Umbra uriasului, Orson Scott Card. Impresii

 

Am ajuns la finalul unei lungi calatorii. Si daca enumeram patru volume, dar si daca luam in considerare toate cele opt carti ce formeaza seria (publicate pana in present in limba romana). Ultima data am marturisit ca eram impresionat de faptul ca s-a reusit o ascensiune a calitatii scrisului si naratiunii. Sa fie asa pana la final? A reusit Scott Card sa ofere o incheiere satisfacatoare acestei saga? Desi mai exista inca vreo cateva carti inca neatinse de mine? Sa vedem.

Apropo, de aici incolo va curge cu spoilere. E ultima carte si banuiesc ca ati venit impreuna cu mine in calatoria asta planetara.

Incepem in forta. Bean il ucide pe Achilles la sfarsitul Umbrei marionetelor. A fost un moment neasteptat, insa de inteles pentru bunul mers narativ. Poate putin dezamagitor avand in vedere ca a fost prezentat ca un rival redutabil. Evident ar fi fost un alt cliseu sa prezinte o batalie pe viata si pe moarte intre cei doi, asa ca e greu sa gasesti un numitor comun. Totusi, cu asta se incheie amenintarea belgianului.

Asta nu inseamna ca lucrurile sunt mai usoare de acum inainte, dimpotriva. Mai raman cateva amenintari geopolitice serioase care pot da peste cap planul lui Peter de a unifica lumea. In primul rand avem China, unde Han Tzu (Supa Fierbinte) este ales ca imparat si este gata sa spele rusinea infrangerii cauzate de armatele Califatului. Evident, il avem pe Alai si imperiul sau ce cuprindea lumea araba, imens si greu de controlat. Nu in ultimul rand, India, taramul care este aflat sub vraja greu de rupt a unei zeite intrupate.

Pe partea personala, Bean isi traieste ultimele zile si are o ultima misiune. Descoperirea bebelusilor nascuti si imprastiati pe tot mapamondul de Achilles si Volescu. Alaturi de el si Petra sta Flota Internationala prin Graff si Rackham, gata sa-I ajute, stiind ca fericirea lor va insemna un sprijin considerabil pentru Hegemon.

Acest ultim volum reuseste sa aduca in prim plan raspunsul emotional pe care poate nu l-am resimtit pana acum. Finalitatea si iminenta despartire sunt expuse in linii bine definite, astfel ca putem jeli alaturi de Petra si putem simti o autentica parere de rau fata de soarta nefericita a lui Bean, condamnat sa rataceasca printer stele alaturi de fiii sai (desi cu siguranta celelalte carti vor oferi o rezolutie acestei intrigi).

Peter pentru prima data apare drept liderul capabil sa tina in frau o lume intreaga. Fara a fi viclean, este istet, cumpatat, afabil si pregatit sa faca oricate compromisuri pentru a-si vedea munca de-o viata incheiata. Si cu sprijinul aliatilor sai chiar reuseste, desi asta nu e o surpriza pentru nimeni dintre cititorii Jocului lui Ender sau a Vorbitorului in numele mortilor.

In cele din urma, razboiul incepe iar liderii geniali sunt in spatele sau. Cu toata teama cauzata de un iminent atac musulman, Virlomi e cea care scutura lucrurile provocand dezastru atat in Califat, cat si in China. Ea il starneste si este obligata sa-si recunoasca infrangerea si prin aceasta necesitatea unui organism international care sa pastreze pacea si siguranta printre popoare. Noroc ca Peter era deja pregatit sa ofere un astfel de sanctuar prin Hegemonie.

Ca o observatie ce nu tine neaparat de spatiul textului, si care a fost partial confirmata din alte surse, am simtit o anumita pliere pe problemele zilei in momentul in care Califatul a devenit principala primejdie. Scott Card si-a scris cartile in perioada apropiata de 11 septembrie 2001, asa ca teama de pericolul Islamic a atins cote inalte. Mi se pare ca o anumita retorica a personajelor tine cont si de discursul public al acelor ani.

Nu stiu ce parere sa am despre Peter si Petra ca sot si sotie. De obicei sunt impotriva unor astfel de cuplari inevitabile pentru ca sunt personaje principale. Cred ca sunt suficiente motive pentru a intelege legatura, dar eu as fi ales o alta ruta. Un anonim care poate nu intelege pe deplin emotiile prin care au trecut, dar il sustine, este la fel de bun ca element narativ.

Mi-a placut ca Graff si Rackham au ramas relevanti si au lucrat in spatele scenei pentru a-l ajuta pe Peter sa castige. Mai mult decat atat, au incercat sa le ofere fostilor elevi de la Scoala de Lupta o viata noua, imposibil de atins pe Pamant. Cu totii iau calea exilului sperand la o existenta cat de cat pasnica printre stele. Mi i-am putut inchipui asemenea lui R Daneel Olivaw din cartile lui Asimov, protectori tacuti ai umanitatii.

Mai sunt si alte elemente ce mi-au adus aminte de universal acestuia. Dorinta de a coloniza stelele pentru ca oamenii sa nu traiasca pe o singura planeta este o tema repetata mai ales in seria Robotilor. Iar atunci cand Bean ii sugereaza lui Graff sa creeze acel algoritm (nu i-a spus asa, dar azi i-am zice astfel) pentru a-si gasi copii, am simtit atingerea discreta a psihoistoriei, desi evident scopul nu era acelasi. Si prea tarziu mi-am dat seama ca de fapt acela e actul de nastere al unui alt personaj din romanele ulterioare.

Sa termin cu incheierea. Imi plac mult cartile care au un final excelent. Si eu imi dublez fortele cand trebuie sa lucrez la ultimul capitol si ultimele pagini dintr-o carte. Nu trebuie sa fie un final fericit, ci unul care sa ramana cu cititorul. Scott Card a reusit asta. De parca a strans toata emotia cartilor de dinainte si a stors-o in acele descrieri finale profunde, dureroase si purificatoare.

Evident, am apreciat si descrierea scenei in care Peter si Ender se reunesc pentru ca batranul Hegemon sa-si povesteasca viata asa cum deja am aflat din celelalte volume. Dar a fost un moment emotionant care a adaugat un nous trat de melancolie si regret, potrivit pentru ultimul volum dintr-o serie.

In final, Umbra uriasului a fost o carte buna, poate cea mai buna din toata seria de patru, dupa parerea mea. Le-am privit ca pe o naratiune continua, mai ales ca le-am citit la foc automat si unele detalii deja incep sa mi se amestece in minte. E o serie care creste si ofera o concluzie satisfacatoare pentru povestea lui Bean si a lui Peter, unificatorul Pamantului.

Cred ca voi scrie o postare in care voi lega toate cele patru volume, dar am sa las ceva timp, ca sa se aseze mai bine in minte. Pana atunci, la carti bune!