvine, o să-ți mai pese de cei care ți-au oferit încrederea?

Prea puțini ajung pe drumul Damascului și chiar dacă ar face-o ar rămâne totuși îndoiala. A fost un rol? Abia acum ești sincer, ca mielușel? Sau și ăsta este teatru? Atunci când te joci cu prea multe măști la un moment dat vei pierde șirul și te vei încurca în minciună. Pentru că asta ai vândut și probabil doar la atât se limitează oferta interioară. Și totuși mulți cad în plasa înșelătorilor care par să nu greșească.

Libertatea de a face ce vrem nu ne scutește de consecințe. Putem asculta de atenționări sau nu le putem băga în seamă. Asta nu ne grațiază de la plata libertății noastre. Alegem și culegem, la asta ar trebui să ne gândim. Și să fim responsabili. Înainte și după. Noi am descuiat ușa, am întins covorul roșu și am primit înăuntru pe cel ales.

E al nostru, noi suntem ai lui. Mai ales dacă el ne cere să îl aclamăm ca pe un erou. Un vot poate fi doar o datorie, un răspuns civic, nu o cale de a-l invoca pe vreun mesia gata să dea drumul la conducta cu lapte și miere. Dar e clar că nu vom mai putea să ne întoarcem de pe calea pe care el hotărăște să ne așeze.

sursa foto: https://unsplash.com/photos/a-person-is-casting-a-vote-into-a-box-T9CXBZLUvic