Oare să pară o întrebare inutilă
sau nepotrivită? Sau prea bună ca să poată fi răspunsă? Cât de mult ne pasă de
formă și cât de puțin de fond. Dacă aș fi fost un ziarist de renume mondial
acum mi s-ar putea imputa repetitivitatea. Da, am discutat mai demult despre
sticle și esențe. Doar că acum nu privesc problema dintr-o perspectivă
metafizică, ci pur…carnală.
Cum ne uităm unii la alții și la
noi înșine? Poate puțin ipocritc? Poate mai mult? Fiii cum vrei tu, nimeni nu
te va desconsidera! Ești perfect așa cum ești. Și totuși lumea e plină de
oameni triști și frustrați cărora oglinda le este dușman declarat. Oameni care se privesc în oglindă necontenit
sperând că în cele din urmă se va așeza acea imagine mentală pe care o au în
minte. Și care de multe ori rămâne doar acolo.
Ca și o persoană așezată în
spectrul celor ce par condamnați la priviri cu jind în fața oglinzii, nu pot
spune neapărat că mă plâng, deși nu sunt mulțumit de situație. S-ar putea chiar
spune că atâta vreme cât există soluții nu poți să pari prea dezamăgit. Și în
plus, ai toată lumea care îți spune că nu e nevoie să fii alfel. Poți fii puțin
mai rotund (teoretic e un motiv de mândrie, având în vedere că vechii greci
vedeau în sferă perfecțiunea absolută), poți fi mai pierdut în haine, poți să
ai nasul mai pavilionar, poți să ai cearcăne la ochi, poți să ai tot ce vrei
tu. Trăim într-o lume politically correct, așa că te luăm în brațe.
Și ce poate face un om când își
dă seama că aceste declarații sunt în general bazaconii? Poate termenul e dur,
dar în general cam așa e. Avem un standard chiar dacă nu-l strigăm, ci doar îl
șoptim în buze întredeschise. Și dacă nu ajungi acolo, ești privit ca fiind
puțin diferit. Nici nu mă refer la persoanele care găsesc motiv de batjocură în
oamenii ce nu se încadrează în acest virtual pat al lui Procust.
Într-un fel s-ar putea înțelege.
Tot ce e străin intrigă și sperie. Ne face să ne simțim incomfortabil. Dar asta
nu înseamnă că ar trebui privit cu coada ochiului și comentat. Pentru că pentru
multă lume, felul în care arată înseamnă mult, după cum tocmai am înțeles. Și dacă îl lovești tocmai în acest călcâi al
lui Ahile, toată lumea lui se prăbușește.
Și atunci? Atunci, ar fi bine ca
întradevăr să ascultăm dincolo de niște clișee obosite și repetate ad nauseam.
E ceva bun în ele totuși. Acceptă și încurajează. A trece dincolo de ceea ce ți
se pare neobișnuit sau poate chiar rizibil e un pas. Arată că ești om matur și
nu un copil de clasa întâi care râde de orice deget ridicat. Și încurajează.
Sunt unele lucruri care prin voință pot fi corectate. Însă, e nevoie de un apel
la forul interior propriu și la al celeilalte persoane, pe care probabil o
consideri prieten. Fii împreună cu el. Va fi o experiență nouă și diferită. Și
dacă nu se poate face nimic, dacă genetica a modelat trupul în așa fel încât să
pară incomod, nu mai e nevoie ca și tu să fi cineva care observă.
Până la urmă unde începe omul și
unde se termină? Am putea avea o dezbatere legată de însăși natura sa. Grecii
spun că omul e trup și suflet. Evreii spun că omul însăși este sufletul. Așa că
tot ceea ce e omul îl modelează în societate și pentru societate. Dar uneori
uităm să vedem dincolo de ceea ce ne atrage privirea. Uneori, chiar și profeții
se înșeală. În timpuri vechi Samuel vedea ca împărat al Israelului doar pe un
viteaz având o înălțime dominatoare și o mână ce putea scoate sabia. Dar e mustrat spunându-i-se că Dumnezeu privește la inimă, nu la înfățișare.
De aceea, înțelege omul mai profund. Și
poate că aici e un domeniu în care am putea să încercăm să imităm și noi
înțeleptciunea divină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu