Eclesiastul spunea că sfârșitul e mai bun ca începutul (7.8). Și tare mare dreptate avea. Mai ales când acel lucru la care ai lucrat ți-a consumat energia, atenția și vlaga cale lungă. E o victorie. Una mare și importantă. Chiar dacă știi că de fapt munca nu-i gata și mai sunt multe de cosmetizat. Dar nu contează. Pentru că miezul există. Și de aici înainte, poți face orice.
Pe 19 februarie vorbeam despre sfârșitul unei proiect. Suntem în zodia aceluiași proiect de anvergură (să îndrăznesc să spun de-o viață?) care de astăzi e gata. 28 aprilie 2026 pentru mine intră în istorie. Mâine va fi ciudat pentru că nu voi mai avea același program auto-impus de scris. Voi ieși din tranșee pentru o vreme. S-ar putea să mai scriu alte lucruri, dar pentru moment nimic atât de lung.
Am început pe 23 februarie și am galopat înspre sfârșit. E greu de explicat senzația pe care o simți când pui pe pagină scene care-ți rulează în minte de ani întregi. Sau atunci când legi ițe pe care le-ai prins în urmă cu o sută și ceva de articole. Când readuci personaje de demult care încă au lucruri de spus. Ce să mai spun de clipa în care scrii ultimul paragraf, îți conduci protagonistul înapoi în poveste și-l închizi acolo pentru ultima dată. Tot ce urmează de acum înainte e doar înfrumusețare. Catedrala e construită, simfonia este compusă, culorile tabloului sunt armonizate.
Nu pot și nu vreau să spun mare lucru despre ce am scris. Poate părea greu de crezut, dar nu are un nume. Am idei despre cum ar putea să-i sune numele dar nu l-am botezat. Vă pot spune însă un secret important: nu e sfârșitul. Povestea acestor personaje se încheie (oare?) cu acest ultim volum. Dar universul creat poate deveni mare de tot dacă reușesc să-l împlinesc. Ambiția e mare, doar timp să am pentru a o aduce la realitate.
Chiar și așa e cale lungă până la foaia de hârtie. Dar cred că merită. Să mai dau din casă încă un lucru. Atunci când m-am despărțit de unele personaje în timpul scrierii, n-am făcut cu ochi uscați. Dacă au însemnat atât pentru mine, s-ar putea ca aceeași reacție să apară și în dreptul posibililor cititori. Sau aș putea să mă supraestimez, e boala oricărui autor.
Ce urmează de acum înainte? O scurtă pauză, măcar câteva zile în care să mă decontez, să mă focalizez pe alte lucruri. Cel puțin din martie am cam divorțat de lumea înconjurătoare și mi-am vărsat tot ce puteam în aceste cărți. Și, la momentul oportun vor apărea primele informații reale și credibile.
Până atunci, serbăm și uităm până când ne punem mănușile intrăm iarăși în sala de operație.
Ah, și câte mai am de scris dar n-am apucat pentru că am fost consumat de scris. Am și citit unele cărți subțirele, dar cu sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu