Se apropie sfârșitul, oameni buni. Mai două cărți și ajungem la sfârșitul călătoriei. Ce pot spune este că până acum a meritat acest lung și tumultos periplu. Să intrăm în pâine. De acum nu voi mai folosi marcatori de spoilere. Dacă vii aici ai citit deja cartea sau nu îți pasă de ce vei citi. Fiți avertizați.
Cartea începe cu un mare salt în viitor. Treizeci de ani. Neașteptat. Echipajul e același, lângă cei 4 protagoniști rămânând cu încăpățânare Clarissa Mao. Ah, da și Bobbie. Primul sentiment pe care l-a creat realizarea acestui fapt a fost unul de nostalgie. Nu sunt neapărat un fan al seriei, nu am fost conectat emoțional, dar am fost capturat de un val de emoție acceptând schimbarea temporală. În același timp, a creat condițiile pentru a accepta mai ușor rezoluțiile personajelor. Despre asta probabil voi vorbi în următoarele 2 postări.
Revenind. Intrăm direct în acțiune cu Rocinante. Echipajul e trimis să facă ordine pe o lume nouă, dar Holden evident că îngroașă liniile suficient încât să o nemulțumească pe președinta Uniunii Transporturilor, organism mercantil creat în finalul celeilalte cărți (sună mai bine ca ghilda spațială, heh). Muștruluiala e suficientă pentru a-l face pe Holden să ia în serios ideea retragerii din poziția de căpitan al navei, cedându-și autoritatea lui Bobbie.
Înainte ca lucrurile să se așeze cum trebuie, are loc o invazie. Stația Medina este cucerită pe nepusă masă de către un invadator de dincolo de stele. În haosul creat de Inaros, o flotă marțiană dispare în largul spațiu. Acum se întorc cu nave ce îmbină vechiul cu noul adus de protomoleculă. Acțiunea se împarte între stația Medina unde eroii caută o cale de scăpare și perspectiva Caminei Drummer, președinta forțată să se confrunte cu o armă pe care aparent nu o poate înfrânge.
Ce mi-a plăcut mult la carte este atmosfera de ocupație. Are un aer de rezistență franceză luptând contra naziștilor. Doar că laconienii, cuceritorii nu prea au culoare. Sunt fasciștii tipici conștienți că sunt de partea corectă a istoriei, incapabili să înțeleagă actele de revoltă împotriva viitorului. E o idee interesantă și probabil că e un efect secundar al îndoctrinării, dar îi transformă în stormtrooperi din Star Wars de care nu ai un atașament.
Perspectiva lor este reprezentantă de guvernatorul Singh, cel care controlează stația Medina. La început e arătat ca familist, ca un ofițer naiv care studiază teoria dar se împiedică în practică. E emotiv emoțional și nu e în stare să asculte de subalternii săi, ceea ce adâncește și mai mult tensiunea, forțând cetățenii să se alăture unei revolte mocnite. Singh e puțin unidimensional, deși aș fi preferat ceva mai mult din partea sa.
E interesantă schimbarea de mediu. Rocinante e blocată în port așa că totul se petrece pe bază. Echipajul se descurcă în rețele ascunse de colaboratori, producând pagube și încercând să evadeze cu toții. Se creează fricțiune între Holden și Bobbie, ca figuri de autoritate. Apar trădări și răsturnări de situație. Fiecare are momentul lui important.
O să spun și ce nu mi-a plăcut, lucru care poate fi totuși corectat în cărțile viitoare. Totuși, e ironic. Aici vine spoilerul, oameni buni. Clarissa moare. La începtul cărții e epuizată de implanturile ilegale pe care le-a băgat în ea. E evident că va muri. Totuși, felul în care se întâmplă, deși e o trimitere la introducerea ea din Poarta lui Abbadon, e neîncheiat. Autorii nu explică ce se întâmplă cu ea după ce se termină încăierarea. I-a lăsat Naomi cadavrul în acel hol, sau l-a dus pe Rocinante? Mai apoi, după derularea acțiunii, ea pare uitată de către cei care au evadat.
Citiți asta ca un lucru pozitiv. Dacă autorii au reușit să mă enerveze față de un personaj care m-a frustrat acum câteva cărți, se pricep. Cartea are un plus din partea mea. Este începutul trilogiei finale și abia aștept să văd ce se va întâmpla pe mai departe, mai ales că ni se promite o întoarcere pe Laconia. Recenzia următoare în curând pentru că vreau ca luna asta să închei saga. Până atunci, la cărți bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu