Fotoreportaj-Strada Preparandiei

Prima data cand am mers pe aceasta strada a fost acum trei ani, intr-o excursie cu clasa initiata de profesorul de istorie, binecunoscutul in cercurile culturale aradene, Doru Bogdan. In acea zi am facut pentru prima data cu unele dintre monumentele culturale ale orasului. Printre ele si Preparandia, inaintasa Liceului Pedagogic, si alte cladiri importante. Dupa aceea, am mai mers pe acea strada putand fi remarcat stadiul extrem de...rural al dezvoltarii. Ca sa mai tai din introducere, o sa facem un now and then.Asadar, pornind din Piata Sarbeasca, vedem primul indicator al locatiei noastre. Pornim pe drumul asfaltat de curand care a inlocuit vechiul drum si pamantul inca prezent pe unele strazi marginase ale municipiului.

Inainte de a intra pe strada, in fata noastra se profileaza Biserica sarbeasca, o constructie din secolul XVIII, una din cele mai vechi ale orasului, si un lacas de cult in stil neobaroc restaurat si care ofera o buna priveliste vizitatorului.
Intram pe strada avand in dreapta niste gherete ale muncitorilor. Atunci cand se pun pe lucru, se pare ca romanii chiar o fac. Daca viata este un drum aceasta strada poate fi o buna metafora pentru ca pe perimetrul ei, se vad o multime de aspecte ale vietii de zi cu zi.

Linile de tramvai, venele orasului, se intind facand din strada un punct de legatura cu alte zone ale urbei. In aceasta zona, care reprezinta intr-un fel centrul centrului vechi, aceste linii duc mai departe istoria, transportandu-si calatorii prin spatiu, dar in acelasi timp si prin timp, caci vechile cladiri inca rezista, iar in unele zone chiar alterneaza cu edificii contemporane.

Aici este un bun exemplu. Trecand peste materialele care arata munca febrila de renovare, vedem doua cladiri extrem de diferite, una datand probabil din perioada 1880-1910, cealalta purtand pe fatada stearsa detalii ce ii tradeaza stilul interbelic. Aceste cladiri probeaza o mutare a populatiei in zona acestei strazi si dincolo de ea in perioada dintre razboaie si deci un avant economic si demografic. Totusi diferite, dar imbinate, opuse ca stil, prima avand o tenta clasicista, a doua utilitarista, ele completeaza bogatia arhitectuala a orasului si combinatiile inedite ale stilurilor.

Trebuie totusi sa nu aruncam cu noroi vazand aceasta imagine. Aceste buruieni crescute in exces inca exista pentru ca exista alte lucruri mai importante decat plantarea de pomi placuti privirii. La vremea potrivita, acest rond va fi plin de flori atragatoare si copaci falnici.
Aceasta casa, ofera un indiciu despre posibila origine a proprietarului. Curtea intinsa, mare, poate prezenta ca stapan pe un om care nu s-a nascut in urbe, ci a venit din mediul rural. Si totusi, cu toate ca pare inoportuna, aceasta casa se imbina perfect in ansamblul stradal creind un si mai mare melanj arhitectural.

Cladirile vechi sunt incarcate cu ornamente, simboluri ale stilului, a ceea ce mie imi place sa numesc joie de vivre, placerea de a trai a vechilor aradeni. Ei nu doreau sa aiba case anoste, case lipsite de identitate. Asa ca isi decorau fatadele cu diferite ornamente, inspirate din mitologie, sau orientandu-se spre ceea ce era la moda.

Vechimea cladirilor se probeaza si prin aceste rani deschise. Desi nu sunt periculoase pentru om, sunt totusi inestetice si lezeaza poate, privirea posibililor vizitatori. Peste tot in oras exista asemenea exemple de cladiri care sunt lasate sa decada. O comparatie buna ar fi cu o dantura cu carii.

Dar nu sunt pesimist si opozant. Exista si exemple pozitive. Strada Preparandiei abunda de case ale caror actuali proprietari nu au ezitat sa investeasca pentru a pastra vechiul spirit al orasului, mentinut printr-o fatada luminoasa si ingrijita.

Tot din cauza restaurarii...gunoaiele din pacate nu sunt adunate de pe jos aratand intradevar inestetic. Totusi, tind sa cred cu teama, ca aceasta realitate, a lipsei de educatie a unor cetateni sa perpetueze acest "obicei" al marcarii teritoriului.

In sfarsit starul acestei strazi, Preparandia. Amandoua. Pentru cei care nu stiu, exista o disputa legata de locul in care s-ar fi aflat scoala condusa de Tichindeal. Cladirea restaurata, cea de pe colt, sau cealalta cladire cea de langa. Cea de pe colt se presupune ca ar fi apartinut primarului Sava Arsici, care vazand rezultatele bune ale elevilor lui Tichindeal, si-a donat casa. Doar ca, se parea ca avea doua case, si cea micuta ar fi fost "adevarata" Preparandie. Aceasta ar dovedi marturiile istorice ale igrasiei si lipsei spatiului pe care le precizau dascalii preparandisti. Totusi, stilul actual al casei mici pare sa infirme acest lucru. Pentru a confirma aceasta teorie, probabil ca pe locul acelei case s-a aflat edificiu preparandial, care apoi a fost daramat, datorita degradarii. Totusi, trebuie sa nu uitam ca reabilitatea casei de pe colt ofera un spatiu mai intins, mai bun pentru dezvoltarea muzeului dorit. Adevarul istoric poate nu va fi aflat niciodata, dar important este faptul ca prin cultura s-a reusit sa se faca un proiect care a adus beneficii acestei parti a oraslui.

Si totul se incheie cu o panorama. Vechi si nou, clasicist sau interbelic, strada Preparandiei le are pe toate. O plimbare pe aceasta strada este o incursiune in trecut, o analiza micro a intregului oras, caci lucrurile care se afla aici pot fi vazute in intreg Aradul, referindu-ma la imbinari arhitecturale, atitudini nu chiar civilizate, proprietari care tin la simtul estetic si cel mai important istorie traita. Caci oricine care merge pe aceste strazi, nu atat de circulate nu poate sa nu plece fara sa simta ca macar pentru cateva minute a umblat pe aceleasi strazi unde a inceput totul, pe strazi care compun centrul vechi si care pastreaza inca in cladiri, in asfalt, in insasi esenta de vechi pe care o elimina in aer si prin care Aradul devine un oras unic, imposibil de uitat.