Lucrurile încep să fie tot mai bune.
Seria asta e într-o progresie inversă față de cea principală. Acolo mi s-a părut că simt o scădere a calității după fiecare carte, chiar dacă au fost acceptabile până la sfârșit. Aici fiecare construiește pe cea dinainte și evenimentele anterioare capătă o însemnătate mărită. Probabil și pentru că Scott Card avea un plan mai bine organizat în minte. Nu știu asta, bănuiesc.
Să revenim la carte. Ce se întâmplă? Spoilere pentru cealaltă carte, evident.
Umbra hegemonului se încheie cu războiul dintre India și Thailanda, servind drept o perdea de fum pentru o invazie a Chinei care ocupă în cele din urmă subcontinentul indian, totul sub măiastră mână a lui Achilles. Am uitat să pomenesc dincolo un aspect și trebuie să-l zic aici.
E tare amuzant și naiv mai ales în comparație cu realitatea. Achilles este repudiat de către Rusia și forțat să fugă din țară imediat ce se descoperă că este un criminal în serie, motiv pentru care este îndepărtat din poziția sa de autoritate. Privind la contextul geopolitic actual, mi s-a părut amuzant cu o tușă de umor negru această impresie a lui Card că în vreme de război Rusia s-ar mai alinia la imperative morale universale.
Închei paranteza, destul de importantă pentru că și chinezii fac același lucru. La începutul Umbrei, Achilles este într-un convoi militar și este eliberat la comanda lui Peter. Iar mai apoi adus la sediul central al Hegemoniei din Brazilia. Am fost sarcastic la finele postării anterioare când vorbeam de clișee pentru că citisem deja începutul.
Pentru cei ce trăiesc în 2025, ideea de a-l aduce pe antagonist în centrul de operațiuni al eroilor pentru a-l supraveghea, în speranța că nu va strica nimic, este una răsuflată. Primul gând ne duce la Joker din The Dark Knight care se lasă capturat de poliție, sau de Loki în Avengers ce face același lucru. Ca să păstrăm comparația cu James Bond de dinainte, la fel face și Raoul Silva în Skyfall (ultimele filme apărute în 2012!). Cartea a apărut în 2002 și probabil că există și alte exemple literare și cinematografice, dar cu siguranță că pe atunci nu era un clișeu atât de des repetat.
Cu toate acestea, oricum era un plan nepotrivit. Asta intră în aceeași discuție despre Peter cel Nepriceput, care are nevoie de ajutor pentru a pune lumea laolaltă. Iar acum Achilles aproape că reușește să-l arunce din scaunul de Hegemon gata să preia controlul operațiunilor, dacă nu ar fi intervenit alți actori, inclusiv Bean și Petra. Lucrurile devin tot mai complicate, familia Wiggin e pe fugă, pregătind ultima confruntare cu belgianul genial.
Revenind la Bean și Petra, cumva inevitabil între cei doi se formează o relație de dragoste. Chiar dacă Bean refuză conștient de destinul său scurtat de boala genetică, hotărăsc să meargă înainte. Semințele plantate dinainte în discuții cu sora Carlotta dau roade și el e în stare să cedeze cel puțin temporar sentimentelor față de Petra.
Sunt readuși în scenă Anton și Volescu, experții geneticieni care îi ajută să însămânțeze opt embrioni din care vor crește copii, binecuvântați sau blestemați genetic cu acel defect. Dar Achilles nu doarme și fură embrionii astfel că cei doi trebuie să plece în căutarea acestuia.
Pe scena politică apare un alt jucător esențial. Alai, transformat în Calif, unificând întreaga lume arabă și gata să se opună Chinei. Datorită prieteniei îi acceptă pe Petra și Bean ca musafiri înainte ca lucrurile să scape de sub control. India este mărul discordiei, deși a devenit terenul de operațiuni pentru Virlomi, eleva transformată în zeiță, ce a reușit să catalizeze o mișcare de rezistență pasivă împotriva invadatorului chinez.
În punctul culminant acțiunea este la cote înalte atât la nivel internațional, pe baza războiului, cât și la nivel personal datorită dramei celor doi părinți. Totul se încheie cu o confruntare finală între Bean și Achilles care va decide soarta viitorului planetei.
După cum am spus de la început, am fost captivat. Dacă înainte nu reușeam să mă conectez la fel de bine cu personajele, acum situația se schimbă. Unele nemulțumiri anterioare rămân, altele se ameliorează, dar rezultatul este mult mai pozitiv. Virlomi reușește într-un capitol să devină esențială și să adauge o altă tușă profundă lumii, dar și ei înșiși. Peter e isteț chiar dacă uneori e împins în față de părinți sau de Graf.
Aș minți dacă aș spune că nu sunt puțin dezamăgit de Petra. Ea a fost mereu prezentată ca un războinic abraziv, pe propriile picioare și bătăios. Totuși, de îndată ce se apropie de Bean tot ceea ce își dorește este să se căsătorească cu el și să devină mamă. Dacă mi se îngăduie o comparație, seamănă cu Padme din Revenge of Sith, transformată de asemenea într-o femeie emoțională și pasivă (da, există scene tăiate, dar tocmai asta e că nu apar în film). noroc cu scenele cu Alai în care mai ne aducem aminte de ce a fost înainte.
Ca să-mi răspund la critică aș putea înțelege că este vorba despre cărți ce au în centru maturizarea. E vorba de copii, anormali pentru că la o vârstă atât de fragedă erau preocupați cu înfrângerea unei rase extraterestre, dar totuși copii. Iar acum, adolescenți căutându-și un rost în viață într-o perioadă tulbure a istoriei. Dincolo de toate acestea rămân instinctele înrădăcinate în inima omului, cel mai important fiind cel de a fi alături de cineva, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp.
E de apreciat Scott Card pentru că reușește până la urmă să împace două fețe ale monedei suficient de egal. Ceea ce ține de intriga politică și ceea ce este legat de centrul emoțional al cărții. Niciuna nu primează și ambele se completează într-un tablou larg, puternic și coerent. Am putea spune că autorul este un susținător al ideii Omului Mare din istorie care împinge mai departe evenimentele. Ar trebui să caut niște comentarii ale sale pe marginea seriei.
Să închei pentru că nu prea sunt multe altele de zis. Merită călătoria. Dacă celălalt volum e puțin mai searbăd și distant, treceți prin el. Luați bagaj pentru că pe acea temelie se construiesc momentele importante din Umbra marionetelor. Și cu siguranță că de aici încolo, totul e pregătit pentru volumul final.
Mai puțin și terminăm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu