Oameni buni, am ajuns la jumătatea seriei. De fapt, subseriei. Pentru că de fapt sunt 8 volume. Și practic sunt mai multe, dar în limba română au fost traduse doar atâtea. Indiferent, am depășit o anumită barieră de pagini. Să vedem ce înseamnă asta.
După cum am spus în postarea anterioară, Umbra lui Ender poate fi văzut ca un fel de flashback pentru că ne poartă prin evenimente pe care deja le-am surprins. Totuși protagonistul e altul, Bean, și asta înseamnă că le privim dintr-o altă perspectivă. Mai mult decât atât, umblăm pe un drum nou datorită unei intrigi diferite ce probabil va crește în cărțile ulterioare. Dar în Umbra hegemonului lucrurile încep să se întâmple.
Ce înseamnă asta? În primul rând, ne întâlnim cu Petra Arkanian, una din puținele fete admise în programul Școlii de Luptă. Primele capitole sunt interesante pentru că tratează melancolia și neadaptarea la o lume diferită față de cea în care a fost obișnuită să trăiască, povara veteranului întors de pe front. După ce ai luptat cot la cot alături de cei mai străluciți generali-copii contra unor extratereștri, cum vei putea să devii un simplu cetățean armean ducând o existență ștearsă pe mai departe?
Întrebarea nu va rămâne în suspensie multă vreme pentru că Petra este răpită. Nu doar ea, ci aproape toți copiii din programul Școlii de Luptă aflați pe Pământ. Bean scapă pentru că este alături de familia sa, bănuit a fi mort datorită unui asasinat. Foarte repede e clar cine se află în spatele acestei mișcări destabilizatoare. Nimeni altul decât Achilles de Flanders.
Cumva Petra întinde o mână în vid prinsă de Bean, cel care înțelege miza acestei situații și modalitatea prin care poate să-i pună capăt. Alături de el se află sora Carlotta și alți aliați printre care Peter Wiggin și părinții săi. Pleacă în căutarea ostaticilor, mutați dintr-o țară în alta pe măsură ce tensiunile internaționale cresc. Achilles influențează mari națiuni asiatice ațâțându-le într-un mare război, iar împotriva sa stau câțiva oameni buni și talentați. Cum îl vor putea împiedica să devină stăpânul lumii?
Ca o premisă generală, mi-a plăcut cartea. Chiar dacă are un anumit ton care o ține la un nivel mediu, să-i spun. Nu am citit multe thrillere politice, dar mi se pare că Scott Card nu reușește să impună o anumită visceralitate acțiunilor. Mai ar fi și aspectul camerelor închise. Sunt destul de puține scene de acțiune, iar acelea se petrec destul de repede. Eu nu sunt adeptul unor scenarii prea detaliate, însă alți cititori poate ar fi nemulțumiți de acest stil.
Am fost puțin dezamăgit de slăbirea lui Peter. Dacă în celălalt volum Ender nu mai apare ca un fel de MacGuyver maniac preocupat doar de războiul cu Gândacii, nici fratele său nu își păstrează acea aură de cuceritor obsedat ce a manipulat întreaga planetă cu ajutorul unor bloguri. Card îl ridiculizează și-l prezintă ca pe un simplu băiat, incapabil să vadă anumite lucruri evidente. Se bazează pe ajutorul altora care-l scot din belele sau îl îndreaptă în direcția bună. Lipsește acea ambiție necruțătoare descrisă succint în Jocul lui Ender.
Pe de altă parte Achilles pare în cartea asta ca un personaj negativ dintr-un film cu James Bond. Reușește să manipuleze guvernele a trei națiuni, printre care Rusia și China, trage sforile cu o măiestrie de invidiat. Apare ca un tip dur, periculos, fără scrupule. Ce m-a deranjat e faptul că nu există o explicație clară pentru această hiperfocusare a puterii. Nu a stat în Școala de Luptă și nu avea de unde să capete o asemenea aură de autoritate și viclenie. E un bun antagonist, doar că uneori pare că e prea bun.
Introducerea părinților Wiggin a fost interesantă și a oferit o altă perspectivă asupra situației. Mai ales discuția lui Bean cu mama lui Ender a creat un cadru intim și introspectiv. Nu mi-a plăcut însă un twist anume referitor la părinții săi, contribuind la ceea ce scriam mai sus despre Peter. Ar fi putut fi tratat într-un alt fel și poate ar fi ieșit mai bine.
Nu există foarte mult război în această carte, ca un avertisment. O mare parte este mâncată de căutarea lui Bean pentru ostatici. În cele din urmă, când se refugiază în Thailanda, avem parte de instrucție și intrigă politică înainte de dezlănțuirea conflictului. Totul e destul de restrâns și tratat dintr-o perspectivă exterioară, asemenea unor buletine de știri ce comunică rezultatul unor operațiuni. Nu e genul acela de carte, și pentru mine e suficient, dar dacă unii așteptau altceva, să fie avertizați.
Într-un fel, Umbra hegemonului seamănă destul de mult cu o carte cu spioni având în vedere că de multe ori ne întoarcem în baza de operații a lui Achilles, cel care a răpit-o pe Petra, asemenea unui antagonist dintr-o astfel de operă. Iar finalul seamănă puțin cu încheierea unui film în care eroul vine și o răscumpără pe domniță în vreme ce personajul negativ fuge pregătindu-și răzbunarea pentru o altă. Probabil că va fi ultima dată când Card va apela la astfel de clișee.
Hai să pomenesc iarăși de stil, chiar dacă ar trebui să mă simt cu musca pe căciulă. Vorbeam despre felul în care Scott Card a tratat scenele de război sau intrigă politică. Nici la capitolul dialog nu am fost prea impresionat, deși dintr-o perspectivă era de înțeles. El scrie despre adolescenți, dar mi se pare că uneori și adulții adoptă același tipar de conversație ca aceștia.
Și nu e doar atât. Cred că e vorba și frază și cum o răsucește Card. Nu am putut evita de câteva ori pe măsură ce citeam să fac comparația cu Stephen King. I se pot reproșa și lui unele, dar felul în care scrie e de-a dreptul captivant, inclusiv atunci când te pregătește pentru anumite situații. În Umbra există o moarte telegrafiată foarte slab. Adică, era evident ce urma să se întâmple. Putea să fie îmbrăcată într-un mod în care să fie cu adevărat șocant și să producă o reacție viscerală. Așa a fost pur și simplu un eveniment deja așteptat. Mai sunt unele schimbări mărunte care ar fi făcut cartea cu adevărat excelentă.
Chiar dacă am avut câteva nemulțumiri, mai mari sau mai mărunte, a fost o carte interesantă. Am citit-o aproape pe nerăsuflate și asta nu doar pentru că eram în tren și nu puteam face altceva. Sunt curios să citesc ce se va întâmpla pe mai departe și să văd cum ar putea fi înfrânt Achilles, având în vedere geniul său diabolic.
Jumătatea seriei și de aici începe coborârea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu