Când o iei la vale nu mai poți să te oprești. Și când te oprești e gata seria.
Am ajuns unde nu mai credeam c-oi ajunge. Dar e gata. Mai o singură carte și vom vedea care este concluzia aventurilor Rocinantei dar și rezolvarea unui război intergalactic cu o miză greu de egalat.
În cartea aceasta avem două fronturi. Unul este al rezistenței. Aici e Naomi care devine fără să vrea o figură a rebeliunii (o prințesă, aproape!) oglindind abilitatea lui Holden de a strânge în jurul său oameni gata să lupte pentru libertate. Mai e Alex și Bobbie alături de alți răsculați împotriva unei puteri sugrumătoare. Pe frontul Laconiei îl avem pe Holden, pe Elvi Okoye savant din altă carte și pe Teresa Duarte, fiica adolescentă a cuceritorului. Cu toții se rostogolesc la vale înspre încheierea cărții.
Mi-a plăcut în primul rând faptul că totul se desfășoară la un nivel accelerat, în lanț. Există și momente de repaus în care personajele își contemplă propria mortalitate, dar acestea sunt amestecate cu un conflict militar tot mai pregnant. Totul pleacă de la premisa că dacă reușești să îngenunchiezi o putere, acestea nu prea se mai poate ridica de la pământ. Și Bobbie are un plan infernal pentru a-și duce la capăt intenția.
Mi-a plăcut și cadrul în care funcționează acest plan. Întrebarea lui Alex despre absența tinerilor rebeli, cei care au acceptat și deja s-au obișnuit cu noii cuceritori. Care sunt gata să-și plece capul atâta timp cât nu-i afectează în mod direct. E o dilemă abstractă interesantă, dar și catalizator pentru acțiune.
Nu mint, cel mai mult mi-au plăcut capitolele lui Elvi. Asta pentru că era implicată în problema cosmică. Laconienii, oameni ordonați și ușor săriți de pe fix, provoacă ființele extradimensionale care i-au distrus pe constructorii porților și primesc un răspuns pe măsură. Autorii sunt zgârciți și lasă firimituri pentru a vedea care e motivația lor. Și ultimul volum va oferi răspunsul propriu-zis. Totuși, în aceste fragmente avem parte de călătorii stelare și de mirare în fața unei puteri ce nu poate fi cuantificate.
Teresa conduce evenimentele pe Laconia. Este curtată de Holden, de un misterios Timothy dar și de acoliții tatălui ei, mai ales când importanța ei crește în criză politică. E destul de interesantă ca personaj, un fel de Arkady Darrell sau orice alt arhetip al adolescentei rebele. Sunt curios ce se va întâmpla cu ea pe mai departe.
Mi-a plăcut continuarea atmosferei de luptă inegală, aproape pierdută din start. Naomi se strecoară printre crăpături pentru a supraviețui. Au o singură șansă de a întoarce soarta războiului. Mai apoi, au o singură șansă de a-i face pe laconieni gata să negocieze măcar cu rebelii.
Cartea merge mai departe cu aerul de nostalgie și timp trecut. Alex joacă rolul de ghid în recuperarea și trezirea la viață a Rocinantei, scoasă din joc la începutul cărții anterioare. Toate personajele au parte de o reevaluare a trecutului lor și a rolului în istorie. Cartea începe cu înmormântarea Avarsalei care-l marchează profund pe Holden.
Ce nu mi-a plăcut? Cele 2 cărți cărți din partea finală împrumută un alt lucru din MCU în afară de umorul exagerat. Inamici slabi. Laconienii nu prea sunt dezvoltați nici în cartea asta. Sunt basic space nazi fără prea multe explicații. Practic, nici nu-i prea vedem comițând fapte rele, ceea ce face cumva să punem la îndoială malignitatea sa. E drept, îl au pe avatarul dr Mengele în tabăra lor, dar în rest, dincolo de exagerata dorință de ordine nu apare vreun exces totalitar.
Mai rău e că ne pierdem și antagonistul. Winston Duarte e offline din cauza unui eveniment pe care nu-l voi pomeni pe mai departe. După Marcos Inaros speram la ceva mai bun. Dar înainte de a fi nuanțat, dispare. Înțeleg motivația, catalist pentru Teresa, dar asta ne lasă cu câțiva birocrați a căror treabă e să mențină Imperiul întreg. Nimic peste medie de interesant.
Notez și lipsa Carminei Drummer. Cartea trecută i-am citit capitolele ca punct de vedere pentru căderea sistemului Sol. Acum, cred că nu are nici măcar o scenă, e uitată printre anonimi. Om vedea dacă în ultima carte mai are vreun rost.
Ar mai fi și un alt lucru ce ține de spiritul cărților în general. Aici ca-n alte locuri, personajele pledează pentru soluția non-violentă, pentru a sta la masă unii cu alții și a discuta, rezolvând probleme. A mai apărut și-n alte volume. Sună foarte bine, dar și destul de idealist, mai ales într-o setare politică atât de încărcată. Dar nu merg mai departe, fiecare autor își trasează liniile după care își confecționează universul.
Per total, mi-a plăcut cartea. Nu e niciuna care să-mi displăcut. Acum, aștept concluzia. Știu deja unele lucruri, dar vreau să le văd în desfășurare. Nu mai e loc de recomandat. Dacă ești aici, mergi până la capăt. Călătoria va da roade la sfârșitul ei.
Ca ultim lucru interesant, mi-am dat seama de ceva când m-am gândit la structura întregii serii. Probabil nu-s primul căruia i-a trecut prin minte. Seamănă cu Cântec de Foc și Gheață. Doar ca așezare a escaladării. Gândiți-vă. Ambele serii au în centru lupta politică dintre facțiuni, care epuizează teritoriul. În același timp, în spatele scenei există o amenințare non-umană care va deveni ultimul inamic.
Când am terminat cartea mă gândeam că s-a stabilit cine stă pe Iron Throne și urmează războiul cu White Walkerii. Evident, nu știm dacă George RR Martin va termina seria ca să valideze teoria, dar măcar avem Leviathan Falls ca să ducă la bun sfârșit povestea lui Holden și a prietenilor săi. Și a unui univers vast și plin de pericole și minuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu