La finele anului trecut, mai exact în prejma Crăciunului am stat pentru cîteva zile în Sibiu. Departe de casă, de școală de stres. Și în zilele alea mi-am dat seama de ce am fost atît de îndrăgostit de orașul ăsta în tinerețile mele. Am ajuns prima dată prin 2010 cu un grup și-n mare grabă. Apoi în 2012 cu un grup în grabă. Și-ncă odată în 2013 cînd am stat și m-am delectat cu traiul în această frumoasă cetate.
Nu știu dacă mai are rost să zic ceva ce nu s-a zis. Toată lumea știe cît de frumos e orașul ăsta. Cît de curat, de bine păstrat și îngrijit. Străzile au un aer nemțesc (deloc surprinzător) și plimbîndu-mă m-am surprins comparîndu-l cu Nurenberg, unul din orașele în care am fost. E o capsulă a timpului, o amintire a unor vremuri trecute și ar trebui păstrat cu dinții în aceeași formă. Alt lucru care mi-a plăcut a fost o anumită destindere a oamenilor pe care-i vedeai pe stradă. Mi se pare că în Cluj e o anumită încrîncenare, chiar dacă imperceptibilă. La Sibiu timpul curge mai încet. Sau a fost doar efectul sărbătorii.
Ce nu mi-a plăcut? Multe mașini pe străzile pietonale. Am turbat cînd vedeam așa ceva în București, și noah, acolo legile sunt opționale. Nu-mi place nici în Cluj că mai scapă cîte o mașină pe acolo. Nu știu legislația și înțeleg că sunt magazine ce trebuiesc aprovizionate în zona protejată, dar trebuie să se găsească o cale de mijloc. Pentru că, surpriză, romînii nu se prea pricep să repare ce strică. Noi doar peticim cu spor. Dar subiectul rămîne pentru o dată viitoare. Pînă atunci cîteva crîmpeie din orașul ăsta de poveste. Păcat că n-a nins decît după ce am plecat de acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu