Am să fiu scurt pentru că nu sunt multe de zis. Evident, sunt contrazis de muntele de cercetare făcut pe spatele acestui volum, dar eu nu mai am multe de zis. Am terminat cartea cu vreun ceas în urmă și sunt încă cuprinsă de o melancolie literară.
Întoarcerea Regelui încheie magistral trilogia. Cu siguranță că deja se predă tinerilor autori ca un exemplu de așa da. Intră în miezul acțiunii cu evenimentele din Cele Două Turnuri și te pregătește pentru evenimentele importante ce urmează să se înfăptuiască. Avertizarea Gondorului, asediul cetății Minas Tirith împreună cu bătălia de la cîmpiile Pelennor, urmate de asaltul asupra Porții Întunecate. Totul pe fundalul traumatizantului drum al Purtătorului Inelului până pe marginea Muntelui Osîndei. Și apoi deznodământul în care lumea își leagă rănile și privește cu speranță acum că Umbra a trecut în neființă.
Pff, sincer nu mi-am căutat argumente și nu e cazul să le mai expun. Tot ce e bun dinainte vine și aici. Tensiunea dinaintea asediului e descrisă în mod real, bătălia în sine poartă amprenta haosului conflictului la care a participat Tolkien. Curajul e la cote înalte și toate personajele sunt la înălțime. Până și hobbiți, ușor de ignorat dar plini de spirit își fac loc în această poveste. O mențiune specială trebuie rostită și pentru Sam Gamgee, cel care a avut un aport esențial în distrugerea Inelului. E de multe ori pus în umbră deși, e un model de prietenie, eroism și perseverență.
Și la final toate lucrurile se potrivesc perfect într-un puzzle impresionant. Încerc să mă gândesc la o carte care m-a făcut atât de melancolic. Și privind cum paginile se împuținează, să vreau mai multe. E ceva rar, chiar și pentru un devorator care așteaptă să țopăie din volum în volum. Dar Pământul de Mijloc e, ceva special. Tolkien a pus toată dragostea și a lăsat ca imaginația sa să se împrăștie peste acest tablou măreț al unei lumi...pure. Chiar la capătul trăirii și în vremuri de restriște Middle Earth are o frumusețe inexplicabilă care te face să vrei a trăi în ea.
Am zis, scurt. Așa și va fi. Stăpânul Inelelor (toate trei volumele) este o carte clasică, o recomandare și poate chiar o necesitate livrescă. Cu siguranță că fiind încă sub influența emoțională a narațiunii, nu sunt în stare să privesc în dedesubturi, dar data viitoare când o voi lectura, voi înțelege mai mult din poezia plină de dragoste și de etern pe care Tolkien a așternut-o în aceste volume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu