Sincer nu-mi aduc aminte de vreun moment din viața mea conștientă când n-am fost înconjurat de cărți. În primii ani de viață eram un critic aspru mâzgălind și rupând paginile care nu-mi conveneau. Desenam mult, cu abandonul specific vârstei. Nimeni nu-mi înțelegea opera, nici chiar eu.
Și de mic mi s-au pus cărți în mână. Îmi aduc aminte niște cărțulii mici de la editura Egmont cu repovestirea filmelor Disney din acea vreme (Aladdin, Hercules, 101 dalmațieni etc). Mai era un vraf de cărți vechi ale părinților care îmi animau imaginația. Mai era și o Biblie albăstruie cu text pe o pagină și un desen pe cealaltă din care îmi citea mama în fiecare seară.
În ocaziile în care mergeam la Arad (mai rar pe atunci) mă întorceam mereu cu câte ceva scris. La început cărți de colorat, benzi desenate apoi cărți propriu zise. Prin clasa a IV-a comandasem cărți de la editura Coresi, unde va apărea și primul text în antologia Astroplanetarilor. A urmat o idilă de vreun an cu Prietenii Cărții, cu cărțile lor despre mituri și istorie. Înainte de a ajunge la liceu aveam deja o bibliotecuță bazată și promisiunea unei biblioteci a părinților.
Când am intrat la liceu unul din primele lucruri a fost să-mi fac permis de bibliotecă. Mergeam acolo și rătăceam printre rafturile înalte alegând titluri pentru școală, dar mai ales pentru mine. Aici am citit prima dată Dune în ediția de două volume apărută prin 92. Și multe altele au urmat după aceea.
Dar voiam să profit cu adevărat de oportunitățile orașului. Așa că mi-am pus în minte să-mi fac un permis la biblioteca județeană. Țin minte că eram întra noua și orașul îmi era încă străin. Am căutat odată clădirea și am trecut pe lângă ea fără a o identifica. În cele din urmă, într-o zi ploioasă de toamnă am fost cu actele în regulă. Am recuperat acolo golurile din bibliografia lui Asimov și pe deasupra am descoperit lumi noi și povești fascinante.
Tot în acei patru ani am prins o epocă de aur a cărților livrate cu ziarul. Seara stăteam cu înfrigurare în fața ecranului computerului și deschideam pagina Blogului Colecționarului așteptând să văd ce titluri noi vor apărea la Jurnalul Național sau Adevărul. 100 de cărți pe care să le citești, Biblioteca pentru toți, Istoria ilustrată a lumii și multe altele. A fost perioada în care băteam chioșcurile de ziare de pe centru și nu plecam de acolo fără vreun volum în rucsac.
Nu pot să închei fără să povestesc cât ceva despre anticariat. Într-o după masă târzie de iarnă, pe un frig tonifiat ajutam o colegă să-și ducă niște rechizite acasă. Se făceau renovări la școală și i-au făcut pe cei mai strângători să-și ia catrafusele pentru o vreme. Important e că pe când mă întorceam înapoi pe centru am zărit pe un stâlp un anunț interesant. Se deschidea un anticariat. Am notat mental adresa și am așteptat o zi mai lungă pentru a-l vizita.
Așa a început o aventură fascinantă. Dacă nu în fiecare zi măcar de vreo câteva ori pe săptămână mergeam acolo și stăteam aproape o oră luând la puricat fiecare titlu și plecând de cele mai multe ori cu cel puțin o carte. Asta a durat ani întregi până când o anumită mireasmă de odorizant de cameră mi-a rămas implantat în memoria ca de anticariat.
Mai închei odată că am uitat de librării. Uneori mă mir cum de încăpeau în două ore libere atâtea vizite. Dar vizitam și librăriile din oraș. Cea mai veche și renumită era Ioan Slavici. Situată pe centru, avea un aer elegant, deși puțin învechit. Îmi aduc aminte de stativele acoperite de cărți pe care le sorbeam din priviri. Din păcate astăzi, a rămas doar o amintire și un loc acoperit de o pancartă. Dar cel mai adesea mergeam la librăria Corina. Acolo eram pe teren sigur. Nu greșesc dacă spun că acela era un punct stabil într-un oraș care îmi era nefamiliar.
Acum se mai întreabă cineva de ce iubesc atât de mult cărțile? Exact. Când intru într-un loc unde se găsesc o mulțime de cărți strânse laolaltă mi se aprind privirile și nu vreau decât să răsfoiesc paginile tipărite cu grijă. Și pe unele să le iau cu mine acasă. Nu am putut decât să punctez pe scurt fiecare popas al cărții dar aș putea povesti multe despre fiecare dintre acele locuri. Ar fi la fel de important să mulțumim și să apreciem pe oamenii care lucrează pentru a păstra casele cărților la un standard cât mai înalt pentru ca an după an să avem unde să ne refugiem și să ne încărcăm bateriile sufletești.
sursa foto: o fotografie veche de vreo zece ani cu biblioteca-mi de pe vremuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu