Luna trecută mi-am schimbat buletinul și am vrut să repet istoria. Asta este a doua oară când am trecut prin acest proces, nu spun când s-a petrecut prima dată. Dar atunci urcam pe Muntele vrăjit a lui Thomas Mann și am vrut să repet experiența. Nu o relectură, deși ar fi benefică, ci deschiderea altei cărți de același calibru. Deși am citit cam tot ce a publicat Rao din bibliografia lui Herman Hesse, nu am ajuns la romanul său cel mai renumit, Jocul cu mărgelele de sticlă.
Și nici până acum nu mi-a reușit. Evenimentele s-au precipitat în acele zile așa că am hotărât că e mai bine să nu încep cartea dacă nu am suficientă libertate de repaos, pentru a o degusta cum trebuie. Așa am ajuns la cartea ce apare în titlu și în fotografie. Pe lista mea, Basmele, volumul de povestiri și încă un roman scurt rămân necitite. Și brusc am o poftă de lectură pe suflet.
Să nu mai lungesc povestea degeaba. Vreți să vedeți ce ar putea convinge un om de peste treizeci de ani să citească basme. Nu o să încep o argumentație prea lungă, poate o păstrez pentru altădată, dar basmele nu sunt doar pentru copii, ci pot fi învelișul unor adevăruri elementare. La asta s-a gândit și Hesse când a compus aceste opere de mici dimensiuni.
După cum se prezintă și în postfață, cele peste zece basme adunate în acest volum au fost scrise de-a lungul vieții autorului, acesta folosindu-se de regulile și limitările genului pentru a-și expune unele idei. Ultimul, Povestea celor doi frați, este una dintre primele tentative literare, în vreme ce altele poartă amprenta epocii întunecate de spectrul nazismului, respins de Hesse cu vehemență.
Tonul acestora diferă, unele fiind mai întunecate în desfășurare, altele ludice sau moralizatoare. Hesse reușește să îl ducă pe autor dincolo de bariera prezentului purtându-l în diferite ținuturi ale imaginației, suficient de diferite ca formă și fond. Cu toate că o imagine idealizată de origine teutonică este dominantă, aceasta diferă de arealul chinez sau de lumile pe deplin fantastice.
Unele basme pleacă de la experiența imediată a autorului, Calea cea grea descriind parcursul terapeutic urmat de Hesse după o traumă, sau Copilăria vrăjitorului marcând o rememorare și redesenare a cadrului familial eclectic prin ochii unui copil curios și avid de experiențe proaspete.
Chiar dacă ne gândim la basme dintr-o perspectivă atemporală, acestea pot servi ca vehicule ale unor teme fierbinți. Hesse a fost pacifist în timpul Primului Război Mondial, având de suferit ca urmare a poziției sale, iar mai apoi a criticat politica regimului nazist, operele sale fiind interzise în Germania până după prăbușirea dictaturii lui Hitler. Așa că basme ca Visul despre zei sau Europeanul tratează mai vag problema războiului și efectele sale devastatoare, iar Pasărea vorbește direct despre abuzurile și amenințarea nazismului la adresa sufletului național german.
În ceea ce privește temele acestea sunt recurente în opera scriitorului german. Pe lângă cele deja menționate referitoare la critica războiului și totalitarismului, Hesse vorbește despre singurătatea artistului, despre conexiunea cu natura, despre o formă de spiritualitate ce zace în interiorul ei, dar și în interiorul nostru, despre încercări și puterea omului de a se depăși.
Acel volum poate reprezenta un punct de pornire pentru cei care doresc să pătrundă în opera lui Hesse, nefiind foarte lung și nici prea încifrat asemenea altor cărți de dimensiuni reduse scrise de autor. Dacă ar trebui să aleg un text preferat, mi-a plăcut Copilăria vrăjitorului, stârnindu-mi în minte comparații cu notele de maturizare însemnate de Mircea Eliade, de exemplu. Mai las și Visul unui fluier și O știre ciudată de pe o altă stea, texte în care îmbină cel mai eficient cele două realități pentru a crea un tablou consistent ce rezonează cu tânjirile sufletului uman.
Basme a apărut la editura Rao în anul 2014 și a fost tradus de către Graal Soft.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu