Sunt într-o situație bizară zilele acestea. Labirinturile încă stau pe rafturi așteptând pofticioșii literari să le cumpere. A doua carte (despre care am să povestesc în curând) e la tipografie gata să se coacă, iar eu sunt ocupat cu Numero III.
Da, poate părea cam mult dintr-o dată, dar chiar aș vrea ca cineva să-mi spună unde au dispărut astea două luni dintre Ianuarie și Mai! Au trecut așa repede încât nu mi-am putut dezmorți prea bine degețelele pentru corecturi la Numero II. Așa că acum, ca într-un film western suntem pe cai mari.
M-am gândit că ar fi interesant să scriu despre ceea ce fac. Poate cineva e suficient de curios să și citească ce-i trece prin mintea unui autor când se luptă cu paginile-n vânt. Am văzut că autori mai cunoscuți decât mine fac acest lucru, și eu mă văd posedând suficient de mult tupeu literar pentru a mă așeza la coadă.
Așadar, Numero III e un roman, lung. După schiță e cel mai lung roman pe care am să-l scriu, până în ziua de astăzi. Nu mă omor să scriu mult, dar având trei perspective, am nevoie de suficient spațiu ca să le dau bătăi de cap eroilor mei. Va fi probabil o evoluție interesantă de la cele 176 pagini ale LL.
Am început cu perspectiva unui personaj și l-am dus până la un anumit capăt. Apoi l-am luat pe al doilea și astăzi termin partea I și încep partea a II-a, mai scurtă. De asemenea, am trecut de jumătatea cărții și sper ca cel puțin în trei săptămâni să dau gata manuscrisul.
Aici mă iau cu mâinile de cap. Mi-a fost teamă de la început știind că am atât de multe personaje, acțiuni, referințe și detalii. Înainte să încep să scriu mi-am zis că voi creiona detaliile a la Middle Earth. Adevărul este că sunt puțin anti-Tolkien în sens că am inventat totul pe loc (sau după o imaginare a scenariilor în minte), așa că totul este proaspăt. Asta înseamnă că după ce totul va fi gata, la corecturi va trebui să mă strădui să corectez micile inadvertențe lăsate intenționate.
Da, m-am cam lenevit. Sunt locuri în care am lăsat spațiu pentru personajele cărora nu le știam numele. Dacă tot mă întorc, nu are rost să deschid 10 fișiere deodată. Am impresia că dacă un scriitor profesionist ar citi asta ar clătina din cap a dezamăgire. Ce să-i faci nu sunt o persoană consecventă și suficient de bine organizată. Am lăsat și unele exprimări într-o formă primitivă, să-i spun, știind că voi reveni și voi șlefui ulterior.
Mi-e greu să intru în acel stil mundan. În LL tonul e alert pentru că totul se petrece în ritm de breaking news. Aici însă sunt zile care trec, sunt sentimente care trebuie exprimate și sunt destul de multe detalii care m-au făcut uneori să scriu mecanic. Dar mă bucur că tot acest efort a dus în cele din urmă la nașterea unor momente dramatice pe care le-am scris mai în vervă.
Cred că am să o las așa. Ca ultim fapt interesant de știut, în momentul ăsta, când scriu postarea, pierd timp pe care îl puteam folosi pentru a scrie un capitol în plus. Cred că am să mai scriu când oi termina manuscrisul. Și după aia, când l-oi corecta. Până atunci, ciuliți urechile pentru știri despre Numero II.
Și dacă știți vreun prieten căruia i-ar plăcea Labirinturi de lut, nu ezitați să-i dați de veste!
sursa foto: https://unsplash.com/photos/O5XJoxrYbQo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu