Știu bătrânii ce știu când spun proverbe...
În sara asta am avut o epifanie. În dreptul meu, de obicei ar intra în categoria lucruri evidente și pe care ar fi trebuit să le știi demult. Asta nu înseamnă că nu pot scrie o postare pentru a spune și altora acest lucru evident.
Vă mai aduceți aminte de timpurile acelea în care stăteam în casă și ni se cerea cât mai puțină mobilitate, evitarea aerului liber, evitarea deplasărilor, cu amendamentele acceptate? Timpurile alea, care seamănă cu cele de astăzi, într-un fel.
Aia a fost o mare schimbare de paradigmă și o mare dezumflare a unor vise fără cap. A sta cât mai izolat, tăiat de restul lumii, ca un om al cavernelor care își comandă mâncare la Glovo și cărți de pe Elefant.ro, părea a fi paradisiac. Într-un fel este. Eviți mulți nervi pe care ți i-ai dezlănțui în unele întâlniri nefericite cu concetățeni care nu știu pe ce planetă se află. Ignoranța este pace, după cum spunea un vechi dicton.
Dacă stai în casă nu mergi, ăsta e un truism. Îți economisești picioarele, într-un fel. La revedere asfalt spart, asfalt plin de mizerii, călcări pe bătătură, oameni care se mișcă în viteza melcului și alte traume personale de care nu vreau să-mi amintesc. E mai lejer. Muntele vine la Mahomed.
Și cu toate astea pierzi ceva. Mi-am dat seama acum, în seara asta. Recunosc, nu a fost o epifanie de moment. De luni de zile, din vremurile alea panicarde când până și aerul era infestat și nu aveai curajul să ieși în curte (sincere regrete pentru orășeni), m-am tot gândit la asta. La cum m-a afectat pe mine, pentru că în cele din urmă eu experimentez toate astea. Și în plus e blogul meu, despre cine altcineva să scriu?
Redevenind serioși mi-am dat seama că majoritatea vieții am petrecut-o mergând. În clasele 5 și 6 am mers la școală cu autobuzul. Apoi ni s-a schimbat diriginta și nu ne-a mai lăsat. Meream pe jos de la școala din centru până acasă. Era mișto să vezi triburile de școlari răsfirați prin toată comună bârfind despre fleacuri.
Apoi la liceu aveam un microbuz care mă ducea acasă (nu doar pe mine, evident). Avea orar fix. Uneori terminam orele nainte de asta, așa că luam Aradul la pas, când nu intram în anticariat sau librării. Plimbatul a mers mână în mână cu pasiunea pentru patrimoniul orașului. Mai târziu la Institut, aveam tot campusul de bătut la pas, în serile calde și leneșe. Și dintre toți studenții cine știa mai bine Bucureștiul? Iar mai apoi am locuit cu totul în Capitală. Doar mă încălțam și în câteva minute eram în parcul Tineretului sau Carol. Dacă aveam chef o luam în cealaltă direcție și mă duceam până dincolo de Timpuri Noi. Cu Clujul nu m-am acomodat că a venit urgia peste noi.
Trăgând linie acestui deceniu în papuci, voiam doar să subliniez că asta a devenit cumva parte a personalității mele. Mergând, cu căști în urechi, cu ochi căscați la traseul pe care îl urmam, inventam povești. Mi se derulau în minte până când aveau sens. Mai mult decât atât, dacă voiam să-mi limpezesc mintea, dacă voiam să disec o problemă, sau pur și simplu să-mi golesc mintea, îmi băgam picioarele în papuci și dus eram.
Și de aici mirarea care m-a făcut să scriu postarea asta. Acum, acasă, nu pot să-mi iau drumul până hăt departe. Am devenit mai static, chiar dacă nu mi-au șubrezit motoarele creative. Am devenit mai lent și nu atât de angajat în hora lumii. Asta și pentru că nu mai am acel timp și spațiu de curățat neuronii neîmpăcați.
Iar descoperirea de moment, într-o pendulare prin grădină a fost următoarea: proverbele au o fărâmă de adevăr în ele. Pentru că dacă stai să te gândești pe un om deștept îl duce minte. Auzind o chestie bizară îți stă mintea în loc, se oprește până procesează absurdul. Iar dacă nu prea pricepi situația de fapt, nu te duce capul înspre soluție. Omului care a pierdut contactul cu realitatea i s-au rătăcit mințile. Să uităm oare că ideile trec prin mintea celor inventivi?
Aș putea să continui doar am găsit și pe Dexonline o mulțime de alte expresii care leagă mintea de mișcare. După cum ziceam e acel gen de informație care este evidentă, dar care nu sare în ochi. Deși adevărul e că s-ar putea să fie și din cauza mea. În ultima vreme nu mi-am mai scos mințile la plimbare.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/fRggLY1DQTM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu