În viață dăm peste coincidențe și ne scărpinăm lung în vârful capului mirându-ne după ele. Cele trei cărți pe care le-am parcurs nu au fost alese dinainte. Și așa nu sunt ele tare legate între ele. Două dintre ele se pot lăuda cu statutul sumbru de antebelice, iar ultima într-adevăr am citit-o datorită evenimentelor în desfășurare.
Lovitura de grație, Marguerite Yourcenar
E un roman scurt și cam ăsta e motivul pentru care am ales să-l citesc. Mi se cam duc zilele de o carte citită pe zi, pentru că nu mai am în bibliotecă astfel de cărți subțirici. Dar ne împăcăm cu ce avem. Ah, și trebuie să mai spun că mi-a plăcut enorm Memoriile lui Hadrian, o carte excepțională. Revenind la durerea noastră...
Povestea îl are în centru pe Erich, un soldat care-și povestește viața într-un bar, totul fiind o povestire în ramă. Din timpul prezent al introducerii ne întoarcem în vremea Războiului Civil Rus, în care protagonistul a intrat ca voluntar. Trăind la frontiera imperiilor, fără a avea un interes ideologic, Eric ajunge să lupte în zona în care se află castelul unde copilărise și unde se afla Sophie, sora celui mai bun prieten al său și față de care avea anumite sentimente.
Doar că în cartea asta nimic nu e curat sau vesel. Relația dintre cei doi, care are ca combustibil pasiunea și orgoliul, îmbrăcat în ideea dragostei, este una distructivă. Dacă ar trebui să ofer un egal literar, aș pune La răscruce de vânturi. E genul de carte din care nu poți alege un protagonist cu care să empatizezi. E o carte a durerii, a deziluzionării, a rătăcirii și a năruirii. Ceea ce se vede cu ochiul liber în devastarea războiului este dublat de dezintegrarea sufletului uman la începutul secolului aflat în umbra Marelui Război.
Pelerinul vrăjit, Nikolai Leskov
Regula mea de aur când vine vorba de cărți este nu le las. Dacă încep să o citesc, o duc la bun sfârșit chiar dacă nu-mi place. Cartea asta a rămas în bibliotecă împotmolită pe la pagina 90.
E o altă povestire în ramă. Un călugăr urcă pe un vas pentru a trece un fluviu. Intră în discuție cu alți pasageri și începe să-și depene povestea vieții sale. Ne aflăm în Rusia sfârșitului de secol al XIX-lea, un teritoriu ușor de recunoscut pentru cititorii de Dostoievski, Cehov sau Turgheniev. Pe alocuri însă, stilul seamănă cu realismul magic al autorilor sudamericani.
E o poveste tare întortocheată, care ne plimbă prin stepele tătarilor, la curți boierești, în sate de poveste și în taverne gălăgioase. Ivan este un personaj larger-than-life, promis lui Dumnezeu la naștere, dar care respinge acest destin implacabil. Acțiunile sale îl plasează într-un univers în care credința, superstiția și supranaturalul se îmbină cu cotidianul.
Hai să vorbim despre Putin, Mark Galleotti
Sunt genul de persoană care dacă vede că un subiect e popular, încearcă să fugă de el. Nu-mi place să merg unde merge toată lumea. Acum câțiva ani (probabil 2014) toate editurile mari se străduiau să publice cărți despre președintele rus de care nu m-am prins. Și așa nu eram interesat de poltica actuală. Până când aceasta a devenit istorie în desfășurare...
Din perspectiva amatorului, am găsit cartea fascinantă. Cuprinde un set de întrebări și răspunsuri despre Putin. Cele mai arzătoare dileme. Am aflat informații despre care nu știam sau am așezat în context frânturi pe care le auzisem înainte. Nu îndrăznesc să arunc cu păreri în stânga și-n dreapta pentru că mai e de studiat problema.
Nu am să discut conținutul, ci vă zic cum e. Ușor de digerat, scurtă, alertă. Nu o ia pe arătură cu zeci de paranteze, scurt și la subiect. Scrisă pe un ton obișnuit, fără să intre într-un jargon academic descurajant. Ca un prieten care îți vorbește, dar un prieten care cu adevărat cunoaște problema despre care se exprimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu