E un titlu tentant și atractiv pentru orice potențial autor sau pentru aceia care au măcar un paragraf expus public. Mulți se gândesc că ar trebui să existe o cale prin care să scrii și să fii citit, și în cazul unor și remunerat. Cartea aceasta nu se găsește neapărat pe aceeași lungime de unde. Prezentările realizate de autor se îngustează, vorbind unei nișe de autori care vor mai mult decât simpla răsplată financiară.
N-aș spune că este nici măcar un simplu manual din care poți învăța care sunt elementele de bază ale unei cărți. Sunt discutate, firește, dar la un nivel de profunzime care cere un bagaj minim de informații. Autorul caută și încearcă să așeze și în cititor dorința de a crea o carte memorabilă, una care să aibă suficientă putere și vigoare încât să bată la porțile canonului pentru a fi luată în serios. Nu e vorba de învățăcei sau de autori comerciali, ci de aceia care ar putea avea ceva de spus.
De aceea, sfaturile prezentate aici nu le-aș numi neapărat porunci. Dacă nu faci așa, ești un scriitor prost. Asta e părerea mea și dacă un critic literar simte dorința de a mă corecta, o poate face. Nu sunt expert. Dar pot spune că uneori nu m-am regăsit în ceea ce spunea autorul, poate chiar gândeam invers. Am să fac apel la argumentul subiectivismului artei și voi merge mai departe.
Ni se aduc înainte două opere considerate de căpătâi și necesare de citit pentru a scrie o carte cu adevărat bună. Prima este Ulise a lui James Joyce, cealaltă romanul-fluviu În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust. Cu ocazia asta am aflat și eu că Proust nu a apucat să-și termine opera, ceea ce m-a deprimat. Asta arată și că nu i-am citit pe cei doi autori.
Dacă ar fi să împing înapoi o singură idee e cea legată de poveste. Autorul spune că povestea nu mai poate surprinde astăzi, mai ales în era algoritmilor și multimedia. Singura cale prin care poți să devii cineva e prin structură. De aceea recomanda spre lectură Ulise, carte cunoscută pentru bizaritatea ei, ca să vorbim puțin necademicește. Nu da nume personajelor, scrie în fraze lungi de pagini, fii mai non-liniar ca și Christopher Nolan.
Nu zic că nu merge și așa. Am devenit suficient de deschis încât să ofer prezumpția de nevinovăție oricărei cărți indiferent de felul în care autorul a compus-o. Dar cred că mai e loc și pentru poveste în zilele noastre. Câtă lume își va aduce aminte felul în care e structurată și destructurată o carte și câți o vor resimți emoțional? Adică, din perspectiva poveștii. Dar s-ar putea să operăm la nivele diferite de creație așa că nu pot să ofer un verdict definitiv.
Nu e o lectură pierdută, mai ales că e o carte destul de scurtă, dar suficient de densă. Cască ochii și s-ar putea să prinzi câteceva. Dar cu siguranță nu este o carte pentru începători. De apreciat că pe coperta a patra ni se spune clar acest factor important. Nu ne aflăm în fața unei lecții închise, ci a uneia deschise. Una care ne provoacă să privim ineditul literaturii și să hotărâm cât de mult vrem să intrăm în hora literelor așezate cu inimă pe hârtie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu