Herculane, acest Prypiat romînesc (pentru cei neavizați, orașul-fantomă din apropierea centralei de la Cernobîl), oferă o imagine îndoită. De la trecutul glorios pe care îl cînta și Eminescu ne oprim în fuga unei avalanșe la un prezent dezolant. Toate știrile și reportajele despre cît de rău e pe acolo nu sunt exagerate. Centrul istoric este într-o paragină înfiorătoare. Tot rafinamentul și spoiala epocii imperiale trecute au dispărut demult în colții nesătui ai îmbogățiților post-revoluționari.
Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea cum puteau trăi oamenii într-un oraș trecut prin război, o plimbare prin centrul vechi e destul de aproape de acea imagine deloc idilică. Bine, nu toate sunt așa de grave. Ceea ce este nou e în stare funcțională și atrăgătoare, pe cît se poate. Dar mirosul de putrefacție a băilor austriece cam îndepărtează oamenii. Și pe bun motiv.
Și cumva aș putea întrevedea un fior de speranță. Chiar și în această noapte neagră a monumentelor părăsite și în curs de lentă dezintegrare. Cred eu că încă nu s-a depășit limita maximă. Nu s-a trecut Rubiconul. Mai există o fărîmă de viitor ce poate fi exploatată. E nevoie de minți proaspete, de bună organizare, de perspective lungi și de muncă multă pentru a repara greșelile trecutului. Ni-e greu să ne înhămăm la asemenea proiecte, dar trebuie să o facem. Așa, s-ar putea ca peste un deceniu să ne putem plimba din nou pe străzi de poveste care să ne facă să visăm la imperialul Herkulesbad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu