Încă o carte de specialitate scrisă de un nespecialist.
Înainte de toate, Tamim Ansary nu e istoric în bunul sens al cuvîntului, ci este un jurnalist. Asta nu înseamnă deloc că-i critic meseria. Cu siguranță că aceasta a făcut ca DD să fie o carte digerabilă. Era doar o remarcă demnă de ținut minte.
Am mai lăudat și în trecut editura Corint pentru colecția de istorie care deși uneori nu depășește nivelul de biografii (nu e nimic în neregulă nici aici), mai oferă și unele volume fascinante și care nu trebuie scăpate din ochi. Cum este și această carte destul de grosuț ca număr de pagini și ca conținut.
Ansary are avantajul omului din interior, născut în cadrul civilizației arabe pe care o trece în revistă, deși nu este un membru obișnuit încadrîndu-se în rîndul musulmanilor culturali (un fel de echivalent al creștinilor culturali) mutați în Vest și cu puține legături față de religia și cultura strămoșilor lor.
Adevărul e că de la început cartea pleacă pe un picior nu neapărat greșit, dar prost înțeles. Subtitlul ei este O istorie a lumii prin ochii Islamului. Toate bune și frumoase doar că autorul încadrează totul în cheie occidentală. Da, calendarul merge de la Hegira, și accentul cade pe Orientul Mijlociu, dar concluziile în general sunt cele general acceptate. E o lucrare generală, de sinteză ce surprinde 1400 ani de istorie. Pentru cineva care e pasionat de istoria lumii, multe elemente îi vor fi familiare.
Mi se pare că dincolo de asta nu surprinde neapărat răspunsul Islamului la momentele cheie ale istoriei. După cum susține și autorul istoria Orientului se întrepătrunde cu istoria Europei în majoritatea punctelor nodale. Fie că e vorba de prima expansiune musulmană, Cruciade sau expansiunea colonială a europenilor, cele 2 civilizații își respiră în față una alteia. Și cartea atinge unele generalități și noțiuni de enciclopedie. În punctul acesta e excelentă. Dar lipsește ceva din Maalouf (cu Naufragiul civilizațiilor) sau Buruma (cu Occidentalismul).
Și mai trebuie să menționez ceva ce a durut în fiecare paragraf citit. Cunoștiințele sale de istorie europeană sub abisal de slabe. De atîtea ori citeam lucruri pe care Google le-ar fi putut infirma ușor încît îmi venea să închid cartea. Mai ales cînd vine vorba de Evul Mediu... nu. Și recomand să nu oferiți cadou această carte cuiva care este pasionat sau studiază istoria Bizanțului. Va face cel mai probabil un anevrism citind cele cîteva paragrafe în care pomenește despre un stat ce a existat vreme de un mileniu.
Dincolo de aceste lucruri, dacă nu-l luați ca autoritate absolută și vă faceți timp să îi verificați vorbele, e totuși o carte bună. Narativ curge foarte ușor, mai ales primele capitole ce descriu Califatul ortodox care se apropie puțin de cele 1001 de nopți. Nu e un limbaj greoi, explică bine problematica și scoate în relief principalele personalități care încă mai contează pentru Orient, dar și pentru Occident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu