vAI de închinarea noastră

 

Titlul s-ar putea să nu fie original, dar garantez că nu e atins de nimic artificial

 

De la bun început, să zic ce părere am despre noile oportunități tehnologice. AI e bun în doze mici. În pătrățica lui. Are domenii în care, alături de mintea umană, poate să dea răspunsuri necesare. În alte domenii n-are ce căuta. Mai ales în cele creative. Accept cu bucurie eticheta de butlerian și înapoiat. Dar prefer o poezie scrisă de un autor de duzină și nu o poezie de duzină încropită după un prompt.

Dar să revenim la oile noastre. Ca băgător de seamă în ale teologiei și tehnologiei nu pot să nu îmi scarpin bărbia gânditor și să nu-mi pun întrebări. Pentru că lucrurile se schimbă în jurul nostru în moduri pe care nu le pricepem încă. Ni se aruncă în poală jucării și ni se promite marea cu sarea. Întotdeauna există riscul ca acela care se aruncă în valuri să o facă fără vestă de salvare.

Ieremiada nu a plecat dintr-un loc abstract, ci dintr-o vizualizare întâmplătoare. Scrollând două minute pe Facebook mi-a ieșit în față o imagine și un text care m-au făcut să-mi golesc plămânii și să privesc sfios la ce mi se derula înaintea ochilor. Folosesc limbajul ăsta înzorzonat tocmai pentru că e atât de străin unei cutii ordonate.

Despre ce era vorba? Nimic dăunător. Un text despre David și pe unde i-au umblat ochii lui când nu trebuia. Și o imagine generată care ilustrata fapta într-un mod cinematografic și suprarealist, deși nu vreau să-l insult cu asta pe Salvador Dali. M-a deranjat mai ales stilul propozițiilor, ordonarea lor, limitarea lor.

Problemele mele cu acest tip de conținut sunt două. Prima, imaginea. Acolo îl avem pe David care se uită la Batșeba îmbăindu-se ca la spectacol, având ca fundal bătălia la care trebuia să se afle regele israelit. Care-i baiul? Am crescut cu o Biblie pentru copii, ilustrată, cu coperte albastre. O pagină ilustrație, o pagină text. Un fel de Facebook, dar din ăla care te face să gândești.

Desenele au fost făcute probabil în anii 80-90 de o mână umană. Respectă ideea textului. Îl vezi pe Avraam, pe Daniel în groapa cu lei, pe Isus pe muntele Măslinilor. Se păstrează proporțiile, se face efortul de a încadra totul în epoca istorică respectivă și a păstra realismul. Nu e neapărat un document istoric, dar dacă mai târziu ai vedea un artefact istoric ce prezintă ceva similar, ai face conexiunea.

Aici, e ficțiune pură. AI-ul a făcut în așa fel încât ai crede că David a pus-o pe Batșeba să se îmbăieze în fața ochilor săi (nu e adevărat). Nu e loc să intrăm în mărunțișuri, dar în situația de față femeia n-a avut nicio vină pentru purtarea regelui. În al doilea rând, apropierea bătăliei. Da, știu, se vrea juxtapunerea realităților, unde era și unde trebuia să fie. Dar tot nu-mi pică bine. Din postura de copil ce răsfoia acea Biblie am putut să prind un simț al formei care s-a potrivit cu realitatea istorică ulterioară pe care am găsit-o în reprezentările din vechime.

Și apoi baiul mai mare. Acel text nu conține vreo mare revelație teologică și nu despică textul ebraic în patru. E o idee profund banală. O chestie pe care cineva care ar fi citit capitolul biblic și ar fi primit mai apoi ca temă să scrie 5 fraze ar fi scris-o. E atât de clară încât nici nu trebuie rumegată, e efectiv preluată din text.

Și-apoi vine întrebarea evidentă. De ce nu putea să fie scris de un om? De ce e nevoie ca o mașină să facă treaba unei persoane? Mai ales că în domeniul spiritual lucrurile ar trebui să aibă o încărcătură mai profundă. Există comunități de credință care vorbesc despre contactul dintre credincios și text, necesar pentru evoluția sa spirituală. E muncă și e necesar pentru a face ca ideile să devină parte din om. E posibil să ajungem la așa ceva dacă noi mestecăm ceva scos de pe bandă?

Miezul problemei este următorul lucru. Oamenii nu citesc. În mod specific mulți creștini nu citesc Biblia. Dacă o fac, o citesc fragmentar, nedisciplinat, neclar. Pentru mulți, slujba de la sfârșitul săptămânii e suficientă. O mâncare deja mestecată de un vorbitor, pe care o refolosesc pe mai departe (în cel mai bun caz). Nu am statistici, dar ceva îmi spune că indiferent de confesiune, retenția biblică nu depășește cincizeci de la sută (subliniez, asta e o percepție).

Dacă adăugăm peste această inaniție (literară) și texte prelucrate, simplificate, repetate și așezate într-un șablon strâmt, care pot să înlocuiască acea lectură, s-ar putea să ne găsim pe buza unei prăpăstii. Să ne gândim la principiul lanțului. Dacă un părinte mai citește din Biblie, mai și share-uiește un text AI-ficat, e absolut sigur că următoarea generație nu se va mai complica și va alege conținutul media, având în vedere că în restul timpului, la școală și în entertainment este deja obișnuit cu el.

Să găsim și motivația celor care își creează pagini și încarcă astfel de conținut. E una bănească, evident. Există un public creștin care gravitează înspre astfel de texte. Un like, un share, un comentariu aduc vizibilitate și profit. Cu cât mai multe texte (iar un prompt negândit funcționează la capacitate accelerată tocmai pentru că simplifică), cu atât mai mulți bani pentru creator.

A doua motivație e una sinceră. Cel care vede și dă mai departe vrea ca ideea biblică să fie recitită de altul, poate nu atât de versat în Biblie. Și aici ar fi o problemă legată de ce primesc aceștia, dar deja ne întindem. Revenim. Poate nu există alternative clasice, nu există resurse proiectate de un om, care trec prin toți pașii necesari construcției unui text (mă îndoiesc), dar aș zice că prezentarea unui astfel de model nu rezolvă problema adâncă. E un pansament pe o rană deschisă.

Ar fi de preferat un răspuns uman la textul biblic, o reacție ce pleacă dintr-o întâlnire naturală între literă și inimă. E drept, mașina poate să copieze, să creeze aparența. Dar îi lipsește pe de-o parte efortul pe care îl depune un om, dar și misterul întâlnirii dintre om și Cuvânt. Ne dăm seama atunci când citim o carte obișnuită că e mai mult decât niște foi de hârtie închise între coperte (sau coperți). Așa că dacă acceptăm sacralitatea textului, ar trebui să avem reverență și față de felul în care îl prezentăm publicului.

Sunt convins că mare lucru nu se va schimba. Am văzut și Youtube-ul inundat cu fel de fel de videoclipuri care mai de care mai bizare. Vor exista destui ochi care să le vizioneze. La fel ca orice alt conținut scos pe bandă. Păcat este de cei care fac eforturi serioase să creeze conținut de calitate și care vor se vor pierde în acest potop. Și păcat va fi și de aceia care vor înlocui ceea ce putea fi o experiență profundă cu cărările săpate de algoritmi. 

sursa foto: https://unsplash.com/photos/a-black-and-white-photo-of-a-stack-of-books-AltQR9QYCs0