Săptămâna trecută am început-o cu o durere de cap și am terminat-o cu trei cărți molfăite pe-ndelete. Fiind leneș am tot amânat scrierea de postări pentru fiecare. Partea bună este că acum am să îmbin cele trei subiecte în unul singur și am să trec peste introducerile histrionice. Așadar, avem trei cărți.
August, Elena Vlădăreanu
Prima carte, de la Nemira este un volumaș ce bate spre 200 de pagini. E o colecție de povestiri scurte al căror element comun este ideea de vacanță. De cele mai multe ori la mare, personajele se găsesc într-un spațiu nou pe care îl explorează, dar acela este momentul în care probleme vechi erup la suprafață. Este o carte scrisă cu vervă, cu zvâc, la firul ierbii. Nu păstrează nimic din romantismul sau idealismul ideii de vacanță. Autoarea se concentrează pe personaje, pe traumele lor care nu se odihnesc niciodată. Povestirile sunt scurte, cu un final de cele mai multe ori ambiguu sau pătruns de melancolia descoperirii
Omul obsedat de cărți, Alison Hoover Bartlett
Recunosc, am crezut că era un roman. Doar după ce am citit primele două capitole mi-am dat seama că de fapt e inspirat din fapte reale. Autoarea e un reporter ce-i ia un interviu lui John Gilkey, un faimos hoț de cărți rare (care încă activează). Ea încearcă să înțeleagă psihologia din spatele acestei infracțiuni bizare, la care Gilkey revenise de-a lungul anilor. În paralel prezintă viața lui Ken Sanders, un șef al securității anticarilor, care l-a prins pe Gilkey în trecut.
E o carte suficient de interesantă pentru a o duce la bun sfârșit, deși pe alocuri trenează datorită repetitivității. Nu te poți întreba la nesfârșit de ce fură omul ăsta cărți fără să plictisești pe cineva. De asemenea, ancheta e destul de îngustă și se axează doar pe Gilkey. Probabil că ar fi fost mai interesant dacă ar fi oferit mai multe detalii despre acești hoți rafinați ce hălăduie prin anticariatele de lux.
Ca din întâmplare, femeie; Dario Fo
Și terminăm cu Humanitas. Am început odată cartea asta pe drumul de la Timișoara la Arad, chiar în ziua când am cumpărat-o. nu am terminat-o atunci pentru că am fost foarte obosit. Joi a fost ziua în care i-am făcut felul.
E o cărticică tare subțire, se împinge spre 130 de pagini. Din câte am înțeles e ultima carte scrisă de autor și de aceea pare mai degrabă o schiță decât un roman propriu zis. Dacă ar fi să comentez doar pe baza a ceea ce am citit, e tare subțire. La propriu și la figurat.
Informațiile despre regina Christina a Suediei, personaj bizar cu adevărat, sunt generale, ușor de găsit pe vreo enciclopedie virtuală. Scriitura este dezlânată și deloc impresionantă. Dacă aș fi malițios aș putea spune că seamănă cu referatul unui student care nu și-a dat tot interesul pentru a duce la capăt lucrarea. Aici sunt puțin rezervat dacă aceasta este circumstanța atenuantă. Ca atare, e bună doar pentru cei care colecționează toate cărțile din Raftul Denisei și nu o pot rata. În rest, luați-o de la bibliotecă și vedeți dacă merită acea oră și un pic pe care o cere.
Cred că-mi place formatul acesta. Dacă săptămânile viitoare voi rămâne la fel de activ literar, poate o să mai scriu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu