În ultima vreme sunt fascinat de conceptul de cunoaștere. Mai ales de partea lui practică, și anume acumularea. Grupul restrâns de oameni care mă cunosc cât de cât mă așază foarte repede printre oamenii care știu istorie. Asta a fost pasiunea de la o vârstă destul de fragedă când cunoștința istorică își găsea un filon comun cu o interpretare narativă a ei.
Dar anii au trecut și curiozitatea a rămas nepotolită. De fapt, tot timpul a fost așa. Pe vremuri când mă străduiam să-mi organizez biblioteca mea, la partea de non-ficțiune aveam grămada de istorie, o alta care s-ar încadra în domeniul religiei și apoi un Altele care ar cuprinde domeniul științific (de la biologie la fizică ș.a.).
Am crescut cu enciclopedii pe care le răsfoiam copilărește. Adevărul ar fi că de la Capra cu trei iezi și Frumoasa adormită am urcat înspre lecturi de cultură generală. Îmi place cum sună expresia. Ar însemna că e ceva pentru toată lumea, în orbita fiecărui Curios și nu e restricționat studiului unui Expert.
Cu timpul însă am vrut să privesc dincolo. Oricât de fascinant este studiul istoriei, pentru a înțelege omul și universul îți trebuie mult mai mult. Așa că m-am pus să citesc. Har Domnului editurile suplinesc această poftă cu vârf și îndesat. Bălești prin mască de fiecare dată când treci printr-o librărie și vezi noile titluri lucind languros pe raft.
Și aici te bagi cu capul în gard. Revin la dilema mea de la început. Pentru că odată ce începi să citești îți dai seama că mai e mult pe lângă ceea ce deja înveți. E ridicol să citești cartea lui DeGrasse Tyson despre astrofizică și să zici, gata știu tot. Pot să mă iau la harță cu orice „cititor în stele” modern.
Ăsta e numit științific efectul Dunning-Krueger. Explic cu un exemplu. Citesc o carte de istorie modernă. Învăț ceva. Dar aș putea să mă concentrez pe relații diplomatice ale Marilor Puteri Europene. Mai mult pot studia războaiele Imperiului Habsburgic. Mai mult aș putea studia campaniile lui Eugeniu de Savoia. Mai mult, doar cucerirea Transilvaniei. Mai mult istoria Aradului în acea epocă! Orice informație nouă se despică în zeci de ramuri ce pot fi explorate.
Aici vine povara ce poate accentua anxietatea. Nu poți spune niciodată că ești sătul de știință. Poți ajunge la un nivel în care să stăpânești lucrurile elementare, și de acolo să pătrunzi mai adânc în diversele arii de interes. Ești specialist? Da, s-ar putea spune. Asta nu vine dintr-o bucată de hârtie pe care ai primit-o la un moment dat, e un efort intelectual continuu dublat de pasiune.
Cât de mult poate crește însă pătrățica? În lumea noastră oricine poate să se dă cu părerea și e convins că impresiile țin loc de argumente. Că lucruri citite cândva într-o carte sunt literă de evanghelie. E mișto să crezi asta, să fii mulțumit cu cantitatea de cunoștințe digerată. Dar asta te plasează pe un anumit loc, nu te împinge înainte.
Am scris postarea asta pentru a-mi întipări digital gândurile, nu un răspuns. Acela poate veni mai târziu. Ca să știu trebuie să citesc. Atunci îmi dau seama că mai trebuie citit. Și repetăm procesul. Cu siguranță că nu strică să afli mai mult, informație, opinie, argument, experiență, adevăr, minciună, invenție și frumos. Mai important e ca acest proces să nu sluțească sufletul. Să nu te strice. Informația poate aduce aroganță și atunci n-am rezolva nimic.
Se poate ajunge în vârful muntelui? Să știi că știi și că nu mai trebuie să știi?
The answer my friend is blowing, is blowing...the answer is blowing in the wind...
sursa foto: https://unsplash.com/photos/hgFY1mZY-Y0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu