Nu am să ascund nimănui cât de mult îmi place Chiajna din Casa Mușatinilor. Îl consider una din cele mai bune cărți pe care le-am citit, așa cum am spus-o de prima dată. O lectură epopeică, de mare calitate artistică. Nu am avut timp și am fost mereu prins ca să apuc să citesc alte cărți ale autoarei. Dar, având cel mai nou roman și având un drum cu trenul de efectuat, am găsit cea mai bună combinație pentru a-mi împlini pofta.
Coborârea în cetate este un roman al orașului Brașov, sau măcar al cartierului Șchei, locuit de români în perioada descrisă în carte. Avem și secvențe care se desfășoară înăuntrul vechii fortărețe, mai apoi autoarea ne plimbă pe dinafară, prin păduri sau puțin mai departe, când acțiunea devine mai importantă.
Este și povestea junilor brașoveni, un grup de tineri care sunt organizați asemenea vechilor societăți de mistere din vremuri imemoriale, devenind anacronic și o proiecție a viitoarelor grupuri de conspiratori revoluționari familiari secolelor mai apropiate. Nu avem parte de o panoramă generală, de felul Căderii Constantinopolului (cartea lui Vintilă Corbu), ci îi descoperim pe acești tineri dinăuntru prin viețile câtorva din ei, prinși într-un fascinant labirint de apropieri.
Autoarea reușește să te scalde în atmosfera anilor 1600, în viața de zi cu zi, în traiul și visările locuitorilor târgului. E o echilibristică satisfăcătoare între mărunțișurile ce țin de un ev anume și durerile pe care le cunoaște orice om indiferent de vremea în care s-a născut. Totul pe fundalul unui iminent război care îl are în centru pe însuși Mihai Viteazul.
Mi-a plăcut felul în care sunt îmbinate superstițiile, cutumele și așteptările lumii brașovene. Modul în care lumea naturală se îmbină cu lumea supranaturală care parcă stă de pază ca totul să iasă cum trebuie și viața să rămână în ritmurile sale ancestrale. Devii interesant de soarta personajelor, atât masculine, prinse în vraja puterii și luptei, cât și a celor feminine, tributare descântecelor de țin de traiul casnic.
Pe de altă parte, e intriga politică. Așa cum spuneam înainte, deși apare mai degrabă spre sfârșitul cărții, figura lui Mihai Viteazul și a războiului său contra otomanilor, crește asemenea soarelui în întinderea cerului. Până în clipa în care apare în persoană și deturnează narațiunea înfășurându-se în ea.
O spun de acum, partea a doua mi s-a părut mai interesantă. Chiar dacă prima se developează încet pentru a prinde gustul locului și a oamenilor, autoarea are mână aurită când vine vorba de intrigă politică. De la descrierea dietei de la Brașov până la reportajul de pe câmp al bătăliilor și asediului cetății, ești captivat și dai pagină după pagină complet imersat în narațiune. Nu aș zice nu unei cărți care să-l aibă în centru pe Mihai Viteazul, o frescă a întregii sale vieți. Pot visa, nu-i așa?
Dacă ar fi să trag linie, la câtva timp după ce am citit cartea, pot spune că mi-a plăcut. Am fost dezamăgit de ea doar pentru că nu a fost Doamna Chiajna, dar asta nu era cu putință. Din șase romane istorice am citit două și cam asta mi-ar fi clasamentul, deși nu cred în topuri.
Recomandarea este una pozitivă. Dacă aveți ocazia, citiți-o, este un roman excelent de atmosferă, îmbibat în detalii istorice și folclorice de profunzime. Iar când vine vorba de narațiunile pline de acțiune și intrigă politică este iarăși la înălțime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu