Interviu cu sine însuși. Despre Zece ani de pribegie

 

Revenind pe tărâmul imaginației, punem înainte un dialog aproape constructiv despre romanul sus-numit...

Iuliu: Te-ai întors.

Cezar: Așa am promis.

Iuliu: Unele promisiuni nu merită ținute. Nu ți-a fost de ajuns un ocol de inimă?

Cezar: Aceea carte a fost cu totul altceva. E un capitol încheiat. Pur și simplu am început altul.

Iuliu: Aoleu. Ăsta e roman. Sper că nu vrei să scrii vreo 50 de continuări?

Cezar: Nici pe departe. Ziceam că am încheiat-o cu acele povestiri. Și romanul acesta este de sine stătător. Odată ce-l termini, e gata. Deși aș putea merge mai departe cu unele fire narative.

Iuliu: Vezi, așa începi!

Cezar: Nu, sunt sincer. Mai ales că e un subiect care nu prea poate fi întins prea mult. E vorba despre o perioadă din viață care e revizitată și atât.

Iuliu: Deci e autobiografic?

Cezar: într-un fel. A pornit de la propria experiență de viață, dar dincolo de aceasta am adăugat cât se putea pentru a susține forța narativă.

Iuliu: Deci nu-i despre tine?

Cezar: E complicat. Ideea inițială mi-a venit când mi-am dat seama că în curând s-ar fi făcut zece ani de când am terminat liceul. Am preluat acel gând și l-am frământat în minte: cum ar arăta o astfel de situație cu mai mulți foști colegi și buni prieteni care se reunesc după zece ani.

Iuliu: Deci nu-i despre tine?

Cezar (oftează): Da și nu. Acțiunea se petrece într-un oraș inventat, Vălimar, dar unele personaje din fundal poartă numele colegilor mei de clasă, iar școala terminată este Liceul Pedagogic Dimitrie Cantemir. E destul de evident ce am înlocuit în carte.

Iuliu: Atunci tu ești Cezar?

Cezar: Nu.

Iuliu: Iulia?

Cezar: Nici.

Iuliu: Sigur ești confuz.

Cezar: Asta poate este așa. Nu sunt strict niciunul dintre personaje. Fiecare are ceva din mine. Reprezintă extensii exagerate a trăsăturilor mele. Unul e scriitorul, altul ajută oameni, altul vrea să-și găsească locul în lume.

Iuliu: Mișto. E mai mișto decât cu pictori, roboți și boli. Mai realist.

Cezar: Încerc să fie. Cred că e o carte care poate rezona cu oricine. Toți ajungem la un anumit punct în care ne dăm seama că am depășit o anumită bornă simbolică. Și atunci ne facem o analiză, vedem dacă am obținut idealul în viață sau am eșuat.

Iuliu: Păi viața nu-i poveste, în viața poți să o dai în bară  

Cezar: Și-n poveste poți să o dai în bară. Practic ăsta e substratul cărții. Aceste personaje chiar dacă au succes, simt că ceva lipsește. Și încearcă să vadă ce este acest lucru și cum îl pot obține.

Iuliu: Iar o dai cu abureli

Cezar: Să nu exagerăm. Dar adevărul e că de multe ori ceea ce ne lipsește nu e ceva palpabil. Nu e o casă mai mare sau o mașină mai bună. E ceva ce trebuie căutat cu inima

Iuliu: Prea siropos

Cezar: Bine, poate nu m-am exprimat cum trebuie. Nici nu vreau să dau prea multe informații din carte. Fiecare poate decide dacă concluzia este una bună sau nu. Asta e ce cred și pe asta m-am bazat când am scris

Iuliu: Vrei să zici că toată cartea e doar cu oameni care stau și discută?

Cezar (se scarpină): Păi, cred că acelea sunt părțile cele mai importante, dar nu. Personajele mele se plimbă, muncesc, se ceartă, taie lemne sau sapă în grădină, de exemplu. E și un pic de acțiune, dar nu acesta e spiritul cărții. Esențial e drumul de întoarcere acasă și rezultatul pe care îl are acesta asupra minții lor

Iuliu: Dar să știi că se gândesc tare mult! Aproape 500 de pagini

Cezar: Da, știu. Am făcut tot posibilul să nu îngraș cartea mai mult decât este. Crede-mă e doar esențial între cele două coperte. Dar am ținut și la structură ca parte a narațiunii. Asta pot să-ți divulg. Romanul are mai multe părți. Începe cu un flashback în care apar toate personajele împreună. Apoi următoarea secțiune, cea mai mare, ei sunt separați. Cea de-a treia secțiune, tot separați, dar în drum spre casă. La final poveștile lor converg spre o concluzie a întregii opere.

Iuliu: Pfai! Sigur o să transpir până când am să-i dau de capăt. Dar să știi că m-ai făcut curios. Chiar vreau să văd dacă o să aibă un final fericit sau o să ajungă să trăiască cu eșecurile lor ca noi restul lumii

Cezar: Ai zis-o tare sumbru, dar mă bucur că ești curios. Sper ca Zece ani de pribegie să-i țină pe toți cititorii cu sufletul la gură până la ultima pagină și să fie mulțumiți de rezoluție 

Romanul Zece ani de pribegie poate fi comandat la prețul promoțional de 24 lei