Mă tot mir și în curând nu voi mai avea pe ce să mă mir. Finalul este atât de aproape încât dintr-un punct de vedere începe să-mi pară rău că ajung la finalul aventurii. În același timp, seria a fost o povară de timp și energie, așa că pot spune că aștept cu nerăbdarea eliberarea cauzată de ultima pagină citită.
Dar până atunci, mai avem o carte de depășit. Cred că este al doilea cel mai scurt volum din serie, nu le-am verificat. Are și o formă diferită, fiind cu adevărat scris sub forma de cântec. În sensul că este împărțit în 13 strofe notate la finalul fiecărui interval.
Mai întâi partea fără spoilere. Suntem așa aproape de final încât nu pot vorbi fără să-mi scape vreun porumbel pe gură. Dar sunt lucruri care pot fi povestite fără grijă.
Am simțit cartea ca pe un fel de punte între 5 și 7, o frânghie care leagă cele două cărți și pregătește ultimul salt. Rezolvă puncte narative din cartea anterioară și pregătește acțiunea de la începutul celeilalte cărți. Este mai compactă, mai încărcată de evenimente, se desfășoară pe rapiditate, alergându-te de-a lungul sutelor de pagini până la linia de finish.
Asta înseamnă că nu mai are stilul așezat ce rezolvă situații în 800 de pagini, ci te strunește. Poate stârni o stare de vertij sau poate fi găsită ca satisfăcătoare pentru aceia care au avut nemulțumiri față de volumul mare de pagini al cărților de dinainte.
Reîntâlnim fiecare personaj în parte și facem un pas mai departe în aventura lor, ducând înspre un final deschis care va fi rezolvat în ultimul volum. Roland și Eddie pleacă într-o aventură, Jake și Callahan au o altă destinație, iar Susannah coabitează cu Mia pregătindu-se pentru nașterea copilului misterios.
Chiar și în această cursă contracronometru reușim să ne conectăm cu personajele și să ne bucurăm de micile schimbări interioare pe care le suferă. Într-un fel câștigăm un dram pe empatie chiar și pentru Mia, cea care părea pregătită pentru un rol antagonic. Un personaj de care am uitat să povestesc data trecută, este Calvin Tower. Un anticar venit din spița protectorilor terenului unde se află trandafirul văzut de Jake. Nu puteam crede că voi ajunge să detest o persoană care e ahtiată de cărți. Și totuși King a reușit să-mi producă astfel de sentimente. Bravo, maestro.
Da, și asta e important de menționat. Din cele 7 cărți citite până acum, lucrurile încep să o ia razna pe aici. Am mai menționat într-o altă postare, cărțile astea nu sunt atât de suprarealiste pe cum le așteptam. Adică, găsești chestii mai ciudate într-un roman al lui Cărtărescu decât în volumele lui King. Bine, sunt lucruri bizare, multe din ele având un feeling post-apocaliptic. Well, lucrurile se schimbă aici.
Una din calitățile pentru care romanul nu este atât de apreciat cred că este și expozițiunea ce iese în evidență mai mult. Adică, ai vreo cinci romane în care nu știu care-i treaba până la urmă în afară de faptul că există un Turn Întunecat. Ține-te bine frate, acum o afli o grămadă de lucruri din culise de o să te doară capul. Sau o să te ajute să înțelegi mai bine situația.
Per total cartea este bunicică, are unele momente cu adevărat emoționante, mai ales înspre final, le las spre descoperirea cititorilor. Însă îi lipsește ceva din densitatea narativă ce a făcut primele 4 cărți să fie peste medie, ca să folosesc o expresie din alt domeniu de recenzare.
Acum gata, vin spoilere. Dacă nu ai citit cartea și cumva erai curios să vezi ce se întâmplă, aici se oprește călătoria. Ce vei citi mai departe va strica surprizele romanului așa că, rogu-te, fă cale întoarsă și revino dacă ai citit până la capăt cartea.
Gata? Ultima avertizare. La revedere!
Dacă vei citi în continuare, vei afla unul din aspectele cele mai ciudate ale cărții. Aproape de deznodământ, Roland și Eddie pornesc în căutarea cuiva să îi ajute în lupta contra Regelui Purpuriu. Nimeni altul decât însuși Stephen King, devenit personaj în cartea sa.
Sunt multe opinii referitoare la această inserție, pregătită deja din volumul anterior, dar care este bizară. Fără mare surpriză, King este vinovat pentru producerea seriei Turnul Întunecat care asigură coerența universului în sine. Ceva îmi spune că ultimul volum va adânci și mai mult acest paradox adăugându-i mai multă profunzime.
Și ultimul lucru ultra-spoileresc dacă cumva a citit cineva până aici, e legat de copilul Miei. La întrebarea din moși-strămoși, cine este tatăl, răspunsul e neașteptat: însuși Roland, care a deschis calea prin contactul cu acel demon din prima carte. Iar scopul pruncului, numit Mordred în cel mai arthurian stil, este să-și ucidă tatăl. King se pricepe să pregătească scena pentru ultima confruntare.
Oameni buni, se vede deja Turnul în depărtare. Mai sunt vreo 860 de pagini și ajungem la destinație. Țineți-mi pumnii. Nu mai este mult. Ne vedem la poalele lui. Mulțam sai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu