Am revenit pe drumul cel bun, sau de fapt am luat-o înapoi în timp? Cine știe, orele curg fără frâu pe paginile mâzgălite de maestrul King. Dar nu fără rost.
Așadar, am ajuns la finele cărții a IV-a, Vrăjitorul și globul de sticlă. Cartea care ar fi trebuit să fie citită înainte de Vântul prin gaura cheii. Așa cum am spus și mai devreme, uneori mă trădez fără să-mi dau seama.
Dar nu asta vreți să citiți, nu-i așa? Așteptați să spun câteva vorbe de bine sau de rău despre carte. Dacă vă supără introducerea lungă, dați vina pe King. El însuși are talentul de a lungi scenele suficient de mult pentru a le vedea din diferite unghiuri. Asta nu înseamnă că scrie de umplutură. Să începem.
Probabil spre dezamăgirea multora, mai ales a acelora care au trebuit să aștepte lansarea fiecărui volum la câțiva ani, toată cartea este un flashback. Cel puțin 98 la sută din ea. Începutul rezolvă tensiunea din volumul anterior, iar finalul pregătește saltul în cartea a cincea, dar marea majoritate este o poveste în ramă.
Să vorbesc acum de similaritățile dintre Vrăjitorul... și Vântul... . amândouă sub povești spuse de Roland despre tinerețea și aventurile sale. Până la punct și intriga are elemente comune superficiale, datorită setării într-o lume western/fantasy, implicând o crimă ascunsă, un copil ce caută răzbunare și toate ițele ce se ivesc dintr-un asemenea complot.
Însă Vrăjitorul este o carte mult mai complexă. Un plus este că reușim să-i vedem pentru prima dată pe bunii prieteni ai lui Roland, Alain și Cuthbert, luptând cot la cot cu el pentru a împiedica prăbușirea Gileadului. Trimiși departe pentru a ieși din incidența pericolului, ajung în mijlocul unei conspirații ce duce până la John Farson însuși.
Dar miezul cărții îl are în centru pe Roland și pe femeia de care s-a îndrăgostit, Susan Delgado. Fiica unui proprietar de cai sărăcit, acceptă să poarte fiu primarului în schimbul pământului familiei pierdut între timp. Planul este zguduit de apariția tânărului pistolar care o vrăjește. Ce se va alege de dragostea lor sugrumată de evenimente ce-i depășesc și le pun viața în pericol?
Romanul îl umanizează pe Roland care până atunci este o apariție destul de fantomatică, este eroul stoic, tăcut și eficient. Chiar dacă coboară garda jos când este împreună cu ka-tetul său, aici Roland este complet vulnerabil, sentimental, dar în același timp isteț și pregătit.
Macguffinul mistic ar fi un glob de cristal aflat în posesia unei vrăjitoare slute. Acel glob ce aparține lui Maerlyn seamănă prin influență cu Inelul lui Sauron care corupe și consumă pe cel care-l deține. Descoperă prezentul și viitorul, dar o face în așa fel încât să îngenuncheze spiritul privitorului. E o capcană pe cât este ajutor.
În afară de prezența vrăjitoarei și globului, cartea se desfășoară asemenea unui western. Băieții vin în inspecție și descoperă ceva putred. Conspirația se desfășoară în același timp cu contrareacția pistolarilor. La final are loc un schimb de focuri. Ah, da, și se mai întâmplă și altceva care te ia pe nepregătite, dar despre asta nu pot vorbi.
Chiar dacă pe alocuri King preia clișeele genului, le elevează prin personajele sale. Știi ce urmează să se întâmple, măcar anticipezi în linii mari, dar tot ești în șaua calului, gata să înfrunți bandiții. Ca să citez titlul unei cărți faimoase, vedem cronica unei morți anunțate, doar că nu este vorba doar despre o singură persoană.
Încărcătura emoțională întărește calitatea cărții, de asemenea tensiunea pe care King reușește să o producă pe măsură ce planurile dau greș, iar ticăloșii intervin. Iar lupta finală este cinematografică prin desfășurare și elementele sale. De-a dreptul explozivă. După acel puseu de adrenalină ești lovit de greutatea consecințelor și simți nevoia să închizi cartea puțin pentru a procesa evenimentele, înainte de a o duce la capăt pe deplin.
Pe moment nu mi-am propus un top al cărților, nu știu dacă aș fi de acord cu ideea că calitatea urcă cu fiecare volum publicat. Dar până acum călătoria a fost foarte interesantă. Am început deja volumul al cincilea și vreau să văd încotro duce și acela. Bine, răspunsul este evident. Tot mai aproape de Turn. E greu de crezut cât de repede am trecut prin aceste cărți. Și cât de aproape este finalul. Abia aștept să văd deznodământul! Să fiți și voi cu mine când ajung la poalele Turnului. Mulțam sai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu