Azi am făcut un lucru tare rar. Atât de rar încât cred că s-a întâmplat poate de două ori în viața-mi. Eu de obicei când merg în Arad ca turist etern îmi iau aparatul foto și pe unde ajung mai cuprind un peisaj într-o fotografie oricât de rea sau amatoare ar fi. Dar azi am făcut ceva ce n-am făcut demult.
Prima dată s-a întâmplat când eram la liceu și aveam un concurs nu-știu-cum să facem un site cu chestii. Știu, descrierea lămurește totul. Ideea era că eu am ales ca temă pentru site-ul meu de novice monumente ale orașului Arad (total împotriva pasiunilor mele, e adevărat). Și am mers țintit la o listă prestabilită. Altădată, citisem o carte mișto și aflasem despre niște clădiri ce-mi erau necunoscute înainte. Și am mers țintit.
Și astăzi am mers tot țintit. Dar scopul nu a fost fotografia de plăcere sau inventarierea de monumente. În ceea ce nu poate fi numit reclamă mascată (chiar dacă am purtat mască tot drumul), am hotărât să fac puțină promovare pentru Labirinturi de Lut.
Luând în considerare că romanul are ca scenă tocmai orașul Arad, mi-am luat frumușel exemplarul de la capul patului, aparatul foto loial și am luat-o la pas căutând locurile pomenite anterior în carte.
Evident, în planul meu nu s-a găsit o ninsoare abundentă cu care am dat nas în nas pe teren, dar nici nu mi-a încurcat așa mult planurile. Nici nu zic că am făcut traseul ce ar ține în carte vreo cinci-șase ceasuri în maxim o oră (nu am trecut pe fiecare centimetru de drum călcat de Lea și August) și că am mers în direcție opusă.
Așadar, ideea stă în felul următor. Dacă ați citit până aici, ați ajuns la esență: de azi încolo, probabil la o oră după ce am să postez asta pe blog și pe Facebook, am să postez prima imagine, probabil cu un citat din carte. Voi face asta zilnic, cam vreo 2 săptămâni.
Locațiile nu sunt în ordine, având în vedere că nu multă lume a citit cartea, și nici n-am să arunc direct cu spoilere, că vreau ca lumea să citească romanul. Probabil la final am să le ordonez, sau mai văd eu. A fost o idee relativ spontană așa că nu ne putem aștepta la planuri bine puse la punct.
Cui îi place și vrea să vadă mai mult decât o simplă fotografie relativ bine încadrată și să citească mai mult, poate comanda cartea
*în carte nu ningea ca din sită, dar atmosfera este oricum feeric-urbano-românească. Rămânem la asta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu