A fost o vreme prin 2010 când îmi clănțăneau dinții în gură știind că Roland Emmerich urma să regizeze un film bazat pe cărțile lui Asimov. Era cel mai nașpa lucru posibil. În timp, totul s-a fâsâit. Acum, peste ani Apple, căutând clienți pentru rețeaua lor de streaming, produce seriale. Unul din ele este Fundația.
Am scris despre primul trailer cu o notă de optimism amestecată cu îndoială. Văzusem și trailerul pentru Dune, care semăna cu o reflecție în oglindă a cărții lui Herbert. Apoi trailerul pentru Fundația, în care lucrurile erau în mișcare ca oglinda magică a lui Harry Potter.
Zilele astea a apărut și al doilea trailer. M-am tot uitat la el. De multe ori. De mai multe ori decât m-aș fi așteptat. E un grăunte de intrigă, curiozitate și entuziasm. Până la urmă se adaptează Fundația în sfârșit! Și fiecare detaliu în plus oferă o nouă cărămidă în viziunea producătorilor.
Când eram în clasa a IX-a, am fost la un magazin de închirieri video din Arad. Unul din filmele pe care le-am închiriat a fost I, Robot. Deși în acel moment eram permeat de opera lui Asimov, mi-a plăcut și filmul. Nu avea decât mici tangențe cu paginile scrise de Asimov, în afară de numele unor personaje, dar mi-a plăcut. E un film decent, la care te uiți și nu zici că ai pierdut un ceas și jumate.
Multă lume spune că Fundația e inadaptabilă. Într-un fel e adevărat. În mare măsură e dialog și oamenii stând pe scaune și fumând. Și vorbind. E inevitabil ca într-o adaptare să adaugi lucruri pentru a o face prezentabilă. Altfel, lumea nu se va uita.
Ajungem la trailer. Cumva, trăiesc cu speranța naivă că ceea ce vedem e doar o părticică, sunt cheile fluturate în fața ochilor pentru a atrage curioșii. Că de fapt, aceste elemente nu sunt centrale, ci necesare pentru a-i face pe unii posibili consumatori să pună Fundația pe lângă Star Wars. Dintr-un punct de vedere acele scene de război sunt necesare pentru că descriu prăbușirea Imperiului Galactic Trantorian. E inevitabil să se vadă război, răzmeriță și conflict.
Aici apar însă lucrurile noi care nu pot fi explicate complet până când nu se vede pe ecran destinația. În Fundația, Împăratul e inexistent, e o marionetă, a cărui autoritate este inexistentă. În prequels (Preludiu și Zorii) există prim-miniștri ce exercită puterea. După moartea unui ultim Împărat cu o fărâmă de recunoaștere se trece la o fază de juntă politico-militară. S-ar putea ca la începutul seriei să fim undeva pe buza tranziției.
De aceea când vine vorba despre o dinastie genetică și despre Împărați care sunt clone ale aceluiași individ apare o deviație interesantă. E adevărat Asimov nu s-a obosit să detalieze istoria Imperiului cum a făcut Tolkien cu lumea sa. În adolescență asta m-a făcut pe mine să-mi scriu propriile romane în care completam golurile. Într-un fel, scenariștii fac același lucru.
Aici intrăm pe tărâmul speculațiilor dar cumva se leagă de ideea din Preludiu a contemporanilor lui Hari Seldon de a pricepe și manipula cu precizie tehnologia Imperială. Umanitatea era în declin fără să-și dea seama. Asta se traduce printr-un Împărat puternic replicat la nesfârșit de teamă că un Împărat slab ar putea duce la prăbușirea Statului (ceea ce se întâmplă în carte).
Trecem la Hari Seldon. Speculăm pentru că nu știm cât de mult se include din cele două prequel-uri în serie. În Fundația Seldon nu este dezvoltat mult, având în vedere că ocupă vreo 4-5 capitole. Prezența sa e mai mult legendară, ocultată și impersonală. E creatorul psihoistoriei și atât. În cele două prequel-uri Asimov îl duce pe Seldon de la un tânăr speriat ce face o descoperire neobișnuită la un bătrân care își încheie liniștit misiunea de o viață.
Aici cred că se răspunde de fapt misterului legat de prequeluri. Depinde cum vor fi tratate interacțiunile dintre Împărat și Seldon. Pentru că (și asta e un pic de spoiler) în Zorii Fundației, el ajunge chiar prim ministru al Imperiului, asta la decenii după descoperirea psihoistoriei. Dar dacă el e privit ca un pericol, ca un idol al anarhiștilor și extremiștilor înseamnă că aceste elemente cad din start. Om vedea.
Mai rămân celelalte personaje. Gaal Dornick, Salvor Hardin și Eto Demerzel sunt jucați de femei chiar dacă în romane sunt imaginați ca fiind bărbați. Pentru moment e greu să separ ceea ce am citit de zeci de ori cu realitatea de pe sticlă. E ca și cum ai spune că Moby Dick e o caracatiță sau că Pinocchio e făcut din aluminiu. Să sperăm doar că aceste schimbări au fost necesare și că pot aduce o notă nouă în această adaptare.
Să închei cu câteva lucruri bune. În primul rând, elementul muzical este de calitate înaltă. Oferă un ton futurist, brutalist, alert. Sper să fie parte a coloanei sonore și nu doar muzică de trailer. De asemenea decorurile arată bine. Am văzut prea puțin și sunt atâtea de văzut. Ambele trailere se aseamănă la nivel vizual așa că cea mai mare parte a efectelor speciale nu au fost încă prezentate (să sperăm).
Am încheiat tot într-un ton optimist. Dar adevărul e pătat de îndoială. În 99 toți fanii Star Wars așteptau cu nerăbdare The Phantom Menace fiind convinși că George Lucas nu putea regiza un film slab. N-a fost să fie așa. La fel și noi putem să ne convingem că Fundația s-ar putea să fie o adaptare suficient de asemănătoare care să deschidă drumul curioșilor înspre opera lui Asimov. Sau ar putea fi un produs în același ton ca I, Robot, preluând nume, idei și evenimente și distorsionându-le pe măsura capacității scenariștilor și producătorilor. Răspunsul nu e departe de noi.
(Și vă mai spun un mic secret: cărțile ne vor rămâne mereu la îndemână, oricâte seriale sau filme s-ar produce)
sursa foto: https://unsplash.com/photos/ihbqhutI9x4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu